miercuri, 31 octombrie 2012

Raţiunea de a iubi

Nu cu mult timp în urmă, o bună prietenă îmi spunea că are o serie de sentimente incoerente faţă de soţul ei.
Bineînţeles că am întrebat-o cum ar trebui să fie sentimentele ca să fie coerente. Și nu mi-a răspuns, spunând că nu are un răspuns cert. Vorbea despre un amestec de fericire şi suferinţă. Fericirea de a iubi atât de mult, suferinţa de a fi departe de cel drag. Oricum, ea însăşi era incoerentă în mărturisiri. Era obosită de suferinţele unei relaţii complicate, pe care cei din jur o privesc cu suspiciune. Timp de câteva zile am rămas cu gustul amar al incoerenţei de sentimente care o copleşise pe prietena mea într-un moment de cotitură.

Nu ştiu de ce. Poate pentru că uneori mă transpun prea mult în ceea ce trăiesc cei din jur. Poate îmi este mai uşor să mă gândesc la problemele celorlalţi decât la cele proprii… Ideea este că m-am trezit într-o dimineaţă cu o întrebare care a venit ca o încununare a frământărilor din ultimele zile: „Oare iubirea, în esenţa ei, este ceva coerent?”. Am încercat să îmi răspund singură, luându-mă pe mine însămi drept „cobai”. Şi am început prin a vedea de care parte mă aflu. Am sentimente coerente sau incoerente?

Eu atunci când iubesc simt că pot să ajung până la Lună şi înapoi, că nimeni nu îmi poate lua ceea ce simt, pentru că e ceva al meu şi e foarte coerent. Când sufăr însă, tot din iubire, simt că cerul întreg se prăbuşeşte peste mine, că pământul îmi fuge incontrolabil de sub picioare. Sufletul mi-e cuprins de haos. Deci - incoerenţă totală.

Iubirea îmi pare a fi singurul scop al vieţii omului pe pământ, singurul lucru care îi da coerenţă pentru că tot ce e bun se naşte în şi din iubire. Cu toate acestea, totuşi iubirea apare brusc, incoerent, fără construcţii premeditate. Iar atunci când dispare lasă în urmă un dezastru total, prin urmare - din nou incoerenţă.

Şi atunci? În ce constă, de fapt, coerenţa sentimentelor noastre? Pentru că nici atunci când suntem fericiţi, nici atunci când suferim îngrozitor din iubire nu suntem coerenţi... pentru că, de fapt, a fi coerent e ultimul lucru la care ne gândim atunci când sufletul o ia înaintea minţii.

Eu mi-am dat seama că răspunsul vine de la sine... sentimentele nu sunt niciodată coerente. Pentru că, dacă ar fi, nu s-ar mai numi sentimente, ci raţiune, iar în iubire raţiunea rămâne o utopie... inventată de cei care nu au iubit niciodată. Aştept să mă văd cu prietena mea, ca să îi spun că nu e nimic anormal în „incoerenţa” sentimentelor ei. Sau poate că tocmai în asta constă raţiunea - în raţiunea de a iubi. 

Red Cat Bone - "Doors Tribute" Absolutely Live în El Che Club


Nu ştiu cum vă programaţti voi weekend-ul şi când începeţi să faceţi asta, dar eu mă strădui mai nou să îmi programez serile libere cu ceva timp înainte. Pentru acest sfârşit de săptămână, o să încep cu seara de vineri in El Che Club pentru că m-au atras foarte tare cu oferta lor.

Va fi o seara tribute to The Doors...adică ceva care nu trebuie ratat. Mai ales că ne vor încânta băieţii de la Red Cat Bone, adică Rareş Marinescu - chitară, Dorian Roşu - claviaturi şi muzicuţe, Florin Pîrvu - bass, Cristi Oprănescu - tobe, Liviu Stanciu - voce.

Poate de vină pentru afinitatea mea faţă de Doors este faptul că am crescut cu muzica lor, că de ani de zile îmi sună telefonul cu Break on through şi de multe ori ascultând uit să răspund...dar garantat eu noi voi rata seara de vineri din El Che Club şi îmi voi delecta urechiuşele cu muzica celor de la The Doors şi cover-urile celor de la Red Cat Bone.

Ne vedem acolo?

E toamnă pe străzile Timişoarei


Astăzi în drum spre servici nu am văzut nimic spectaculos...doar prima urmă de gheaţă pe maşini. În rest este soare cu dinţi şi o atmosferă frumoasă în Timişsoara. Este cert însă că toamna a invadat Timişoara şi străzile sunt galbene şi încărcate de frunze...RETIM în schimb lucrează :)

O mulţime de oameni grăbiţi spre cimitire cu o mare de flori şi coroniţe în mînă. Mi-ar fi plăcut să ajung şi eu astăzi la cimitir să duc o floare tatălui meu şi bunicii mele, dar din păcate nu am un drum de Reşiţa. O să mă gândesc la ei, aşa cum o fac de fiecare dată.

Mâine este deja 1 noiembrie iar eu aştept cu nerăbdare să se termine acest an, un an prea încărcat cu probleme pentru mine. O să sper că 2013 mă va îmbrăţişa cu momente frumoase şi că problemele mă vor uita.

marți, 30 octombrie 2012

Oraşul sufletului meu




A fost odată ca niciodată că de n-ar fi fost nu mi-aş fi dorit să mai trăiesc. A fost o întâmplare, care dacă nu s-ar fi întâmplat nu mi-aş fi dorit să mai zâmbesc niciodată...

Este vorba de acel moment, de acel loc în care întotdeauna te întorci cu drag şi în ciuda tuturor problemelor, dacă nu ar fi acest oraş drag sufletului meu inima mea ar fi îngheţat, iar trupul meu ar fi suferit multe modificări..Dacă nu aş fi întâlnit de fiecare dată acel loc, cu siguranţă aş fi ajuns într-un loc nedorit de nimeni. A fost o dată foarte diferită de zilele prin care călătoream în această lume. Am ajuns în oraşul sufletului meu de fiecare dată când am dorit un nou început, când credeam că totul o să fie frumos şi voi putea vedea viaţa într-o lumină pozitivă.

De această dată însă, care mi-a schimbat complet viaţa, percep totul ca fiind de neuitat...Au fost momente când visul meu se apropria de sfârşit, dar tocmai în acele momente am reuşit să ajung în acest loc magnific...Şi da, atunci am început să reaprind focul din inima mea...Atunci viaţa mea a devenit mult mai frumoasă, pentru că oraşul acesta mi-a vindecat rănile de fiecare dată şi mi-a binecuvântat drumul in viaţa...

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu mi-aş fi dorit să zbor, nu mi-aş fi dorit să trăiesc..Dar iată că a fost, şi tocmai de aceea sunt foarte mândră că am ajuns iarăşi aici şi când scriu aceste cuvinte sufletul îmi este deschis...Căci atunci când îmi amintesc întâmplările din trecut îmi dau seama că fiecare victorie sau înfrângere au fost o lecţie de viaţă, care m-au ajutat foarte mult...

Îmi doresc ca acest vis care tocmai mi-a dat aripi din nou să mă ducă prin locuri necunoscute, deoarece doresc să am parte de multe descoperiri în această viaţă. Îmi doresc ca acest foc care îmi va invada sufletul să nu se stingă niciodată...să pot trăi întotdeauna bucuria întoarcerii “acasă”. Se spune că acasă este locul în care trăieşti alături de cei dragi, dar în momentul de faţă eu spun că acasă poate fi locul în care întotdeauna te simţi în siguranţă şi vezi luminiţa de la capătul tunelului. Fiecare dintre noi are cu siguranţă în suflet un loc în care se poate simţi de fiecare dată bine şi fără doar şi poate să fie cuprins de puterea de a o lua de la capăt.

Gusturile nu se discută


De multe ori auzim sintagma „gusturile nu se discută”, folosită în contexte dintre cele mai diverse. Văd femei măritate cu bărbaţi arţăgoşi şi deloc frumoşi, însă ştiu că nu am dreptul să emit judecăţi despre gusturile (şi alegerile) lor. Întâlnesc oameni îmbrăcaţi sinistru pe stradă şi mi se spune că nici în materie de vestimentaţie nu avem dreptul să comentăm opţiunile personale ale fiecăruia. Văd oameni ce comandă mâncăruri ciudate (din punctul meu de vedere) în restaurant şi le mănâncă nu întotdeauna cu cea mai mare plăcere. Sau aud de familii în care televizoarele nu recunosc decât emisiunile cu poante de mahala pentru că gusturile lor - nu-i aşa? - nu se discută.

Există, totuşi, estetică şi evaluări înţelepte. Există frumuseţe mai presus de interpretări personale, aşa cum există abordări elevate ale unor subiecte ieşite din sfera abordărilor vulgare. Există modă, eleganţă şi rafinament vestimentar. Există delicii culinare rafinate şi există snobism. Există oameni buni, caractere nobile, personalităţi admirabile. Există cultură şi există artă. Există capodopere şi splendori care nu se lasă încorsetate de mica interpretare în funcţie de toane şi gusturi, aşa cum există şi kitsch-uri, urâţenii, orori, mârlănii şi grosolănii pe care nici o zonă a frumuseţii nu le va revendica vreodată, pe care nici un ochi, oricât de binevoitor ar fi, nu le va putea evalua cu măsurile nobleţei.

