joi, 7 martie 2013

Suflet de hârtie




S-a făcut iarăşi seara şi după încă o zi obositoare am făcut o baie fierbinte, am băut un ceai şi m-am pus în pat la somn. Pleoapele s-au închis şi în loc de Moş Ene în faţa ochilor mi-au apărut toate chipurile bărbăţilor pe care i-am crezut la un moment dat ca fiind iubirea vieţii mele. Of, nimic nu poate fi mai trist decât să ajung iarăşi să mă gândesc la asta, la toate momentele în care am sperat că în sfârşit mi-am găsit sufletul pereche căutat de o viaţă. O iluzie copleşitoare că viaţa în doi poate fi frumoasă. Mă ridic din pat şi merg să îmi aprind o ţigare sperând că aceste chipuri se vor evapora odată cu fumul pe fereastră. Niciodată la ora asta târzie la geamul meu nu au apărut porumbeii, dar acum stau şi se holbează toţi la mine de parcă ar aştepta să le dau un răspuns. Oare ce răspuns aşteaptă ei de la mine? Să le spun că mâine nu va ploua şi că va fi vreme frumoasă? Că vor putea zbura fără grijă întinzându-şi în voie aripile? Unul se apropie de geam, vine spre mine de parcă ar vrea să împărţim ultimul fum…zâmbesc şi îi spun noapte bună. Să beau, să nu beau pastila ce mă poate face să adorm fără nici o grijă sau să mai stau câteva minute în faţa televizorului…iarăşi dilemă, iarăşi nu ştiu ce să fac. Îmi aprind încă o tigare. Fumez prea mult, e clar, mi-am dat seama de ceva vreme, dar caut, caut aprig ceva ce de fapt nu am găsit niciodată. Mă uit cum arde tigara şi mă gândesc că de fapt aşa arde şi viaţa mea, fără să mă pot împotrivi. Nu pot pune pauză zilelor. Nu pot derula nici înapoi nici înainte. Aş vrea să fiu precum o casetă pe care să o pot manevra cum vreau. Beau până la urmă pastila roz şi sper să visez frumos la noapte, nu ca aseară şi nici ca acum două nopţi. M-am săturat de personaje bizare şi de nelinişti în toiul nopţii. Vreau să-l visez pe el…pe bărbatul care va sta lângă mine necondiţionat şi care mă vă înţelege din priviri. Înalt, slăbuţ, cu părul în vânt trecând pe lângă noi şi uitându-se ghiduş la mine îmi spune salut. O da, aşa arată un bărbat. Până mai ieri pe toţi în jurul meu îi vedeam băieţi şi nu bărbaţi. Nu puteam să fac nici o diferenţă, acum însă o fac. El este băiatul pe care l-am văzut zile în şir lângă mine în parc însă doar azi am reuşit să îmi dau seama că de fapt el este un bărbat iar eu nu mai sunt fetiţa zglobie ce aleargă pe dealuri. Straniu sentiment, îmi tremură vocea când îi răspund la salut şi îmi transpiră palmele. Vreau să alerg la mama şi să o întreb ce se întâmplă...şi ea avea tot 16 ani când l-a cunoscut pe tata. Ar fi aşa de bine dacă m-aş putea mişca. Gata, hai acasă, lasă-l, a plecat, nu te mai uita în gol, mai venim şi mâine după şcoală în parc…plecăm…zâmbesc şi vreau să se facă mâine…Da, mi-ar face plăcere să ieşim la un suc la fel de mult cum mi-ar face plăcere să mă joc cu degetele prin părul tău. Doamne, de unde au izvorât aşa dorinţe, dacă ar ştii tata nu aş mai ieşi din casă o săptămână şi nici pe geam nu aş putea sări de la etaj chiar dacă aş vrea. Hmmm, sunt prea mare ca să mai sar pe geam cu umbrela…da, ieşim mâine după şcoala la un suc. Ce muzică ascult? Metallica şi exploited…şi tu? Culmea, nici nu mă gândeam că ai putea asculta altceva. Îl aştepţi pe el în parc? Nu-l mai aştepta, îmi pare rău că nu ai aflat încă dar el astă noapte a murit…s-a spânzurat…negru în faţa ochilor, nu se poate. Ne ştim de atâta vreme, au fost atatea luni frumoase... şi ieri am stabilit că azi la 12 ne vedem…îmi pare rău că a trebuit să-ţi spun asta, du-te acasă, nu-l mai aştepta…doamne, m-am trezit iarăşi cu fruntea transpirată şi cu lacrimi pe obraz…l-am visat iarăşi pe el…după 20 de ani…nu pot să cred că iarăşi spre el îmi zboară gândurile...fuck, e numai ora 2…iarăşi îmi aprind o tigare…hai să o fumăm şi pe asta împreună…eu aici şi tu acolo…pe lumea cealaltă aveţi voie să fumaţi? zâmbesc amar…e trist, ia-mă de mână şi strânge-mă cu putere…de ce ai plecat de lăngă mine aşa devreme? Nu e corect, dacă erai aici poate nu mai trebuia să caut zadarnic atâţia ani iubirea…

va urma...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu