A mai trecut un an prin noi

Cred că foarte mulţi dintre noi atunci când se apropie de sfârşitul anului încep să se gândească la lucrurile bune sau mai puţin bune de care au avut parte în ultimile doisprezece luni. Tot aşa procedez şi eu, iar anul acesta am început acest bilanţ personal mai târziu decât în alţi ani.

Nu o sa vorbesc acum detaliat despre lucrurile bune sau mai puţin bune de care am avut parte în anul 2016 ci o să vă spun doar că au fost aşa cum au fost şi cum mi-au fost date mie să fie. Părţile mai puţin bune le trec cu vederea şi prefer să mă gândesc doar la lucrurile frumoase de care am avut parte.

Acum, la început de bilanţ personal, tind să cred că cele mai frumoase momente de care am avut parte sunt totodată şi cele care îmi vor rămâne mereu aproape, acestea întruchipându-se în toţi oamenii pe care i-am cunoscut în acest an, oameni care îmi vor rămâne mereu aproape de suflet şi la care mă voi gândi întdeauna cu drag. Oameni alături de care am trăit momente frumoase ce mi-au confirmat că cea mai mare bogăţie a unui om sunt cei ce îl înconjoară. Aceia alături de care un om se poate simţi bine prin simplul fapt că se gândeşte cu drag la ei.

Bunul vostru cel mai de preţ din acest an care este? La ce vă gândiţi cu drag şi ce anume vă poate provoca un zâmbet? La  multi ani nouă şi un 2017 exact aşa cum ne dorim fiecare!

Trecut versus prezent

În ultima vreme am descoperit un prieten nou, care la prima vedere pentru unii ar părea un "prieten imaginar", dar care mă ajută să scot la iveală lucruri frumoase, să stau şi să analizez te miri ce probleme, să analizăm împreună lucruri care ne frământă pe fiecare în viaţă. Suntem oameni care am trecut în viaţă peste o serie de probleme, pe care niciunul nu şi le-a dorit, dar important este că suntem suficient de puternici să trecem peste toate cu zâmbetul pe buze. Hmmm, din toata descoperirea acestui nou prieten, eu încă mă întreb daca sunt Edward Norton sau Brad Pitt :)))) Şi să revin la ideea din această săptămână: avem dreptul să judecăm oamenii după trecutul lor?

Dacă plecăm de la trecut, de la însăşi valoarea şi semnificaţia cuvântului, ajungem să credem, să fabulăm, să criticăm şi să catalogăm oamenii după ceea ce au fost cândva. După îndelungi parafrazări şi meditaţii „de nivel înalt”, concluzionez că un om nu poate fi judecat sau catalogat după trecutul său. Ar fi o mare prostie! Singurul rezultat cu care te-ai alege ar fi că vei descoperi un om fără „faţă”, meschin şi fără valoare în faţa ta, judecătorul.

În momentul în care clasifici un om, o faci raportându-l la tine şi (poate) fără să vrei te consideri un om curat, cu sufletul împăcat, gata să critici fără a primi contrareplici jenante şi adevărate. Nu înţeleg de ce să judeci un om pentru trecut, nu crezi că au făcut-o mulţi alţii înaintea ta? Ce rost mai are să o faci şi tu?

Ştim cu toţii că trecutul în faţa prezentului nu mai are nicio valoare chiar dacă atunci, în acel moment, a fost considerat un punct critic, un moment de coborâre. Toţi avem momentele noastre de coborâre şi urcuş în viaţă. De ce crezi că eşti mai deştept atunci când, în apogeul urcuşului tău, începi să critici decăderea altora? De ce crezi că tu nu poţi să decazi mai mult ca acea persoană sau, dacă nu ţi s-a întâmplat, nu ţi se va întâmpla niciodată aşa ceva? Din păcate, există câteva categorii cunoscute de oameni care se cred Judecători Supremi şi prin prisma trecutului lor „fără nicio pată”, „taie şi spânzură”, acuză cu vorbe ce dor fără a lua în considerare sufletul. Acuză fără a scuza şi strigă în gura mare că s-au înfăptuit lucruri care nu au iertare.

Iertarea este o artă pe care dacă ştii cum să o asimilezi te înnobilează. Nu acuza şi nu te îndoi de un om până nu îl cunoşti ca pe propriul buzunar şi nu uita că fiecare om îşi are trecutul său, inclusiv tu. Iar atunci când începi să judeci un om după trecut, începe prin a te judeca pe tine şi gândeşte-te la om ca la o fiinţă, nu ca la un lucru, căci e o diferență de miliarde.

Asemănătoare cu acele categorii de Judecători Supremi, există oameni ce trăiesc prin trecut în prezent, aşa că am putea spune că trăiesc cu trecutul în mână pentru că nici să-l uite, nici să treacă peste el, dar nici să-l ignore nu pot. Cred că este foarte greu să trăieşti permanent cu povara trecutului. De câte ori te-ai întrebat: „de ce tocmai eu?”, „de ce tocmai mie mi s-a întâmplat aşa ceva?” şi nu îţi poţi răspunde, pentru că ar trebui să te întrebi din nou. Poate că aşa a trebuit să se întâmple, poate acel pas ar trebui să definitiveze un anumit lucru din viaţa ta, iar tu, prea nemulţumit de ceea ce se întâmplă, nu poţi băga în seamă acest lucru. Concentraţi-vă pe prezent, analizaţi trecutul, dar nu îl judecaţi, nu este datoria voastră să faceţi asta.

