miercuri, 29 mai 2013

Suflet de hârtie


Am tot zis că o să-ţi povestesc despre el...despre cel care mă face să mă simt în al nouălea cer şi alături de care simt că am fost readusă la viaţă. Fiecare petală de trandafir din parcul rozelor are un miros specific atunci când se oglindeşte în privirea lui şi îşi emană parfumul în direcţia mea. Mă simt ciudat de bine în preajma lui şi de multe ori nu înţeleg de ce. Oare am uitat cum să mă las purtată de val şi învăluită de dragoste...habar n-am, se poate să fie şi aşa. Ultimile luni mi le-am petrecut cu voi, e drept, doar pe voi v-am simţit permanent lângă mine...ce ciudat sună, dacă ar ştii ceilalţi că vorbesc despre oameni morţi ar spune că am înnebunit de tot...i see dead people, se ştie asta, dar dacă am ajuns să spun că trăiesc lângă ei...hmmm, chiar sună straniu. Oare ar trebui să nu mai spun la nimeni? să ţin doar pentru mine asta? Bun, să revenim la lucruri pământeşti frumoase. Cel mai important acum este că am început să tai legătura cu cei care mă lovesc constant şi în curând ombilicul va fi rupt de tot. Nu, eu nu vreau să fac rău nimănui, eu doar mi-am dezvoltat un sistem de apărare împotriva lor. Împotriva celor care simt nevoia constant să te doboare. Acum sunt într-o perioadă în care mă simt ok. Simt din nou fluturaşi în stomac, îmi este dor de el atunci când nu este lângă mine şi aştept cu nerăbdare să-l văd...totul e în ceaţă în jurul meu şi simt că nu exist decât prin el...că toate cele trei Mira s-au evaporat într-un nor diafan de fum de ţigară. Of, am uitat să-ţi mai povestesc de porumbei...vin tot mai mulţi de la o zi la alta, se simt în siguranţă la geamul meu şi le place că primesc în fiecare dimineaţă mâncare...da, şi mie îmi este bine să-i ştiu acolo atunci când mă trezesc, să le aud bătăile aripilor înspre geam...Nu ştiu exact dacă tu poţi fi de acord cu mine, dar atunci când nu eşti o persoană materialistă care vede în tot un beneficiu, atunci când eşti un om ce gândeşte simplu şi se lasă purtat de vânt acolo unde îl duce sufletul are numai de câştigat. Dacă eşti capabil să oferi iubire necondiţionat, cu siguranţă eşti capabil să şi primeşti o astfel de iubire. Atunci când te lovesc în ceafă sentimentele pentru cineva nu mai ai raţionament, nu te mai gândeşti la clasa socială din care faceţi parte, la cercurile în care vă învârtiţi amândoi, la cum vă ciocniţi zi de zi unul de altul fără a vă vedea amândoi sau la cum îţi imaginai tu în copilărie că va arăta Făt-Frumos al tău. Cauţi căi comune cu acea persoană şi încerci să faci tot posibilul ca să vă intersectaţi... Am tot ajuns să mă întreb: ce este iubirea până la urmă? iubeşti? iubesc? de când? până când? pe cine? doar pe ea? doar pe el? de ce?... cum să mai ştiu că iubesc? Şi pot continua la nesfârşit cu aceste întrebări care ne trec tuturor prin cap… Şi asta deoarece îmi aduc aminte cât de multe întrebări mi-am pus şi eu de-a lungul timpului, iar răspunsul lor nu a venit neapărat uşor. Înţelepţii spun că dragostea nu costă, eu zic că totuşi dragostea costă, dar nu bani, nu maşini şi nu haine scumpe, costă bucăţi de suflet, bucăţi din inimile noastre, costă energie. Sunt momente în care eu mă întreb în cate bucăţele se poate diviza sufletul meu de fiecare dată mai găsesc câte o bucăţică vie în el. Cât poţi iubi în tăcere, cât timp te poţi înveli în fiorul iubirii şi cât timp poţi fi mulţumit de tine că eşti capabil să o faci... Nu toată lumea poate să iubească necondiţionat... Suntem puţini, ştiu asta...Eu nu vreau nimic material de la nimeni, m-am decis cu mult timp în urmă, tot ceea ce vreau şi tot ceea ce mă poate face funcţională este iubirea celor din jur...atât. Sunt precum un burete care caută în permanenţă un strop de fericire care să-i dea viaţă... Aştept ca într-una din serile următoare să îmi povesteşti şi tu ceva frumos, să îmi spui tu cum te simţi şi cum percepi totul în jurul tău. Acum hai să dormim, sunt obosită. Nu, nu vreau să mai fumez. Vreau doar să mă iei în braţe şi să-mi respiri aerul tău rece în ceafă...nu, dimineaţă nu o să uit să hrănesc porumbeii chiar dacă tu îţi vei lua zborul înainte de a mă trezi şi eu...

miercuri, 15 mai 2013

Suflet de hârtie

continuare...



Ai avut aşa de multă dreptate atunci când ai spus că sunt o naivă, că eu încă trăiesc într-un basm şi că am impresia că tot ceea ce se întâmplă în jurul meu nu este altceva decât o poveste care va avea un final fericit. Doamne ce naivă sunt. Cum mai reuşesc să cred de fiecare dată că totul poate fi frumos? Mă inspiră de fiecare dată lucrurile mărunte. Oamenii pe care îi cunosc şi cu care schimb cea mai scurtă propoziţie. Se spune că oferi bine şi primeşti tot bine în schimb. Căcat. Nu este întotdeauna aşa. M-am străduit întotdeauna să fac numai bine şi în schimb ce am primit? Lovituri peste nas şi cuvinte răutăcioase care m-au catapultat aiurea pe orbită. Mutter mi-a spus că anul acesta va fi unul spectaculos pentru mine conform zodiacului, auzi, conform zodiacului. Da, văd, este într-adevăr unul spectaculos. Încă mai continuă ceea ce a început în urmă cu un an. Sunt pe ultima sută de metrii în faţa sfârşitului. Un sfârşit probabil imprevizibil. Un sfârşit altfel decât am crezut cu mulţi ani în urmă că va fi. Încasez lovitură după lovitură şi cu toate acestea stau cu capul sus. De ce oameni care nu au strop de valoare mă lovesc atunci când încerc să fac tot ceea ce vor ei? Sunt şi eu un biet om…de ce se aşteaptă toţi de la mine să fac din căcat bici şi să mai şi pocnească? De ce se aşteaptă toată lumea să tac şi să mă supun? Am şi eu demnitate, gândesc şi eu, culmea, dar gândesc. Bun, poate nu întotdeauna, dar o fac de cele mai multe ori. Am stat şi m-am minunat de fiecare dată când oamenii au vrut să îmi facă rău. Dar nu, nu o voi mai face de acum înainte. Cine nu are altceva mai bun de făcut decât să îmi fută mie Feng Shui-ul va plăti, va plăti cu vârf şi îndesat pentru fiecare lacrimă de durere pe care eu am vărsat-o. De ce eu pot să tac şi să nu fac altceva decât să înjur printre dinţi? Habar n-am, dar probabil că o fac pentru că aşa sunt eu. Un om ce îşi pleacă fruntea în faţa oamenilor răutăcioşi. În faţa oamenilor care au luat totul de-a gata în viaţă şi nu au construit nimic. Au trăit doar pe spinarea celorlalţi. A celorlalţi pe care nu i-au apreciat niciodată la justa lor valoare. O să trec cu bine şi peste problemele actuale. Întotdeauna o fac şi de fiecare dată răsare soarele. Lminiţa mea de la capătul tunelului este aprinsă şi îmi dă putere. Îmi dă forţă să cred că totuţi merit şi eu ceva bine pe lumea asta. Că merit şi eu să fiu fericită. Chiar dacă merit în doze mici asta. Sunt precum esenţele tari care stau în sticluţe mici. Haha…da, chiar este adevărat, sunt o jumătate de buletin, măsurabilă cu un centimetru de croitorie, sau de tâmplărie…nu ştiu…pur şi simplu cu un centimetru. Îmi transpiră palmele iarăşi şi gândurile mele zboară aiurea. Ştiu că eşti lângă mine chiar dacă nu eşti în stare să articulezi măcar un cuvânt. Mi-aş dorii să ştii că m-am hotărât. M-am hotărât să nu îmi mai aplec capul în faţa celor care vor să mă rănească şi atunci  va fi nasol. Ce voi face dacă ei se vor simţi răniţi? Problema lor. Şi ei m-au rănit pe mine şi au făcut-o de multe ori intenţionat. Cu toţii vor plăti pentru toate lucrurile urâte pe care mi le-au făcut. Ferească sfântul să deschidă cutia pandorei din capul meu că să te ţii bine atunci. Vor căda capete şi vor căda de sus. Partea proastă este că ei nu ştiu să cadă la fel cum am făcut-o eu de fiecare dată şi atunci va fi nasol. Pentru ei, nu pentru mine. Eu am căzut de multe ori iar ei nu au căzut niciodată. Eu am muncit pentru tot ceea ce am în timp ce ei eu primit totul de-a gata. Eu îmi găsesc de fiecare dată sursa de inspiraţie care să mă ajute să trec peste. Am găsit-o şi de această dată. O să-ţi povestec într-o altă seară despre ea. Acum sunt obosită şi nu prea am chef de vorbă. Ajută-mă să dorm. Spune-mi o poveste. Una cu final fericit. Tu ştii cumva ce gândesc porumbeii? Ai acces la mintea lor? Sunt mulţumiţi?
 


sâmbătă, 4 mai 2013

O seară extraordinară cu Rezident EX

 O dimineaţă în care m-am trezit cu dureri de gât şi de palme. Nu, nu mă doare gâtul de la fumat de data asta, ci mă doare de la cât am urlat aseară, urlat, cântat, aclamat...nici nu ştiu cum să îi spun. Am aşteptat 10 ani ceea ce s-a întâmplat aseară, adică întoarcerea pe scenă a lui Kempes...OMG, a fost extraordinar. O seară ce nu aş fi vrut să se mai termine şi să-i ascult la nesfârşit pe cei de la Rezident Ex. Toate momentele în care eram la un concert Cargo şi aşteptam momentul în care Kempes să apară de undeva, nu au mai contat din momentul în care el a urcat aseară pe scenă. Vocea lui extraordinară şi dorul de întoarcere acasă pe scenă a lui Tavi Iepan au făcut ca toată lumea să cânte împreună cu ei aproape două ore. În afară de faptul că am aşteptat o groază de ani să îl ascult cântând live pe Kempes, m-am revăzut aseară la concert cu prieteni pe care chiar dacă nu i-am vâzut tot de vreo 10 ani, am continuat discuţiile de unde le-am lăsat în trecut şi am petrecut o seară tare frumoasă...mai vreau, pe bune că mai vreau să-i asult live, dar nu mai vreau să aştept încă zece ani...mă bucur că au revenit pe scenă şi sper să îi văd cât mai des cântând acasă.

"Revenirea lui Ovidiu Ioncu-Kempes (fostul solist al trupei Cargo) pe scenele din România, după aproape zece ani petrecuți în Australia, a reprezentat unul dintre cele mai mediatizate evenimente muzicale ale anului 2012. „Vocea de aur a rock-ului românesc este din nou acasă!”, au exclamat, cu același entuziasm, atât mass-media, cât și a publicul prezent la concerte. Iar această întoarcere a fost cu atât mai prețioasă, cu cât ea s-a produs într-un adevărat supergrup: Tavi Iepan (inițiatorul proiectului Rezident Ex, chitară, Hamburg, ex Progresiv TM, Cargo, Flying Wood, Locatarii), Christian Podratzky (bass, Berlin, ex Impact, Pro Musica, Poems for Layla, Abra), Matthias Lange (chitară, Hamburg, ex Metalium, Sinner), Florin Cvasa (tobe, ex Neurotica), Adrian Popescu (chitară, Paris, ex Metamorf, Cargo). Alpha este un simbol. Înseamnă un început, dar poate fi considerat și sfârșitul unui drum anterior. Acesta este mesajul pe care Tavi Iepan a vrut să-l transmită prin apariția acestui album, care conține piesele pe care el le-a compus pentru Cargo, înainte de a emigra în Germania, dar și o piesă nouă, „Catedrala sufletului”, compusă special pentru vocea lui Kempes. Este și mesajul pe care ceilalți membri ai supergrupului Rezident Ex îl consideră adecvat pentru carierele și biografiile lor.

Unele dintre piesele albumului Alpha sunt mari hituri ale rock-ului românesc, altele, prime audiții care promit să devină mari hituri. Și unora și altora li se adaugă plus-valoarea unei voci de excepție și a unor instrumentiști experimentați, care au arătat încă de la primele apariții sub numele Rezident Ex că pot crea o pagină nouă în istoria rock-ului românesc. O pagină nouă care pornește de la un alt moment Alpha, al unei trupe a cărei legendă a fost construită prin contribuția semnificativă a lui Tavi Iepan, Ovidiu Ioncu-Kempes și Adrian Popescu: Cargo. Albumul Alpha este o producție 100% Rezident Ex."

Welcome home Rezident EX, good job...