Punct şi de la capăt

“Ce esti?” si “Cine esti?”

Exista in societatea noastra, la nivel de indivizi, o foarte mare confuzie in legatura cu acestea doua intrebari /concepte. Majoritatea nu fac diferenta intre cele doua si ajung sa isi confunde de cele mai multe ori viata. Se axeaza atat de tare pe meseria (a se citi job) pe care o practica incat ajung sa se confunde cu ea. Intrebarea cea mai frecventa pe care o primesti cand intalnesti pe cineva nou este: “ Si? Cu ce te ocupi? Ce faci?” Majoritatea raspund cu: “Sunt contabil, sunt project manager”, (si imi urasc meseria, as completa eu raspunsul), etc… Ce importanta are asta? Asta te defineste pe tine ca om? Eu cred ca omul se defineste prin pasiunile sale, prin ceea ce ii place sa faca. Azi poti sa fii jurnalist, dupa ce ieri, timp de mai multi ani, ai fost tot jurnalist, iar maine ai sa ajungi analist achizitii. Asta este ce esti! Cine esti, totusi?

Sunt momente in viata cand trebuie sa stii ca schimbarea te-a gasit. Trebuie s-o accepti ca sa poti merge mai departe. Sa o iei si sa te duci dupa linia orizontului. Pentru fiecare dintre noi aceste momente reprezinta altceva din viata noastra ca oameni. Sunt lucruri pe care trebuie sa le facem singuri. Nu are sa vina nimeni sa iti spuna ce gresesti, de ce si ca ar fi cazul sa nu mai continui in acea directie. Si chiar daca vine, parca pana nu te dai tu cu capul de pragul de sus nu vei invata, pentru ca sunt lucuri care trebuie sa vina din tine. Daca tu nu vrei, nu are sa se produca nici o schimbare.

Cu totii avem un eveniment (sau mai multe) de-a lungul vietii care ne marcheaza existenta intr-un fel sau altul. Astfel de evenimente, le-am numit momente cruciale, de turnura, care schimba ceva. Trebuie sa le vezi, sa le simti si sa nu iti fie frica sa te uiti la tine. Sunt acele momente in care trebuie sa schimbi ceva. Orice, in prima faza. Si aici am inceput eu sa vreau. Am sarit peste etapa de a ma ascunde in ceea ce faceam. Vroiam sa schimb din radacini totul, job, situatia materiala, poate si cea sociala intr-un fel. Norocul nu a intarziat sa apara in aceste conditii. Am cunoscut oameni noi. Extraordinari oameni. Am ales sa ma inconjor de oameni sinceri, oameni care vor sa faca ceva cu viata lor, oameni autentici, oameni cu pasiuni. Nu pot spune ca am realizat eu marea cu sarea si am ajuns undeva sus, dar stiu ca se poate. Si incurajez pe oricine care se indoieste de el. Mai departe depinde de mine unde voi ajunge. Cred ca daca noi oamenii ne-am uitat mult mai mult la noi si ne-am preocupa mai mult de propria evolutie (nu la modul egoist, bineinteles), in loc sa ne aglomeram cu probleme care de, multe ori sunt ale altora, am trai cu totii intr-o Lume infinit mai buna. Mi-am gasit capacitatea de a-mi da singura un sut in fund. De fapt mai totdeauna am avut-o, imi dau seama acuma cand scriu. Acuma o constientizez mai bine doar.

Va doresc toturor exact ceea ce imi doresc si mie, un an mai bun, sanatate cat se poate si dorinta de a va schimba viata in mai bine. Se poate, stiu ca se poate...sper ca se poate. La multi ani tuturor!!!

Prietenie pe muchie de cuţit

Am tot auzit discuţii legate de cum ajung oamenii ca cei mai buni prieteni ai lor să fie persoane de sex opus. Mulţi dintre noi consideră că între o femeie şi un bărbat nu există relaţie de prietenie, pentru că întotdeauna unul dintre cei doi va începe să nutrească sentimente pentru celălalt. E destul de greu să îţi găseşti un prieten adevărat şi se pare că pentru multe femei este mai uşor să îl găsească în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor. Cred că asta pentru că bărbaţii înţeleg totul altfel, nu au timp şi chef de bârfe iar dacă întotdeauna ai fost mai băieţoasă, cu siguranţă vei găsi subiecte de interes comun cu un el, aşa cum nu ai fi găsit cu o o ea. Când însă simţi că t-ai îndrăgostit de cel mai bun prieten, situaţia poate deveni puţin mai dificilă…

Multora le este foarte greu să ofere ceva fără a cere nimic în schimb. Dar, totuşi se poate. Dacă cineva are nevoie de sprijinul tău într-o anumită situaţie, este cel mai corect să-i oferi sprijinul fără a te gândi de fiecare dată ce vei primi tu în schimb. A începe o relaţie cu cel mai bun prieten este o sabie cu două tăişuri: poate fi foarte plăcut să fii cu cineva care îţi e deja atât de apropiat dar pe de altă parte, relaţia amoroasă poate strica relaţia de prietenie dintre voi sau şi mai rău, dacă eşti îndrăgostită şi el nu simte la fel, poţi să îl pierzi ca şi prieten. Cea mai bună soluţie dacă se întâmplă asta, este să fii sinceră şi să îi spui ce simţi. Chiar dacă nu veţi fi împreună imediat şi îi laşi timp de gândire, tot trebuie să îi spui ceea ce simţi pentru el. Asta te va scuti de o sumedenie de situaţii neplăcute pe viitor. Poartă-te natural şi lasă ca totul să vină de la sine. Dacă este să fiţi împreună, veţi fi pur şi simplu.

Află ce simte pentru tine înainte de a te arunca în dezvăluiri senzaţionale despre sentimentele tale pentru el, poate ar fi mai bine să încerci să afli ce simte el pentru tine. Ai însă grijă şi nu uita că între cei mai buni prieteni gesturile de afecţiune sunt ceva normal, deci nu ar trebui să le interpretezi ca pe ceva deosebit decât atunci când sunt cu adevărat deosebite faţă de ce se întâmplă în mod normal între voi. Este în natura femeii îndrăgostite să vadă semne şi acolo unde nu sunt, să analizeze fiecare cuvânt şi să îl interpreteze aşa cum îşi doreşte, aşa că nu e o idee proastă să îi întrebi pe prietenii voştri dacă ştiu ceva, dacă le-a făcut vreun fel de confesiune legată de sentimentele pentru tine. Nu dezvoltaţi relaţii pe muchii de cuţit şi nu transformaţi o prietenie de durată într-o relaţie ratată. Gândiţi-vă bine de la început dacă doriţi să vă pierdeţi cel mai bun prieten în favoarea unui viitor fost iubit.

Bucură-te de vârsta ta

Fără îndoială, ziua în care te-ai uitat în oglindă şi ai văzut o mulţime de riduri uitându-se la tine poate să fie devastatoare pentru morala ta. Am păţit-o şi eu atunci când uitându-mă în oglindă am realizat că mă tem de ochii ce mă privesc. A schimbat însă asta cu ceva frumuseţea mea interioară ? Deşi acele linii ale timpului ar trebui să fie un semnal al momentelor minunate şi al înţelepciunii, femeile nu se pot abţine să nu le vadă ca pe o pierdere de valoare şi frumuseţe şi să înceapă a le ascunde sub machiaj. Este cert că fântâna tinereţii nu există. În ciuda sutelor de produse anti-îmbătrânire şi a sutelor de lei pe care îi cheltui pe aceste produse, nu există nici o fântână a tinereţii sau o soluţie magică pentru a opri efectele îmbătrânirii.

Totuşi există câteva lucruri importante pentru schimbarea percepţiei asupra frumuseţii :

Frumuseţea se află în spatele fizicului. Frumuseţea nu este doar o experienţă fizică, ci şi una psihologică, de asemenea. Cu toţii tindem să gândim că frumuseţea este exterioară. Dar studiile ne spun că percepţia a ceea ce este atractiv şi neatractiv este mult mai complicată.

Schimbă experienţa vârstei. Deşi nu putem împiedica sau opri schimbările fizice ale îmbătrânirii, putem schimba experienţa îmbătrânirii. Nimeni, nici un doctor, dermatolog sau chirurg nu poate opri schimbările fizice ale îmbătrânirii.

Imaginea ta de sine este dinamică. În timp ce îmbătrânirea este inevitabilă şi ireversibilă, imaginea de sine nu este. Imaginea de sine poate să fie fluidă şi nepreţuită. Imaginea de sine nu este o imagine actuala a noastra, ci este mai mult o experienţă internă.

Niciodată vârsta cronologică nu trebuie să te definească. Poţi să te defineşti cu vârsta ta cronologică, dar are prea puţin de-a face cu modul în care te simţi. Poţi să defineşti cum vrei să fii la 40, la 50 şi mai departe. Pune frumuseţea în identitatea ta, nu identitatea în frumuseţea ta. Identitatea ta este alcatuită din multe aspecte ale tale. Modul în care arăţi este doar unul dintre ele. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, mai multe aspecte din tine pot crea identitatea ta.

Nu te teme de vârsta ta. Trebuie să înveţi să nu mai fi speriată de îmbătrânire şi vei arăta mai frumoasă. Atunci când vezi o femeie care este speriată, nu prea ai putea să o numeşti frumoasă. Nu este nimic frumos la teamă. Femeile trebuie să accepte că îmbătrânirea se întamplă. Echilibrează frumuseţea şi bucură-te de vârsta ta. Frumuseţea contează pentru toată lumea, iar pentru cei care îmbătrânesc frumos, nu contează mai mult sau mai puţin, ei doar au acceptat-o altfel.

Poftă de scris

Nu e deloc uşor sa tii totul in tine când ai vrea sa urli in gura mare spunând tot ce ai pe inima. Nu o sa scriu povestea vieţii mele…pentru ca nu sunt prea multe de spus. Insa vreau sa scriu despre sentimentele mele. De multe ori ma simt neînţeleasă, furioasa si dezamăgită. Dar când sunt in preajma cuiva mi-e greu să-mi arat adevăratele sentimente. Nu ma prefac ca sunt altfel, ci doar îmi îngrop adânc aceste sentimente si încerc sa uit de ele. Doar ca ele sunt mereu acolo si nu toata lumea trebuie sa stie de existenta lor. Îmi amintesc ca odată o prietena citea ceva scris de mine…apoi mi-a spus ca sunt ciudata. Ei bine, avea dreptate. Poate sunt ciudata dar pentru mine asta nu reprezintă un lucru rău. Ci arata faptul ca nu vreau sa fiu ca ceilalţi.
Sunt fericita când stau cu prietenii, radem si ne distram. Sunt fericita cand spun: muie steaua sau dinamo...cateodata si uta. Sunt fericita atunci când citesc o carte care îmi face placere sau când scriu, sunt bucuroasa când vad chipul prietenilor mei sau când ascult muzica preferata. Acestea sunt doar câteva lucruri mărunte care îmi provoacă bucurie dar nu îmi pot umple tristeţea pe care o simt uneori.

Nu înţeleg de ce nu pot sa fiu si eu ca alte persoane care par lipsite de orice grija si sunt mereu fericite. La mine lucrurile sunt întotdeauna mai complicate. Gandurile mele sunt de cele mai multe ori hai hui. As vrea ca lucrurile sa se schimbe, pentru ca simt ca am mare nevoie de o schimbare in viaţa mea. Dar nu stiu ce sa fac. Iar de multe ori mi-e teama. Teama de viitor. Teama ca nu îmi voi putea împlini visele, teama ca nu stiu ce se va întâmpla cu mine in urmatoarea perioada. As vrea sa nu-mi mai fie teama. M-am hotarat ca pana la sfarsitul lunii ianuarie sa dau afara cat mai multe, sa-mi fac ordine printre cutiutele din cap.

As vrea sa stiu ca pot trece peste orice obstacol in viaţa asta si sa nu fiu nevoita sa ma tem de schimbările pe care acestea le pot aduce. Si uneori am încredere, sau cel putin înainte aveam. Eram mai încrezătoare, mai optimista, dar acum nu a mai rămas prea mult din optimismul meu. Vreau sa trec mai departe peste toate aceste sentimente negative de tristeţe şi furie şi să am din nou mai multă speranţa. Dar nu e uşor deloc. Şi numai timpul şi răbdarea mă pot ajuta. Singurul lucru pe care mi-l doresc uneori e să plec undeva departe, şi să las totul în urmă. De-aş putea să prind aripi ca o pasăre…. aş zbura cât mai departe,fără să mai mă uit în spate.

Pentru că, deşi nu duc lipsă de nici un lucru şi am aproape tot ce îmi doresc, exista totuşi ceva ce îmi lipseşte. Ceva ce e mai important decât orice alt lucru : înţelegere. Iar eu mă simt din plin neînţeleasa şi uneori chiar neiubita. Simt că nu ştiu cine sunt eu cu adevărat, nu ştiu ce trebuie să fac în continuare cu viaţa mea. Mă simt ca şi cum m-aş afla într-o pădure,sau o junglă şi am pierdut busola…iar acum nu mai pot găsi nici o cale de ieşire. Mă simt atât de mică şi neînsemnata… Poate e şi vina mea, pentru că fără să ştiu am creat un fel de scut, un zid între mine şi cei din jurul meu. Am făcut asta pentru că nu am vrut să-mi cunoască adevăratele gânduri ştiind că nu le-ar putea înţelege niciodată. Mi-a fost teamă şi încă îmi este.

Credeam că mă pot descurca de una singură dar sentimentele mă copleşesc. Trebuie să mă descarc, am nevoie să ştiu că acum nu mai sunt singura care ştie ce îmi trece prin cap. Ştiu că sunt persoane în jurul meu care mă iubesc…mi-au demonstrat asta. Poate ar trebui mai întâi să îi las să mă cunoască şi apoi să aştept de la ei să încerce să o facă. Doar că nu ştiu sigur dacă vreau să fac asta…şi nici nu ştiu cum să o fac. Până acum nu am vrut să las pe cineva să mă cunoască…poate din teamă de a mă judeca sau de a râde de mine tocmai pentru că nu poate înţelege cu adevărat ce e în inima mea. Aşa am fost de mică, am ţinut totul în mine pentru că pe atunci nu era nimeni care să vrea să mă asculte sau să mă înţeleagă. Şi am crescut crezând că niciodată nu va exista cineva care să vrea să mă înţeleagă…de aceea am renunţat la a mai încerca să spun ceea ce simt. Uneori am curajul de a spune ce gândesc, dar asta când nu sunt de acord cu un anumit lucru. Însă când vine vorba de sentimentele mele … atunci nu pot spune aşa uşor ce gândesc.

Totul va fi bine...o replică banală

Auzim despre destin, cum ca…ar fi ceva. Acel ceva ce ne defineste, ca si oameni , “aventura” de-a lungul vietii . Despre destin , unii spun ca fiecare om si`l face cu mana lui … Altii spun ca destinul e acel ceva, ce ne defineste. Ceea ce traim, ceea ce ni se intampla … Eu , personal , am ajuns sa spun despre destin ca e … un nimic. De cele mai multe ori sunt increzatoare. Incerc sa inteleg ceea ce ma defineste..Ceea ce ma face a fi om , ceea ce mi se intampla, tot ceea ce fac . Incerc sa inteleg la fiecare pas , unde gresesc . Unde gresesc atat de tare , ce fac gresit si de ce acest “destin” mizer . De ce ? Incerc poate prea tare sa fac totul sa fie bine, sa caut sa perfectionez totul in jur . Alerg dupa idei catalogate drept “idealiste” de unele persoane , incerc sa imi creez viitorul . Am obosit! Pentru faptul ca m-am inchis in mine in mine de fiecare data cand am fost lovita sub centura. Atat de cei apropiati cat si de viata … M-am inchis in mine prea mult timp . Nu stiu cum sa ma mai port , nu stiu ce sa fac , ce sa spun . Si pe buna dreptate , incep sa ma simt asa cum sunt catalogata … Salbatica , venit parca din alta lume. Zambesc de fiecare data cand spun ca "totul va fii bine". E un zambet amar si nesigur. Inca mi-e greu sa inteleg , si sa cred , sa gasesc macar un motiv sa imi dau seama , de ce “oamenii” ajung mai ceva ca fiarele salbatice. Acum iti sunt alaturi . Iti zambesc , te imbratiseaza, te saruta , iti sunt iubiti , sau poate simpli prieteni , dupa care in momentul in care te-ai intors , devii fel si fel de chestii , in fel si fel de moduri . De ce ? De ce e greu de inteles ca IMI E GREU , vreau pace , liniste , alinare si pe cineva care sa ma ajute sa redobandesc controlul . Controlul asupra mea . Da , am ajuns in acele stari in care nu ma mai pot controla . Nu mai pot tine in mine, oricat as incerca sa fug , sa ma ascund , sa dispar , sa distrug in jur, sa sparg sa faram si sa urlu , nu mai pot inchide in mine frustrarea , ciuda, dusmania si oftica tuturor ce se revarsa asupra mea . Imi e teama , jur , de un moment in care ma voi pierde … Nu stiu ce o sa fac … Nu stiu nici eu macar de ce sunt in stare … Nu mai am control asupra mea cateodata….