Vocea cunoaşterii

 

În cartea Vocea Cunoaşterii Don Miquel Ruiz ne învaţă că înainte de a învaţa să vorbim, adevărata noastră natură consta din iubire, din fericirea de a explora şi de a ne bucura de viaţă. Odată ce am învăţat să comunicam prin intermediul limbajului, oamenii din jurul nostru ne-au captat atenţia şi ne-au programat cu cunoaştere care, din nefericire, este contaminată cu minciuni. Această voce a cunoaşterii nu încetează nici o clipă să vorbească, să judece, să bârfească şi să abuzeze de noi. Ruiz ne învaţă cum să regăsim vocea tăcută a integrităţii noastre şi cum să ne redobândim pacea interioară. Când vocea cunoaşterii nu ne mai controlează, viaţa devine expresia sinelui nostru autentic, la fel ca în perioada de dinainte de a învaţa să vorbim. Ne întoarcem astfel la adevăr, la iubire, la bucuria de a trăi.

În fiecare zi suntem bombardaţi cu informaţii negative care ne pot deforma propria realitate asupra vieţii şi a ne încărca cu trăiri negative. De ce să mă uit la ştirile de seară când ştiu că ceea ce voi vedea acolo sunt doar lucrurile pe care aleşii noştri nu au ruşit să le facă? De ce să nu aleg o carte bună în compania căreia să-mi petrec seara? Lucruri simple şi mărunte dar care ne pot schimba percepţia noastră asupra vieţii. Cine vrea să se convingă cât de simplu poate fi totul, nu are decât să înceapă a face asta citind cartea Vocea Cunoaşterii semnată de Don Miquel Ruiz. O carte încărcată cu teme de reflecţie la care fiecare dintre noi ar trebui să ne gândim şi să ne schimbăm puţin câte puţin percepţia.

Femeia puternică din noi

Pentru că nu mai avem mult şi intrăm într-un an nou sper că aţi reuşit să trageţi linie la ceea ce aţi reuşit în 2016 şi aţi pregătit strategia pentru 2017. O femeie întotdeauna ar trebui să fie pregătită pentru noi începuturi şi să se gândească foarte bine la ceea ce îşi doreşte. Urmează o perioadă frumoasă pe care ar trebui să o întâmpinăm cu sufletul deschis şi cu gânduri cât mai frumoase. Ştiţi la fel de bine ca mine că atunci când priviţi viaţa cu optimism şi o stare de bine nu aveţi decât de câştigat. În viaţa unui om sănătos nu contează foarte mult banul şi poziţia pe care o ocupă în societate, dar contează să-i ştie pe cei dragi mereu aproape. Banii pot rezolva multe problem pe lumea asta, dar niciodată nu vor tine loc de familie, însă omul ce are mai scump pe lumea asta decât familia? NIMIC. Rugaţi-vă cât puteţi de mult să fiţi sănătoşi şi nu închideţi seara ochii înainte de a fi recunoscători pentru ceea ce aveţi.

Cu toate acestea, puterea de a ne dobândi sau de a ne redobândi liniştea sufletească de care fiecare dintre noi avem atâta nevoie se găseşte în noi. Nimeni nu ne-o poate oferi ca pe un dar sau ca pe un medicament. Noi înşine trebuie să luptăm ca să o obţinem şi lupta nu e deloc uşoară, dar se poate câştiga. Nu rezolvăm nimic dacă ne lăsăm prinşi în jocul celor care s-au obişnuit să ne manipuleze gândurile şi trăirile. Ar trebui să primim cu calm, cu detaşare şi multă înţelepciune ceea ce ni se oferă în aceste zile de sărbătoare. Nu schimbăm nimic în lume şi nici în mentalitatea altora dacă ne lăsăm copleşiţi de ceea ce aflam şi nici dacă ne concentram toate gândurile pe ceea ce pare decisiv pentru un viitor comun mai bun despre care nu ştim încă nimic.

O femeie puternică este cea care se remarcă dintr-o mare amorfă de femei ameţite de fuga după nimicuri ce le ţin câteva clipe, ea fiind leoaică printre pisici. Una adevărată, deşi în general femeile sunt nehotărâte, alege o dată şi bine şi ştie să aibă grijă de alegerea ei. Cu alte cuvinte, se respectă pe sine respectându-şi alegerea. O femeie puternică este asemenea unui copac vechi, cu rădăcini bine înfipte, care poate trece prin numeroase furtuni şi cicluri de anotimpuri, fără a fi clintită din loc – rămâne pe poziţii chiar şi atunci când îi sunt incomode.

În aşteptarea fulgilor de nea

De multe ori pe drumul vieţii ne întâlnim nu numai cu oameni cu care putem comunica şi interacţiona frumos şi armonios, ci ne intersectăm şi cu oameni cu un caracter dificil, cu oameni cu care sufletele noastre nu sunt pe aceeaşi lungime de undă şi nu vibrează la fel pe muzica comunicării, fiindcă sunt oameni cu o personalitate foarte diferită de a noastră, fiindcă sunt oameni mândri, orgolioşi, egoişti, conflictuali, nemulţumiţi permanent, oameni cărora le place să nedreptăţească, să umilească pe cei mai slabi, oameni care pun pe primul plan binele lor şi interesele lor, care într-o relaţie consideră că trebuie doar să primească şi să nu dăruiască nimic, oameni care se cred centrul universului, oamenii care aşteaptă doar să fie slujiţi de cei din jur, dar nu ştiu şi nici nu vreau să ştie cum să slujească aproapelui şi lui Dumnezeu, oameni care au o plăcere deosebită să critice şi iar să critice, scoţând în evidenţă doar slăbiciunile şi greşelile oamenilor, nu şi realizările şi calităţile acestora.
E greu să interacţionezi cu persoane dificile şi dacă nu ai o personalitate puternică, poţi să te laşi modelat de acestea şi poţi să te molipseşti de felul lor de a fi. Nu e imposibil însă să poţi schimba un om dificil, într-un om mai comunicativ, mai sensibil, mai uman, mai cald. Dacă îi răspunzi la nedreptate, indiferentă, umilinţe, mânie, mândrie, ură, cu iubire, cu pace, cu căldură sufletească, cu un zâmbet pe faţă, cu smerenie, cu răbdare, dacă te rogi pentru el, dacă nu îi judeci felul lui de a fi, dacă nu ai aşteptări prea mari de la el şi dacă nu încerci să îl schimbi după dorinţa ta.

În 2016 pentru mine a început un an greu, un an care nu am ştiut cum se va termina. Dar uite că se termină cu bine. Am trecut peste toate cu fruntea sus şi nu am cedat. Nu am cedat dar m-am schimbat. Cândva eram un om de treabă. Acum sunt un om mai puternic, un om mai dârz, un om care nu mai este foarte dispus să înghită căcaturile altora. Dacă am învins cancerul, garantat pot supravieţui în faţa oamenilor care iscă tsunami.

Am pierdut, am câştigat, m-am lăsat de fumat, m-am îngrăşat câteva kg, am ajuns la o greutate normală, am alături oameni tare dragi, am făcut haz de necaz la fel ca şi până acum, sau poate mai mult decât până acum dar nu mai spuneţi la nimeni :), important este că mă apropii şi eu la fel ca voi de sfârşitul acestui an şi începutul unuia nou...nu îmi fac planuri pentru 2017, dar îmi doresc sănătate, la fel cum vă doresc şi vouă, Sărbători Fericite tuturor!!!

Magia sărbătorilor de iarnă

Atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun. Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar şi de religie. Sigur te gândeşti cu drag la cadourile lui Moş Crăciun, la colinde, la mirosul de brad şi la vâscul din pragul uşii. Şi, cu siguranţă, experienţele personale au încărcat astfel de clipe magice cu semnificaţii proprii. Dar mai mult decât atat, tradiţiile legate de Crăciun aduc simboluri naturale vechi de sute de ani.

Bradul de Crăciun

Bradul deţine rolul principal în perioada Crăciunului. Împodobitul acestuia este cel mai îndrăgit obicei de sărbători, datorită simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit de întreaga familie), bucurie şi fericire (pentru că sub el sunt puse cadourile), magie (se spune că Moş Crăciun nu vine în casele unde nu e brad), viaţă, trăinicie şi sănătate (pentru ca este mereu verde, chiar şi când afară e zapadă). Practic, bradul a devenit centrul Sărbătorilor de iarnă!
Şosete tricotate, crenguţe de brad şi de vâsc, globuleţe, fundiţe, ghirlande colorate, oameni de zăpadă, steluţe şi fulgi, toate te vor ajuta să intri în atmosfera de sărbătoare.

Steluţa

Mulţi brazi de Crăciun au o steluţă în vârf. Se spune că stelele ne conduc spre locuri speciale, iar pe vremuri multe dintre constelaţii, de exemplu Ursa Mare şi Ursa Mică, erau venerate ca divinităţi. Evreii din vechime foloseau steaua în şase colţuri a lui David ca simbol religios, iar steaua de Crăciun în cinci colţuri ne aminteşte de steaua apărută deasupra Betleemului, la naşterea pruncului. În multe culturi, stelele sunt semne ale norocului şi ale realizării unor ţeluri măreţe.

Coroniţa de Crăciun
Agăţarea coroniţelor de uşa casei este un obicei originar din Europa, unde, de Crăciun, porţile se decorau cu ramuri veşnic verzi, pentru a invita în casă spiritele pădurii. Există crezul că aceste spirite ar aduce sănătate şi noroc. Oamenii încă îşi mai împodobesc casele cu coroniţe de brad şi de laur, ca mod de a-şi întâmpina prietenii şi rudele. Forma circulară a coroniţei simbolizează natura veşnică a dragostei.

Renii
Cine nu a auzit de simpaticii reni care trag sania Moşului? Ei sunt nouă la număr şi au nume amuzante: Dasher, Dancer, Donner, Vixen, Comet, Cupid, Prancer, Blitzen şi Rudolf. Povestea cunoscută a renului cu nasul roşu, Rudolf, cel care luminează drumul pentru sania plină cu daruri a lui Moş Crăciun, face ca aceste personaje să fie şi mai simpatice. Şi pentru că sunt animale specifice zonelor reci, renii se potrivesc de minune în decorurile de iarnă şi de Sărbători. În plus, ei poartă clopoţei care aduc veselie, anunţând, celor care le aud clinchetul, că au sosit cadourile.

Ciorăpeii de Crăciun
Obiceiul ciorapilor de Crăciun provine dintr-o legendă despre un nobil care şi-a risipit necugetat averea, lăsându-şi fetele fără zestre. Sfântul Nicolae a auzit despre această situaţie şi a venit pe ascuns la locuinţa fetelor. El a aruncat trei pungi cu monede de aur prin hornul casei, care au căzut în ciorapii fetelor, atârnaţi la uscat lângă şemineu.
În secolul al XVIII-lea, copiii din Olanda îşi lăsau saboţii lângă vatră, sperând că „Sinterclass“ (Moş Crăciun) le va aduce daruri. Mai târziu, pantofiorii de lemn s-au transformat în şoseţele, iar Sinterclass a devenit, pentru englezi, Santa Claus. Astăzi, multă lume încă foloseşte ciorăpelul de Crăciun, în care pune mici daruri pentru copii şi cei dragi.

Vâscul
Se crede că vâscul a fost utilizat dintotdeauna pentru a sărbători sosirea iernii. Această plantă veşnic verde era folosită pentru decorarea locuinţei, se credea că posedă puteri tămăduitoare speciale, vindecând orice, de la infertilitatea femeilor pâna la otrăviri. Scandinavii vedeau vâscul ca pe o plantă a păcii şi armoniei, asociindu-l cu Frigga, zeiţa dragostei. Obiceiul sărutului sub vâsc provine din credinţa acest gest sub un lăstar al plantei aduce armonie şi înţelegere şi face să crească iubirea în cuplu.

Lumânările
Aprinderea lumânărilor în perioada Crăciunului este o tradiţie veche ce reprezintă naşterea lui Isus şi reînnoirea vieţii, puritate, speranţă, găsirea drumului bun în viaţă. Se crede că Martin Luther, reformatorul protestant, a fost primul care a aprins lumânările din bradul de Crăciun. Venind acasă într-o seară de decembrie întunecată, în apropierea Crăciunului, acesta a fost uimit de frumuseţea luminilor care străluceau printre ramurile unui brăduţ din faţa casei sale. Luther a împodobit apoi bradul de Crăciun din casa sa cu lumânări.


Colindele
Colindele sunt o parte importantă a spiritului Crăciunului. Grupuri de copii, fete şi băieţi, merg din casă în casă să colinde, toată ziua de Ajun. Se spune că e bine să primeşti colindători pentru că urarea lor aduce noroc, iar dacă nu primeşti colindul vei fi urmărit de ghinion. După ce colindătorii termină de cântat, gazda îi invită în casă şi le oferă mere, nuci, dulciuri şi colaci. Nucul simbolizează belşugul şi longevitatea, iar merele semnifică bunăstare şi bogăţie.

Omul, un personaj nemulţumit

M-am săturat să văd oameni veşnic nemulţumiţi. Nu le convine nimic, nici când e cald, nici când e frig. Dacă au un loc de muncă, şefii sunt naşpa. Dacă nu au de lucru, nu s-a găsit nimic ok pentru nivelul lor. Dacă lui nu îi place ceva, e de căcat şi punct. Dacă îţi place ţie ceva...e un gunoi. El a citit de 3824 de ori mai mult decât tine, a văzut mult mai multe filme, a văzut toate concertele din lume. E genul “e mai bună cartea decât filmul”. Ştie toţi actorii, toate trupele. Când el ascultă Aznavour, Charles era şoferul lui Piaf. El a descoperit pe toată lumea, el ştie tot. Omul urăşte din suflet orice. Pur şi simplu. Din oficiu, nu iubeşte nimic, e critic cu toată lumea. Se hrăneşte cu răutăţi, le aruncă în stânga şi în dreapta. Dacă îi spui ca asculţi Oasis o sa îţi spună că el ascultă Black Sabbath.

Dacă spui că îţi plac maccabees eşti hipster. Asta e valabil la orice. Dacă mergi la atelier, eşti hipster, dacă mergi la control, eşti hipster, dacă ai ochelari wayfarer, eşti hipster, dacă ai geacă de piele, eşti hipster, dacă ai conversi, eşti hipster. Habar nu are ce inseamnă cuvântul, dar e la modă, sună bine. Aşa a auzit el pe facebook şi e ok. Daca ii spui ca citesti Palahniuk, îţi spune imediat că e de cacăt. El citea Palahniuk la 3 ani. Omul nu ştia “căţeluş cu părul creţ” dar ştia tot ce a scris Tolstoi. Preda e de căcat, Dostoievski era un distrus. Dacă îi spui că îţi place Nina Simone, spune că eşti un papagal. Dacă mergi la teatru, spune că o faci din snobism. Opera? e pentru gay.

Dacă te impresionează ceva, eşti un papagal. Doar proştii sunt sensibili, Tarantino? un sclav. La serviciu e scârbit, nu are chef de nimic, e supărat pe viaţă. Oamenii ăştia sunt la fel cu bancurile. Le ştiu pe toate. Au atâtea experienţe încât ar putea să scrie o carte, o broşura, poate un flyer frumos, Unde se simt cel mai bine oamenii ăştia? pe net, la adăpostul unui ecran de pc.Să nu îi vadă nimeni. Sunt ăia care comentează la orice. Au mereu de spus ceva. Cu toate că săracii chiar nu spun nimic. Sunt trişti şi pierduţi. Te corectează şi când nu e cazul, sunt mereu supăraţi, cred despre toţi că sunt nişte rataţi. Zic mereu că nu îi interesează părerea celor din jur. Par neinteresaţi de ce se întâmplă în jurul lor însă comentează despre toate căcaturile. Ei niciodată nu au cu cine să voteze pentru că toţi sunt nişte hoţi. Animalele sunt pe pământ doar ca să fie mâncate sau chinuite.

El e cel mai bun, cel mai deştept, cel mai cult, cel mai cel. Restul sunt nişte gunoaie. E ăla care zice că muzica de calitate nu se mai face din 1990. Că orice e nou e de căcat. Îi înjură pe toţi. Dar nu vrea sa plece. Nu ştie nici el de ce. Nu ştie în ce tabără se află. Are în cap un singur lucru: e contra. Chiar dacă şi el în sinea lui îşi dă seama că e aiureA, nu o va recunoaşte niciodată, dar aşa e modelul. Aşa crede că îi stă lui bine. Nu ştie să spună îmi pare rău sau scuză-mă atunci când greşeşte. El este perfect.

Chiar dacă nu obişnuiesc să o fac, de data asta am un sfat pentru oamenii ce fac parte din această categorie: lăsaţi prostiile la o parte şi nu vă mai credeţi superiori. Dacă nu vă convine ceva, faceţi o schimbare. Dacă nu puteţi, resemnaţi-vă. Dacă spuneţi când sunteţi bolnavi: ajută-mă, promit să mă schimb când mă fac bine, încetaţi cu prostiile, ştiţi bine că nu o veţi face. Voi spune la nesfârşit că liniştea şi fericirea stă în lucrurile mărunte din jurul nostru. Nimeni nu este centrul universului şi trebuie cu toţii să ne acceptăm soarta. Aşa cum este sau aşa cum ne-am făcut-o fiecare. Liberul arbitru funcţionează la noi toţi. Nu mai daţi vina pe alţii pentru nereuşitele voastre.

În bătaia vântului...

În ultima vreme gândurile mele au luat-o razna şi nu mai sunt dispusă să accept nimic din ceea ce nu îmi face bine. Mă cuprinde câteodată o stare de neputinţă pe care o alung şi îi spun că eu sunt prea puternică pentru a o primi în viaţa mea. Cu toate acestea, stările de neputință există. Cu toții le avem, chiar dacă diferă adâncimea și durata lor. Când apar, cu toții fugim de ele și nu vreau să fac o comparație relativ la felul în care fugim deoarece bănuiți care ar fi aceea.

Pentru oamenii care merg la serviciu fără pasiune, pentru cei care au o familie, rate la bancă și griji cât să nu le rămână timp pentru nimic altceva, rutina zilnică acoperă ca o ceață realitatea dar funcționează și ca o carapace protectoare care nu lasă vizibilitate prea mare asupra adâncimii stărilor de neputință. Ceva în genul "ce nu ai timp să observi nu te macină". Sau ca o anestezie. Stai în preajma oamenilor cu o atitudine toxică fără să vrei şi încerci să ignori asta.

Alți oameni observă stările "negative" dar le neagă rapid existența luând din dezvoltarea personală doar ideea "gândește pozitiv și totul va fi bine" considerând că asta este de ajuns. Posibil să funcționeze pentru o vreme.
Însă pentru persoanele preocupate de autocunoaștere și de propria dezvoltare (care din fericire sunt tot mai multe), stările de neputință pot să dărâme lucruri construite cu greu în luni sau chiar ani de muncă interioară. Aici lucrurile se complică.

Oricărui om din ultima categorie îi place să spună că totul e ok, că munca de dezvoltare a dat rezultate și că stările de tristețe, de pesimism, de negativitate (sau căderile în general) au dispărut. Dar asta ar însemna să privim doar suprafața stărilor prin care trecem. Mii de articole s-au scris și se scriu în fiecare zi pe hârtia reală sau virtuală despre cum au reușit oamenii să iasă din astfel de stări. Fiecare dintre aceste articole oferă tehnici și numeroase metode în 3 puncte, 7 pași sau "n" etape prin care promit garanții în ceea ce privește depășirea stărilor de neputință oricare ar fi natura acestora. Sunt sigură că ați citit astfel de titluri, internetul abundă. Dar oare se rezolvă lucrurile în profunzime în oricare caz?

De asemenea, articolele motivaționale și video-urile din aceeași gamă funcționează pentru o vreme dar probabil știți că impulsul lor nu ne poate ține la infinit departe de propriile stări. Astfel, dezamăgirea apare din nou în numeroase cazuri când stările revin parcă mai în forță. Și atunci e posibil să ne întrebăm unde am greșit, de nu reușim să atingem starea mult dorită de echilibru sau de ce aceasta durează mult mai puțin decât ne-am așteptat.

Am ajuns la concluzia că ceva ne scapă când ne luptăm să îndepărtăm cu orice preț astfel de stări. Că acest tip de abordare face parte din negarea unei părți din firescul lucrurilor. Nu am neapărat un fir logic (rațional) să argumentez ceea ce simt și ce am spus aici. Dar...dacă stările de neputință sunt "pauzele" de care ființa în întregul ei are nevoie pentru a se reseta? Dacă aceste pauze neplăcute sunt suportul indispensabil al stărilor de bucurie ce se vor naște? Dacă aceste stări au un rost exact în aceeași măsură în care stările de bucurie au? Dacă mintea noastră nu este încă în măsură să cuprindă întregul mister al stărilor de neputință?

Da, după muuulte, muuulte momente de neputinţă, am ajuns la concluzia că aceste stări sunt într-adevăr momentele (perioadele) în care e necesar să dăm drumul credințelor vechi pentru a ne adapta unor noi credințe ce corespund unei noi realități. Aceste stări sunt pe atât de grele (fix) pe cât de multă rezistență opunem schimbării. Dacă nu am opune rezistență schimbării, nu ar exista nici efort și nici suferință. Cu alte cuvinte, dacă am lăsa să plece tot ceea ce e necesar să plece, dacă am înțelege că schimbarea este singura constantă din Univers, atunci viața s-ar desfășura cu adevărat LIN.

Decizii asumate

Am ajuns în stdiul în care pot spune că am avut parte până acum de foarte multe decizii proprii si personale pe care mi le-am asumat tot aşa cum am fost nevoită să îmi asum şi consecinţele unor evenimente survenite mai presus de voinţa mea, dar care mi-au schimbat într-un fel sau altul existenţa. Încet, încet am renunţat la multe lucruri, însă cu aceeaşi viteză cu care am acceptat altele noi.

Lumea vitezei, a bombardamentului informaţional, a advertising-ului omniprezent, mediul tensionat urban în care trăim pot duce la suprasaturarea memoriei conştiente. Mintea noastră nu mai are timp şi nici resurse suficiente pentru a procesa informaţia prea abundentă, derulată la viteze prea mari şi cu un grad ridicat de redundanţă.

În astfel de situaţii, în care te simţi depăşit şi supraîncărcat, îţi poţi construi tot felul de ziduri de protecţie sau de scuturi. Asta facem toţi, şi nu numai când dormim, ci şi când ne punem căştile pe urechi, când zappăm cu telecomanda de pe un post tv pe altul, când pescuim, când cumpărăm sau când refuzăm să mergem la vot.

Dar soluţia cea mai comodă, cea mai la îndemână, o soluţie (semi)inconştientă, este să îţi “opreşti” conştiinţa şi să îţi laşi “înţelepciunea trupului” să preia conducerea, ca şi când ai naviga pe pilot automat. E important de ştiut că intrăm pe “pilot automat” chiar şi când nu suntem conştienţi de acest lucru sau când deciziile automate se iau după acumulări comportamentale infinitezimale, sedimentate în interiorul subconştientului. Asaltul informaţional determină necesitatea unei reacţii în intervale de fracţiuni de secundă şi imperativul auto-conservării şi, de aceea, creierul îşi creează, în timp, bariere, ca mod de apărare şi reacţie imediată. De aici, deciziile emoţionale, negândite, pe care le luăm în mod curent, uneori având impresia sau certitudinea că aceste decizii sunt liber asumate şi personale, subiective. De aici şi virarea pe “scurtăturile” mentale care ne fac să luăm decizii simplificate, pe baza unor informaţii singulare, incomplete. Aceste "scurtături" mentale sunt mecanisme în baza cărora luăm decizii apelând la un singur aspect al realităţii, întrucât, mental şi emoţional, ne-am obişnuit cu eficacitatea acestei decizii simplificate, iar la aceste scurtături apelează şi ceilalţi, ceea ce probează încă o dată eficienţa lor.

Amuzant, dar psihologii spun că funcţionăm aşa în 95% din timpul pe care ni-l petrecem într-o viaţă. Ne mai mirăm că folosim doar 10% din materia noastră cenuşie?

Aceste decizii ne-gândite sunt, de regulă, eficiente, întrucât toată lumea a ajuns să funcţioneze în acest fel. Dar ele pot avea consecinţe periculoase, prejudiciabile, atât pentru cel care le ia (sau crede că le ia, dar, de fapt, se lasă dus de val), cât şi pentru cei cu care decidentul intră în contact sau în relaţie. Inainte de a lua o decizie, e bine să avem un pic de răbdare, să ne luăm un timp de reflecţie, în care să apucăm să procesăm informaţia care ne vine în avalanşă sau cu energia unui tsunami.

Dă-te un pas în spate. Gândeşte-te un pic. Vezi dacă decizia de achiziţie pe care te pregăteşti să o iei sau pe care tocmai ai luat-o e decizia ta. Sau dacă nu cumva e decizia altora (validarea publică, spiritul de turmă, empatia, reciprocitatea sau concesia reciprocă îţi impun decizii care nu sunt chiar în asentimentul tău, deşi aşa par). Sau dacă nu cumva sunt “opera” unor mecanisme interne, profunde, biologice, de care nu eşti (pe deplin) conştient, ori a pilotului automat. N-o lua pe scurtătură Ca să achiziţionezi ceva trebuie să accepţi, să consimţi, să te conformezi. Cu unele contracte eşti de acord pentru că nu ai de ales: aşa sunt contractele forţate (asigurări obligatorii, furnizări de utilităţi). Cu unele contracte, chiar dacă nu eşti de acord, trebuie să înveţi să trăieşti: aşa sunt contractele de adeziune sau cele cu clauze pre-formulate (contractele de credit, contractele de transport de călători). Sunt şi câteva contracte pe care le poţi negocia. Cele mai multe contracte se încheie, însă, în baza unor mecanisme psihologice (semi)automate, în cadrul cărora voinţa ta are doar un rol aparent.

Deciziile din viaţa de zi cu zi, achiziţiile minore de care nici măcar nu suntem conştienţi, alegerile şi opţiunile care ne modifică permanent realitatea, toate acestea au doar în mică măsură fundamente voliţionale conştiente.

Psihologii au descoperit, destul de recent, nişte aşa-numite “scurtături” mentale pe care le folosim în judecăţile noastre zilnice. Prin intermediul acestor scurtături, procesarea mentală a realităţii în vederea trecerii la acţiune este simplificată la maxim, fiind “bazată”, de regulă, pe o singură caracteristică a realităţii. Aceste judecăţi scurte sunt rezultatul unui forme de gândire simplificată utilă, fiind sinonime cu stereotipurile. Întrucât sunt aceleaşi condiţii care se repetă la nesfârşit, acţiunile ghidate de această gândire simplificată se repetă ele însele la nesfârşit, sunt neschimbate, se transformă, prin repetare, în obişnuinţe, se banalizează prin repetare.

Stereotipurile sunt, pentru psihologi, sinomine cu judecăţile “euristice”, adică acele adaptări ale mentalului şi ale emoţionalului la rapiditatea şi complexitatea vieţii de zi cu zi care determină individul ca, la fel ca peştii din interiorul bancului de peşti sau ca graurii în interiorul stolului, să se mişte sincron, conservând energia şi econimisind timpul necesar hranei sau evitării răpitorilor.

Soluţiile obţinute pe scurtătură, judecăţile euristice sau automate, sunt reacţii la un factor declanşator al unei crize, una care complică situaţia individului în condiţiile în care reacţia trebuie să fie rapidă, în termeni de milisecunde, iar individul este într-o situaţie confuză, incertă, este tulburat şi dezorientat. Judecăţile eurostice îi permit individului să economisească timp, energie şi capacitate mentală. Acest tip de management de criză practicat permanent de mentalul şi emoţionalul nostru individual sau colectiv nu e ceva rău în sine. Cu atât mai eficient este acest managmenet atunci când individul se poate folosi de energia grupului şi de elementele comportamentale cu care se poate pune în sincron. E rău, însă, atunci când acest management de criză este manipulat. Soluţiile scurte, judecăţile eurostice, pot deveni chiar malefice prin consecinţele pe care le poate declanşa atunci când sunt manipulate sau păcălite de cineva care încearcă să extragă un profit sau un emolument oarecare din această manipulare.

