Suflet de hârtie

Fac o pauză de la ceea ce fac în mod normal la această oră şi aştept ca tu să apari. Vreau să îţi povestesc cum oamenii m-au dezamăgit din nou. Cum ceea ce a fost frumos încă o dată s-a transformat în fum şi a zburat pe fereastră. Vino la mine să stăm la poveşti. Hai să mă faci să zâmbesc din nou. Porumbeii sunt la geam. Stau şi mă veghează neâncetat. Îmi este dor de sentimentul de acasă…da, sunt convinsă că şi tie. Tu ai plecat de mult şi nu te-ai mai întors. Ne veghezi de sus pe toţi. Mă doare când aud vocea ta şi nu pot să-ţi spun cât de mult bine îmi face. Mă doare că plâng în tăcere ca tu să nu auzi cât de mult mă sufocă gândul că eşti departe. Mă simt ca o trestie care încearcă să stea dreaptă chiar dacă vântul bate mult prea violent. Eşti ca un înger tăcut ce veghează asupra mea, mângâindu-mă în timp ce dorm, ca mai apoi când mă trezesc să pleci departe ca eu să nu ştiu de prezenţa ta. Uneori, uiti câte o lacrimă vărsată pe perna mea. De câte ori deschid gura să-ţi spun lucruri care mă dor, mă opresc şi mă uit la liniştea din ochii tăi. Eşti atât de rece! Când eşti trist, nu pot să-ţi spun nimic din ce aş vrea pentru că plâng. Plâng cu tine. Tremur la gândul că s-ar putea să fii nefericit. Mă doare vocea ta, pe care o aud doar eu, dar mai tare m-ar durea lipsa ei. Nu vreau să-mi imaginez o zi în care universurile s-ar întâlni că poate aceea e ziua care-mi va strica iluzia. Şi nu vreau să mi-o strice. E bine aşa…e unică vocea ta. E o vibraţie dureroasă care-mi atinge fiecare por făcând să-mi tremure sufletul. Eşti sufletul de care mă mai bucur numai eu…atât…aştept ziua în care o să-mi arăţi cum pot privi şi eu lumea de sus…

Suflet de hârtie

Adie un aer călduţ afară şi plimbara de astăzi va fi una mai lungă dcât cea de ieri. Trăiesc ca să muncesc şi toată viaţa mea se învârte în jurul job-ului. Ajung seara acasă şi nu mai sunt în stare de nimic, nici măcar să mai stau de vorbă cu tine. Nici măcar nu te-am mai visat de mult, sunt prea preocupată să îmi dau seama că marea majoritate a bărbaţilor în viaţă sunt la fel. Acţionează la fel, simt la fel şi îşi doresc cu toţii aceleaşi chestii banale, iar atunci când nu mai sunt satisfăcuţi cu ceea ce şi-au dorit la început te trec în rezervă. La fel ca în fotbal. Nu joci astăzi un meci bun, în retur stai pe banca de rezervă. Nu înţeleg de ce oamenii au aşteptări mai mari decât pot duce. De ce speră de fiecare dată că va fi bine când în sufletul lor ştiu că nu va fi aşa. Distanţa dintre noi este de două lumi şi pe tine nu te deranjează asta. Pe alţii însă o distanţă de câteva sute de kilometrii îi face să se piardă în zare. Lucruri mărunte care nu ar trebui să conteze pe lumea asta pentru mine contează destul de mult şi fiecare reuşeşte să mai rupă o bucăţică din sufletul meu. Dacă o să trăiesc mult, cu ce voi rămâne oare la final? Voi fi precum o stană de piatră uitată de vreme undeva, voi mai putea simţi ceva? sau voi privi în jur fără să mai am nici o reacţie…Ştiu că tu nu îmi poţi răspunde la aşa întrebare şi oricum cred că nici nu aş dori să ştiu răspunsul. Câteodată mă trezesc invidioasă pe porumbeii ce îmi vin la geam…zboară unde vor ei şi nu au nici o grijă, întotdeauna vor fi oameni ca mine care îi vor hrăni…

Mănânc, deci îmi este foame şi scriu, deci îmi este dor să o fac

Nu mai scriu aşa de des cum o făceam pe vremuri şi nu mă mai bucur de toate lucrurile aşa cum o făceam înainte. Nu mai mănânc decât atunci când simt că întradevăr îmi este foame. Nu mai gătesc mare lucru şi atunci când vine weekend-ul prefer să atârn fără să fac chestii deosebite. Am constatat că, în zilele noastre, datorită vieţii agitate pe care o avem, a timpului supraaglomerat, mâncăm pentru că ne este foame, o facem în grabă şi nu băgăm de seamă ce înseamnă de fapt a mânca.

Când s-a întâmplat ultima dată să savuraţi ceea ce aveţi în farfurie şi să vă bucuraţi de faptul că aveţi o binemeritată pauză de masă? Sunt ţări în care atunci când serveşti masa desfăşori de fapt un întreg ritual şi savurezi fiecare moment pe care îl petreci aşezat la masă. Fiecare gust al bucatelor este deosebit, este apreciat şi îţi rămâne în memorie ca un moment deosebit.

Am citit zilele trecute despre faptul că „Mesele sunt alimente pentru organism / Cunoaşterea este hrană pentru minte / Meditaţia este hrană pentru spirit / Muzica este hrană pentru dragostea inimii / Visele sunt alimente pentru conştiinţă”, în ciuda faptului că nu mă mai bucură nimic, eu tind să fiu de acord cu aceste zicale şi atunci când mă aşez, printre altele, la masă mă bucur de fiecare îmbucătură pe care o iau, chiar dacă ea este o banală tartină.

Ştim cu toţii că mâncăm pentru a trăi, deci hrana este importantă primordial pentru supravieţuirea noastră. Asta înseamnă că atenţia noastră este asupra sinelui, corpului, a actului de a mânca efectiv, şi abia apoi asupra ei. Aportul nutritiv este mai important decât gustul, aşa cum atunci când e frig, grosimea unei haine prevalează asupra designului ei.