Ce am cerut ? Liniste…Sa ies din “lumea mea” , sa pot sa zambesc, sa pot sa rad sincer. Sa pot privi din nou spre cer si sa zambesc, sa multumesc. Sa multumesc pentru fericirea primita. Nu . Nu e adevarat … e o iluzie . E o iluzie cand esti fericit , pentru ca esti doar pentru un scurt moment. E o iluzie cand crezi ca poti insemna totul pentru o persoana, cand in fapt iti va demonstra cat de neinsemnat poti fi . Cuvinte aruncate aiurea , vorbe spuse la nervi , poate , dor. Vrute sau nu , ele dor. In mod special cand stii ca tu ai dreptate si nu ai gresit cu nimic. Si oricat de “bestie” ai parea, inauntrul tau turbezi. Innebunesti . Simti cum totul fuge de sub picioare, simti cum te sufoci , simti cum inima bate la putere maxima, simti raceala din jur. Tremuri , iti musti buzele , iti strangi pumnii si faci orice sa te abtii , sa nu rabufnesti, in plans, in urlete , sa nu cazi in genunchi. Te abtii si incerci sa nu fii vazut in momentele tale de slabiciune absoluta, doborat total psihic si fizic . Iar cand nu e nimeni in jur, rabufnesti . Lovesti totul in jur, iti faci rau , te ranesti , si tipi , urli , plangi . Faci totul doar pentru a avea un moment al tau de liniste. Un moment in care sa nu mai conteze nimic pentru tine. Acel moment in care pana si durerea dispare.

Dar ma doare . In sinea mea ma doare , tot ce se spune , tot ce se vorbeste. Pentru ca nimeni nu poate privi peste “ambalaj” . Oricat de mult ai incerca si oricat de mult te-ai strofoca , sa te faci inteles, sa explici ce se petrece cu tine , replica primita e doar “esti foarte dificila” . De ce sunt dificila ? Din lipsa voastra de intelegere ? Nu . Ca nu stiu sa imi explic starile ? Poate. Pentru ca nimanui nu ii pasa de fapt , in suflet, prin ce treci tu , si ca totul e doar trecator? Da ! . Langa cineva, oricat de mult ti-ar da iluzia ca esti iubit , acea persoana mai devreme sau mai tarziu va pleca . Si investesti , investesti timp , sentimente, si tot ce e mai bun in tine , in acea persoana . Cand pleaca, iti ia tot . Iti ia speranta , iti ia bunatatea , iti ia fericirea, iti ia zambetele si tot ce a fost mai bun in tine . Asa ca , atunci cand acea persoana iti pleaca , si iti spune ca vrea sa dispari din viata ei , ca ii e teama de tine , si pleaca cu tot ce a fost mai bun in tine, cu ce ramai ? Cu toata rautatea care ramane in adancul tau , suprimata, ascunsa, incatusata de momentele in care simti ca “esti fericit” . Din nou, nu stiu . Nu mai stiu nimic . Nu stiu ce sa spun mai mult de atat . Persoane nepotrivite poate o sa spuneti , greselile mele sunt de vina , persoana mea , felul meu de a fi , inchisa, diferita, singuratica. Si e ciudat , ca vreau pe cineva langa mine, dar vreau liniste. Vreau acea persoana care sa ma calmeze , sa ma linisteasca, si atunci cand imi e mai greu , nu sa ma intarate mai rau . Sa ma aduca cu picioarele pe pamant , sa imi vorbeasca , nu sa zbiere , ca nu e bine . Nu fac bine , sa imi revin ca asta's nu-s eu . Nu sa imi intoarca spatele . Nimeni nu e perfect, si nimeni nu va fi niciodata . Toti ne pierdem cumpatul, si toti regretam asta mai devreme sau mai tarziu . Si nu o facem din rautate , o facem din cauza durerii care ne ia mintile . Cu cat incerci sa o ascunzi in tine, sa o dai la o parte , cu atat mai tare va rabufni . Si regret. Regret tot . Si-mi pare rau … dar raman doar cu asta. Atat. Cu regretul ca mi-am deschis sufletul in fata ta. Cu regretul ca voi nu puteti sa intelegeti ce se petrece de fapt in sufletul unui om. Pana la urma, e normal sa fie asa. Fiecare dintre noi are propriile trairi interioare si feluri in care se straduie sa faca totul bine. Sa schimbe ceva. Sa se schimbe. Sa gaseasca o cale mai buna de a trece prin viata...degeaba. Toate sunt asa cum sunt si de cele mai multe ori nu poti schimba ceva. Naspa  nu e sfarsitul...am aflat in urma cu ceva vreme asta.. De cele mai multe ori poti spune doar: totul va fi bine...oare asa va fi?...

Te uită cum nu ninge’n decembre

Cred ca în luna noiembrie am fost foarte influenţată pozitiv de toată poezia pe care am citit-o şi am ascultat-o, că uite acum apropiindu-ne de luna ianuarie m-am trezit într-o dimineaţă cu versurile lui George Bacovia în minte şi mi-am recitat eu mie „Te uită cum ninge decembre...Spre geamuri, iubito, priveşte…Mai spune s-aducă jăratec…Şi focul s-aud cum trosneşte”.

Ultima lună din an întotdeauna este mai încărcată pentru femei decât pentru bărbaţi. De cele mai multe ori noi ne gândim la cadourile tuturor membrilor din familie, la meniul de sărbători sau la felul în care ne vom împodobi locuinţa. Rar am văzut bărbaţi care să se gândească la aceste lucruri, ei preferând să lase toată alergătura pentru ultimul moment.

Luna decembrie este una foarte aglomerată din punct de vedere al sărbătorilor. Totul începe peste câteva zile cu Moş Nicolae, apoi Moş Crăciun şi Revelionul dau năvală peste noi şi ne intră în case, dar şi în buzunare. Cu toate acestea, eforturile merită doar pentru a vedea un zâmbet pe faţa celor dragi, bucuria de a primi un cadou şi surpriza unor gesturi neaşteptate.

La mine perioada sărbătorilor începe cu Moş Nicolae ce vine mereu doar cu dulciuri, fructe şi bani, mai mult simbolic. Anul ăsta Moş Nicolae a fost cam "nesimţit", a adus daruri pe care nu le doream. De când am crescut am început şi eu să cumpăr cadouri, nu doar să primesc, mă străduiesc să cumpăr cadouri utile de fiecare dată. An de an mă confrunt însă cu aceeaşi dilemă: ce cadouri cumpăr anul acesta şi de unde? Odată ce treci de variantele deja folosite, precum rame foto, parfumuri, ceasuri, haine, căni şi altele, nu prea par să mai rămână aşa multe opţiuni. Încep să mă gândesc apoi şi la nevoile alor mei şi uneori nu reuşesc să-mi dau seama de ce ar mai putea avea nevoie. Îmi doresc să pot dărui mai mult decât un obiect de care să uite apoi şi care să fie adăugat la o colecţie strânsă de-a lungul timpului, ceva personalizat, care să fie încărcat cu sentimente şi care să se păstreze în timp.


Mă străduiesc să închei şi acest an într-o notă pozitivă şi să mă gândesc că vor mai urma mulţi ani de acum înainte. Voi? Cum încheiaţi acest "fantastic" an 2015?

Tăria de caracter a oamenilor puternici

Se spune despre unii oameni că au un spirit puternic. Ei rezistă unor încercări foarte dure. Cînd spiritul unui om este foarte puternic el poate să treacă prin situaţii critice fără să-şi piardă valorile, credinţa şi mai ales capacitatea de a se bucura. De asemenea, în confruntarea cu bolile, adeseori grave, se poate vedea cît de puternic este spiritul unui om sau, altfel spus, tăria lui. Un spirit puternic poate să producă efecte miraculoase de autovindecare sau măcar de supravieţuire un timp mult mai îndelungat decît în cazul oamenilor cu un spirit mai slab, atinşi de aceeaşi boală sau de aceeaşi rană. Despre un om cu spirit puternic spunem de obicei că el aparţine mai mult Cerului decît Pămîntului, cu toate că acesta rezistă mult mai bine aici pe Pămînt, decît un spirit împămîntenit. El este foarte puţin legat sau condiţionat de lucrurile şi lumea în care trăieşte şi tocmai de aceea se descurcă mai bine cu ele.

De ce sînt totuşi spiritele oamenilor atît de diferite în ce priveşte tăria lor dacă spiritul, care este scînteia divină din noi şi este acelaşi în toti, nu are cum să fie în unii mai puternic, iar în alţii mai slab? Ceea ce poate fi mai puternică sau mai slabă este însă manifestarea lui în noi, legătura care există între spiritul din noi şi corpurile cu care am fost înzestraţi. Un spirit puternic este caracterizat de o mare putere a credinţei şi aici nu vorbesc doar de credinţa în Dumnezeu, ci, în general, de credinţa în ceva sau cineva. Astfel, în funcţie de natura celor în care credem pot fi spirite puternice orientate pozitiv, dar pot fi şi spirite puternice orientate negativ, pentru că tăria spiritului nu este dată de natura celor în care credem, ci de intensitatea cu care credem. Sper să alegeţi totuşi să deveniţi un spirit puternic prin susţinerea binelui şi nu a răului, pentru că răul este limitat totuşi, pe cînd binele nu are nici o limită, el te poate conduce pînă în inima lui Dumnezeu.

Ceea ce ne ajută cel mai mult în încercările vieţii este spiritul nostru, mai precis tăria lui şi totodată orientarea lui pozitivă. Caracterul puternic al unui om se spune că este ceva înnăscut. Totuşi, el poate fi dezvoltat dacă vom avea grijă să ne dăruim unui astfel de scop. Caracterul este suma faptelor noastre, el poate fi modelat prin toate faptele pe care le facem în initimitate sau în văzul lumii şi de intenţiile care se află în spatele faptelor noastre. Un om cu un caracter puternic, capabil să-şi respecte cuvîntul dat, de exemplu, este totodată un om cu un spirit puternic. Spiritul este în ultimă înstanţă ceea ce EŞTI şi nu ceea ce AI. Cu cît eşti mai aproape de ceea ce eşti cu atît eşti mai departe de lucruri şi lume (în sensul detaşării). Un spirit puternic este un spirit sărac în dorinţe, sărac chiar şi în idealuri, dar foarte mobilizat în a le împlini pe cele puţine care îl animă totuşi.

Caracterul puternic sau spiritul puternic al unui om este coloana lui vertebrală şi totodată aripile lui, cu care se înalţă în tăria cerului. Un spirit puternic şi totodată pozitiv orientat, rămîne aproape mereu surîzător indiferent de încercările la care îl mai supune viaţa. La omul în care spiritul este puternic, funcţiile vitale şi cognitive îşi trag seva din spirt şi nu din afară. Cînd reuşeşti să-ţi găseşti susţinerea în propriul tău spirit şi nu în cele exterioare, abia din acel moment încolo începi să experimentezi cu adevărat libertatea, împlinirea şi fericirea intensă.