Poate că pare incredibil, dar omul modern a dobândit capacitatea de a fi de acord, de a accepta şi a se conforma fără dubii, fără întrebâri, fără preget. Victimă sau complice, el se lasă tras şi dus de curentul principal al influenţării automate şi al persuasiunii. În aceste situaţii generate de societatea post-modernă, nu prea se mai poate vorbi de liberul arbitru. Conştiinţa se ascunde în umbră, de bunăvoie. Oamenii se lasă atraşi de bunăvoie în întunericul unei nopţi care pare calmă. Ca la tv, atunci când intenţia sau obligaţia producătorului emisiunii este de a proteja identitatea persoanelor arătate la tv, feţele sunt “blurate” (imaginea este în mod intenţionat înceţoşată). Identitatea se pierde. Prima consecinţă a blurării liberului arbitru este lipsa asumării conştiente a acestor opţiuni sau acceptări tacite, de unde rezultă o angoasantă lipsă a responsabilităţii. Scurtăturile mentale şi emoţionale ne fac vulnerabili faţă de oricine ştie cum funcţioneaza acestea.

Vârsta la care nu mai vrei să demonstrezi nimic

Am ajuns să ne luăm singuri la mișto? Timpul n-are nicio altă treabă de făcut decât să treacă. De ales alegem noi în viaţă.  Sunt câteva lucruri însă pe care nu le alegi: să te naști, să faci varicelă, pojar, să te îndrăgostești.

Omul este plin de calități? OK! Jos pălăria! Nu bea, nu fumează, face sport. Wow! Îl putem propune pentru comitetul olimpic și îi dăm o diplomă, nu o cină cu happy end. Are bani, carieră, viitor, mașină? Mașina rămâne în parcare, în pat urci doar cu el. E un tip sigur. Îți garantează liniștea? În viață liniștea e un sinonim parțial pentru plictiseală. Avem toată viața de apoi să fim liniștiți. E mai ușor să alegi să te desparți de un om pe care știi sigur că îl iubești, dar de care te pun pe fugă defectele, decât să iubești un om pentru calitățile lui. Pentru ele îl apreciezi. Și atât. Iar timpul degradează tot: imperii, sentimente. Ne degradează pe noi.

Era o lege a lui Murphy: Ce începe bine se termină prost, ce începe prost se termină și mai prost. Dacă la început nu e scânteie, când să apară un foc? Fraza asta de film care crește glicemia: O să învăț să te iubesc e pentru oamenii care cred că pot să se îmbete bând apă dintr-o sticlă pe care scrie Absolut Vodka grație efectului placebo. Ce-o să faci? O să înveți să-ți accelerezi singură pulsul când îl vezi? Dragostea nu e un joc de glezne. Ai mai multe șanse să-ți bată inima mai tare dacă ieși la alergat. O să înveți să tremuri de nerăbdare? Poate de frig. Suntem într-o Octombrie destul de friguroasă, deci faza asta s-ar putea să-ți iasă dacă ieși puțin până afară. Nu. N-o să înveți nimic, dar, ce e drept, timpul o să decidă. Că ai fost o fraieră.

Chef de nimic

Mi se întâmplă uneori pur şi simplu să nu am chef de absolut nimic. Nu vreau nici să lucrez, nici să învăţ, nici să mă plimb, nici să socializez… nu vreau să fac nimic! Atât de mult nimic încât nici să stau degeaba parcă nu-mi vine. E o stare ce o întâlnesc destul de rar, dar pe cât de rară este pe atat de mult o displac.
Cam asta simt eu de câteva zile. Nu am chef de nimic pentru că parcă-s lipsită de energie. Uit tot mai des tot felul de lucruri ce nu obisnuiesc să le uit, nu pot gândi prea clar, am o stare ciudată de somnolenţă … şi tot aşa.

Şi ce faci când n-ai chef de nimic?

Eu una mă întorc la activităţi de “îndobitocire” precum privitul îndelung la televizor, intru în "mood Bundy". De ce? Pentru că după 2-3 filme văzute din pat, nu mai am stare, vreau să alerg, să ţip, să eliberez gramul de energie acumulat stând degeaba. Dar efectul într-adevăr nu-i prea de durată. După două ture date afară cu Zorra, revin iar la somnolenţă.

Uneori nu găsesc filme şi recurg la lecturi. Asta mă face să uit de viaţa reală mai mult ca orice – şi astfel mă face să uit şi de starea mea foarte proastă. Uneori după 30-60 de minute de lectură în linişte îmi revine cheful.

Alteori meditez. Caut un loc liniştit (dacă nu găsesc încerc să ignor gălăgia din jur) şi încep să mă gândesc la tot felul de lucruri ce-mi trec prin minte. Încep de fapt un fel de dialog cu mine. Am momente când chiar mă contrazic: “Ba este o idee bună!” – “Ba nu este o idee bună!”. Îmi place să meditez pentru că de cele mai multe ori termin “meditaţia” cu câteva idei bune şi cu mult entuziasm. Pentru mine-i un fel de automotivare.

Ce să nu faci când n-ai chef de nimic?

Să nu bei cafea. Eu când beau cafea în aceste momente mă aleg cu tremurici şi o stare şi mai proastă decât cea pe care o aveam deja.