În cadrul acestei nemiloase împărţeli, putem să ne contrazicem unii pe alţii alcătuind clasamente subiective, subtile şi delicate. Vom avea întotdeauna ce discuta pe seama acestui subiect. Cu ce ne vom alege la final? Cu absolut nimic. De ce? Pentru că gusturile nu se discută :)

Timpul Suplimentul Femeia

Frământări de toamnă


Mi-am dat seama că nu am putut dormi noaptea trecută… Motivul a fost banal de această dată, toamna mi-a bătut în geam mai puternic decât odinioară, cu degete de ploaie şi m-a rugat să-i ofer o amintire de pe vremea când înfloreau cireşii.
Am deschis imediat fereastra şi toamna a pătruns în sufletul meu cu timiditate, cu braţele încărcate de frunze şi cu picături de ploaie ce se aşezau pe clipa de ieri şi pe cea de mâine şi pentru atunci când visele uscate vor troieni albul dimineţii.

Pe cerul toamnei, pânza de păianjen a destinului, cârpită din loc în loc, mai mult decât toamna trecută, acoperă bruma iubirii ce rămăsese blocată în casa cu dor. Lacătul a căpătat culoarea uitării, ruginie ca a frunzei de toamnă purtată întâmplător de către vânt, la întretăiere de ani. Nu l-am închis prea bine ultima dată, am pierdut între timp cheia fericirii, cred că într-o vară, pe colina cu dor, când visele mor dintr-un simplu dor şi nimic nu mai are sens…

Spre norocul meu, a sunat ceasul şi mi-a amintit că este timpul să plec din nou la serviciu. Nu m-am putut abţine să nu mai zăbovesc o clipă în aceste gânduri melancolice de toamnă şi să nu-mi încep ziua captând gustul dulce al toamnei dintr-o savuroasă boabă de strugure. Va trece şi această toamnă, aşa cum au făcut-o şi celelalte, iar eu nu pot decât să sper că mă va întâmpina iarăşi cu braţele deschise la un moment dat, aşa cum a făcut-o întotdeauna, imaculata iarnă.

Timpul Suplimentul Femeia

În plină stradă


După o dimineaţă începută mult prea devreme şi mult prea anapoda, în drum spre servici, bum...o maşină a luat foc. Vazând în jur oameni cu telefoanele filmând şi făcând poze ce puteam face altceva decât să imortalizez şi eu momentul  :)))

Eu cu mine şi cu Mira


De când am revenit în Timişoara, în oraşul sufletului meu aşa cum mie îmi place să-i spun, am văzut câte n-am văzut în ultimii doi ani şi am ajuns în locuri în care nu am ajuns până acum şi pe care nu ştiu dacă mi le-am dorit vreodată să le văd. Dar este bine, I'm alive again şi mă bucur. Încerc să savurez fiecare moment de leneveală şi de singurătate. Iar atunci când mă plictisesc, dau un telefon, sau trei şi mă alătur oamenilor care vor să stea în preajma mea.

Nu depinde decât de mine să fiu liberă, să râd sau să plâng atunci când am chef şi să nu dau nimănui explicaţii pentru asta. Am întânit prieteni care dintr-un motiv sau altul invidiază această stare de libertate pe care şi-ar dori-o în viaţa lor. Eu nu mi-am dorit-o niciodată, dar acum că o am, încerc să o savurez. Slavă domnului am o mulţime de prieteni sinceri care sunt alături de mine şi care în felul lor încearcă să îmi arate o altă latura a vieţii de care m-am privat singură până acum.
Eu şi cu mine ne înţelegem perfect, ne stabilim recorduri personale, eu, calitativ, n-am niciun defect, cu mine trăiesc mereu în schimbare.Mă număr pe degete, mă-ntreb şi-mi răspund, mai fac dialoguri cu alţii, cu mine, sar în picioare de bucurie sau stau doar aşezată atunci când sunt tristă, mă înjur şi mă alint cât pot de bine şi de fiecare dată când am nevoie.
Pe lângă mine mă linguşesc, vreau totul deodată şi n-accept rebuturi, de mi se spune că mai greşesc, îmi dau dreptate tot mie şi-i iau în şuturi pe ceilalţi. Iubesc şi eu cât pot iubi, mi-e scârbă în schimb de cei ce mă rănesc, nu mă răzbun şi n-aş îndrăznii să o fac, pentru că nimeni nu merită efortul. N-am niciun pact cu Dumnezeu, de El nu mă ating, deocamdată, iar el nu mă atinge, cred doar în mine şi sunt numai Eu şi nicio minune nu mă mai convinge.