Câteodată sunt întruchiparea răului şi mă
enervaţi cu toţii…inclusiv mutra mea mă enervează şi ma seacă de orice fărâmă
de răbdare…într-o bună zi o să plec în lume şi o să scap de toate
grijile…câteodată nu mă mai suport. Eu cu mine şi cu Mira ne certăm prea rău
una cu alta încât să mai putem convieţui împreună…apoi apari tu şi mă faci să
uit de toate…de tot şi de toate. Sunt tot mai nervoasă în ultimul timp şi nu
ştiu de ce. Nu mai am răbdare, nu mai vreau nimic. Aş vrea să stau toată ziua
şi să mă uit la porumbei. Cu cât îi hrănesc mai mult cu atât vin mai mulţi la
geam. Cred că sunt un fel de control freak care se pierde în detalii şi nu vrea
decât să se simtă util pe lumea asta. Îmi lipsesc mulţi oameni dragi pe care
i-am pierdut dintr-un motiv sau altul şi de alţi oameni nu mă pot ataşa chiar
dacă vreau. Cred că cer prea mult de la cei din jurul meu. Iartă-mă că de
fiecare dată te sun şi ajung la tine la cabinet când sunt la limită, dar trec
de la o stare de euforie la una de disperare fără să îmi dau seama şi fără să
mă pot controla. Ce să fac? spune-mi tu, care este reţeta? Tu eşti persoana
avizată să mă ajuţi…şi te rog, nu îmi mai spune să mă controlez şi să mă
regăsesc pe mine, vino măcar de data asta cu ceva nou…m-am pierdut pe traseu şi
nici măcar atunci când mă gândesc la El nu mă mai pot calma. La dracu, sunt un
pachet de nervi! Tu ce ai face în locul meu? Cum ai reuşi tu să te linişteşti?
Cum aş acţiona eu dacă m-aş vedea de la distanţă şi aş fi calmă? Cred că mi-aş
da două palme şi apoi dacă nu m-aş calma, mi-aş mai da două…Nu râde, nu-i de
glumă. Poate din exterior văzut totul pare hilar, dar nu este, crede-mă, este
pur şi simplu trist…atâta tot. Ce aş face dacă aş putea să dau timpul înapoi şi
să schimb ceva? Cred că m-aş întoarce cu douăzeci de ani în urmă şi atunci când
El a venit la mine la liceu să îmi spună că vrea să ne vedem musai a doua zi nu
l-aş mai fi lăsat să plece singur acasă…nu l-aş mai fi lăsat să treacă singur
peste acea noapte de vineri. Poate trăiam fericită într-o lume paralelă de cea
de acum şi aş fi fost împreună cu el măcar atât cât să apucăm să ne consumăm
iubirea unul faţă de celălalt. Cum se face că de fiecare dată ajung la el? de
ce ajung de fiecare dată în punctul în care am început să mă simt femeie şi am
trecut peste bariera de copil răsfăţat. Oare câţi paşi din drumul meu erau
schimbaţi în decurs de douăzeci de ani? Peste ce bucată aş fi sărit? Rămâneam
oare în oraşul care nu mi-a plăcut niciodată doar de dragul lui? Am fi plecat
amândoi în lume şi am fi încercat să ne creeăm un viitor în doi? Da, atunci
eram prea aerieni amândoi ca să ne putem face planuri măreţe. Nu ne gândeam
decât cum putem petrece cât mai mult timp împreună. Zău aşa, peste care etapă
aş fi sărit oare? Peste care etapă aş fi vrut să sar acum dacă mă gândesc în
urmă? Habar n-am…fiecare etapă a fost la momentul respectiv una frumoasă. De ce
nu au rezistat mai mult? De unde dracu să ştiu, dacă aflam la timp poate eram
în acea etapă şi acum. Întotdeauna am căutat ceva…am căutat răspunsuri pe care
nu am fost în stare să le găsesc niciodată. Am minţit, am iubit, am suferit, am sperat, am înşelat, am muncit ca
un sclav, am dorit să realizez ceva măreţ şi mai presus de toate am dorit să
aflu ce a vrut să îmi spună El a doua zi la ora doisprezece…am vrut o
confirmare pe care nu o voi primi niciodată a ceea ce ştiam . Timpul s-a oprit
în loc pentru noi în momentul în care am ajuns acasă şi el a plecat spunând că
ne vedem a doua zi…îmi pare rău, dar trebuie să plec acum, nu mai pot sta…simt
nevoia să mă plimb prin ploaie şi să las picăturile de apă să mă mângâie…nu, nu
o să răcesc…şi dacă răcesc…ce se poate întâmpla mai rău de atât? Măcar aşa mi
se vor confunda lacrimile de pe obraz cu stropii de apă ce cad necontenit şi poate
mă spală de păcate…de marele păcat că dintre toţi care au plecat doar eu am
rămas aici să mă lupt în fiecare zi cu mine. Am plecat, vorbim la telefon peste
o vreme, poate peste cinci minute, poate peste cinci zile sau poate niciodată…O
să strâng cu putere sufletul lui de hârtie în braţe ca să nu mi-l distrugă apa
şi pe el…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu