sâmbătă, 24 august 2013

Suflet de hârtie

Am o stare de spirit mai proastă decât este cazul, dar cu toate astea nu îmi e rău! Simt ceva ce nu cred ca am mai simţit demult, ceva care nu îmi dă chef de nimic! Sunt sigură că nu sunt eu! În ultima vreme porumbeii nu au mai venit la geamul meu. Le mai aud bătăile aripilor dimineaţa în jurul blocului, dar nu se mai opresc la mine la geam…nu, nu ştiu de ce au ales să facă asta…Trebuie să mai las calculatorul, petrec prea mult timp în faţa lui. Trebuie să nu mai adorm după unu noaptea şi să nu mă mai trezesc în fiecare dimineaţă la ora şase. Cât am fost în concediu mi-a lipsit vocea de la radio care îmi spune ştirile în fiecare dimineaţă…Mai nou oamenii mă întreabă: ce te doare?! ce ai? Plouă? te plictiseşti? Ca mai apoi să îmi spună : dormi, citeşte,fă-ţi unghiile, plângi, uită-te la un film, ieşi pe-afară, scrie, îndrăgosteşte-te…viaţa e făcută din atâtea şi atâtea...Mă umflă râsul măi Alice dragă atunci când îi aud. Când ai o stare proastă pur şi simplu o ai şi îţi este foarte greu să te mobilizezi. Hai măi că nu sunt eu unica ce are astfel de stări. Şi tu aveai astfel de stări când veneai la mine cu o casetă cu Iron Maiden, stăteai o oră cât o ascultam fără să scoţi nici un cuvânt şi apoi plecai acasă. Mai nou visez mult şi visez ciudăţenii. Oricine visează, în fiecare noapte. Uneori tuturor ni se pare că visele sunt ciudate şi că pot schimba ceva din viaţa noastră, alteori nu le dăm importanţă. Putem şi să visăm ceva ce urmează să se întâmple sau să avem impresia de deja-vu din cauza unui vis. În general visez chestii ciudate...nu neaparat scary, doar ciudate. Foarte rar însă mă visez într-un loc pe care îl cunosc şi are şi în vis acelaşi nume ca în realitate. De cele mai multe ori visez un loc cunoscut care se numeşte cu totul altfel, sau un loc ciudat care are numele unuia foarte, foarte cunoscut. Se fac foarte multe încurcături în visele mele de fiecare dată. Nici măcar ele nu sunt simple. Şi la fel, de cele mai multe ori pe mine mă visez chiar în pielea mea în vis, adică pe mine nu mă văd, doar pe celelalte persoane…De multe ori visez că sunt prinsă cumva între ficţiune şi realitate, între frumos şi sinistru...sau poate ăsta nu e vis…poate asta este realitatea mea…realitatea în care mă învârt în fiecare secundă…scurtmetrajul meu ratat…atacul meu de panică din fiecare zi…mai ştie dracu…cum pot să-mi iau un bilet să vin la tine…

miercuri, 7 august 2013

Cu paisprezece ani în urmă...

Am crescut într-o familie frumoasă şi fericita, crescută de părinţi cărora le mulţumesc pentru tot ce ne-au învăţat!
Ce am făcut acum paisprezece ani în 7 august...m-am pregătit să-mi iau rămas bun de la tatăl meu pentru totdeauna. L-am ţinut de mână şi i-am spus că locul în care se va duce nu este cel mai cumplit loc în care poate ajunge. I-am mai spus că acolo îl vor aştepta părinţii lui, plecaţi prea devreme dintre noi şi că nu va fi singur. Nu a durat mult şi de la o faţă plină de grimase şi de chin, atunci când am deschis ochii am văzut linişte şi împăcare.

Nu cred că este corect ca un tânăr de 22 de ani să treacă prin ce am trecut eu, cu toate astea mă bucur că am fost acolo. Mă bucur că l-am ajutat să facă ultimul pas. Că au trecut atâţia ani de atunci nu îmi vine să cred şi probabil nu îmi va veni niciodată. De fiecare dată când am nevoie de el este prezent în sufletul meu. Întotdeauna îmi voi aminti doar de lucrurile frumoase lăsându-le pe celelalte în sacul uitării...

Odihneşte-te în pace TATA, noi nu te vom uita niciodată!


duminică, 4 august 2013

Suflet de hârtie



O seară enervantă de vară…la fel ca majoritatea din această perioadă. Nu mai înţeleg ce se întâmplă cu lumea asta a noastră şi cu toate transformările climatice. E prea cald, pe bune. Prea cald şi aerul prea uscat. Să stai şi să te uiţi la frunzele copacilor minute în şir şi să nu vezi niciuna mişcându-se devine frustrant. Singurul lucru ce se mişcă în jurul meu este sunetul sirenelor de pe ambulanţă. Nu mai înţelegi dacă se aude în faţa ta, în spatele tău, în stânga sau în dreapta. Partea bună este că pe căldura asta fumez mai puţin…poate până la toamnă reuşesc să mă las. De când este aşa de cald dorm şi eu cu geamul întredeschis. Într-una din nopţile trecute, când prin fereastra deschisă intra obişnuitul sunet al concertului nocturn organizat de orchestra greierilor din faţa geamului meu, am remarcat evoluţia unui solist care în mod clar cânta la alt instrument. Am pus mâna pe ce mi-a ieşit în cale şi am întrerupt în câteva secunde prestaţia ţânţarului ce se chinuia să intre peste mine prin plasa de la geam. Mă enervează ţânţarii. Dar cel mai tare la ei mă enervează bâzâitul. Dacă ar aplica tactica: muşcă şi fugi ar trăi mai mult. Noapte, gânduri multe, greieri şi mai mulţi, nelinişti şi imagini demult apuse prin faţa ochilor. De multe ori lacrimi ce izbucnesc fără să îşi ceară voie din colţul ochilor. Sper să nu îşi mai facă apariţia atacul de panică. M-am săturat de el. De fapt eu iarăşi m-am săturat de toate. Mă tem că mi-ar face plăcere să mă alătur ţie cât de curând. Te-am văzut astăzi din tramvai. Stăteai şi îmi făceai cu mâna…de ce nu mai vii la mine? De ce nu ai urcat în staţia următoare? Ţi se pare că sunt într-o pasă prea bună şi nu este momentul să mă deranjezi? Eşti naiv…sincer îţi spun. M-am plictisit în staţia de tramvai treizeci de minute aşteptând numărul şase. Te-am chemat. Te-am implorat să vii şi să îmi ţii companie. V-am luat la rând pe toţi dar eraţi ocupaţi probabil. Vă durea în cur că am nevoie de voi. Am învăţat cândva, demult, poate chiar prea demult, ceva foarte important: perceperea sunetului prin imagini, sau a imaginilor prin sunete. Bine că exista din fericire muzică adevărată, pe care ascultand-o nu este suficient doar să o auzim, eu una, cu ochii sufletului, o pot transpune în imagini, pot colinda pretutindeni, peste timp şi spaţiu. Fizic pot fi în mijlocul stadionului, dar sufleteşte pot fi în cu totul şi cu totul alte locuri. În momentul în care fizic suntem în acele locuri, timpanele sufletului ne vor transpune în muzica respectivă, o vom auzi la intensitatea pe care o vrem noi, o plutire de taine, de gesturi şi clipe unice, momente de trăire lină, lacrimi izvorâte din nimic. Am ieşit să mă plimb. Las noaptea să mă cuprindă şi să-mi aline gândurile. O să mă plimb până o să cad de somn şi nu o să mă mai trezesc dimineaţa la cinci. De ce vin mai puţini porumbei la geam? I-ai luat şi pe ei cu tine? Mda…poate ai şi tu nevoie de ei…