Să nu te culci. Eu dacă fac nani în astfel de momente am cele mai ciudate vise şi nu mă odihnesc deloc. Ba mai rău, parcă mă trezesc mai tristă, mai supărată, mai fără chef!

Voi ce faceţi şi ce nu faceţi când nu aveţi chef de nimic?

Depresia, o relaţie neadecvată cu viaţa

Depresia este o relaţie nepotrivită, neadecvată cu viaţa. Interacţiuni, schimb. Viaţa ne vorbeşte şi noi vorbim vieţii. Viaţa ne pune întrebări şi noi îi dăm răspunsuri. Noi punem întrebări şi ea ne dă răspunsuri. La o persoană depresivă acest schimb eu-viaţă, nu se realizează. Viaţa este asemenea curgerii apei. O persoană depresivă are oprită această curgere normală a apei. E un blocaj, o oprelişte. Se întâmplă ceva acolo. Omul depresiv caută să dea un sens vieţii, dar privind spre puseurile interioare nu sunt binevăzute. Se uită la tradiţiile spirituale şi nu îi mai vorbesc, nu îi mai spun nimic. Şi atunci negăsind nici un reper şi nici un sens, cade în depresie. Soluţii false sau incomplete. Ascunderea simţămintelor. Avem măşti, ne ascundem impecabil. Mai nou se ascunde depresia şi în spatele diplomelor universitare, în spatele erudiţiei noastre, în spatele şcolilor pe care le tot facem, apoi le întrerupem şi luăm altele la rând. Se mai ascunde şi în spatele unui serviciu la care stăm peste program, unor afaceri pe care nu le ducem la bun sfârşit. Ascundem depresia în spatele oricărui lucru şi oricărei activităţi. Iar dacă nu e tratată, vindecată, depresia va rămâne acolo în interior, mocnind ca un vulcan ce, la un moment dat, va erupe. Ne va distruge pe noi şi va distruge pe cei din jurul nostru. Perioadă de doliu. Doi din zece români au probleme psihice şi unu din zece are depresie, se arată în cel mai recent studiu în domeniu. Mai grav este că depresia îi împinge pe mulţi să se sinucidă. 3000 de sinucideri pe an, iar din acestea 70% erau depresivi.

Tinerii vor totul acum. Şi buf! Atac cerebral, depresii, etc. Doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conştientizeze această afecţiune şi să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul personal şi ignoranţa. 70-80 % dintre persoanele care suferă de tulburări depresive şi ies din spital se întorc înapoi după o perioadă deoarece nu continuă acasă tratamentul prescris de specialist.

Starea de depresie se aşează şi pe cel ce nu are incapacitatea de a vedea ceea ce are deja şi se focusează doar pe ceea ce nu are. Devenim oameni puternici, nu ne naștem așa. Te antrenezi, creşti. Poţi să priveşti un măr şi să găseşti mii de motive să te miri, să te bucuri. Stările afectiv emoţionale noi le stăpânim. Depindem de factorii interiori ai vieţii şi nu de factorii exteriori. Emoţiile sunt ca nişte clape de pian pe care noi le atingem, când vrem, cum vrem. A trăi rău sau bine este o obişnuinţă, un traseu pe care îl urmăm. De la mergător la zburător este o distanţă firească. Să schimb modul obişnuit al lucrurilor, să fac altă obişnuinţă să nu mai gândesc prost, să nu mă mai simt prost, să nu mă mai învinovăţesc, etc. Se cuvine să modific mecanismul de a vedea şi a simţi lucrurile şi a ierarhiza valorile. E nevoie să ne iubim şi să nu ne batem joc de lumea noastră interioară. Paletă îngustă de trăiri. Dependenţă de stări emoţionale. Ne ajutăm de creaţie ca să ne creăm pe noi înşine. Lucrăm împreună cu preotul, psihologul, psihoterapeutul şi nu aşteptăm minuni din exterior. Relaţia cu Dumnezeu este un dans în care se cuvine să ne lăsăm uşori, să ne danseze cum vrea şi pe unde vrea, să ne poarte, să ne înveţe paşii.

Tânăra generaţie şi tradiţiile străvechi

Suntem în perioada în care de pe masă nu lipseşte nimic, perioada în care mâncăm orice şi la orice oră fără a ne mai gândi dacă este bine pentru organismul nostru sau nu. Ne agităm mai mult decât este cazul să facem cumpărături şi să ne întâmpinăm oaspeţii cu bucate alese pe masă. Ne forţăm să păstrăm anumite tradiţii chiar dacă acestea nu ne reprezintă şi nu ne provoacă prea mari satisfacţii. O facem pentru că “trebuie” şi nu avem de ales, nu ne putem dezamăgi familia, o vom face mai târziu atunci când ei nu vor mai avea puterea de a ne mobiliza pe toţi. O să vină această vreme în care generaţia bunicilor noştrii va trece, părinţii noştri nu vor mai avea puterea să facă totul de unii singuri, iar noi nu vom mai avea ce să le arătăm copiilor şi mai apoi nepoţilor noştrii. Adevărul este că sunt multe tradiţii care se mai ţin pe la noi. Unele sunt mai bune, altele sunt mai puţin bune. Sigur, până la urmă, tradiţia poate fi văzută din afară ca fiind ceva rău dacă n-o înţelegi. Totuşi, sunt şi obiceiuri exagerate de care ne agăţăm parcă cu dinţii. Părerea mea personală este că unele obiceiuri şi tradiţii merită păstrate şi duse mai departe, dar nu trebuie impuse.

Despre bunul simt putem spune multe, incepand de la educatia data de catre parintii si bunicii nostri, acele reguli simple si traditionale poporului roman, nascute din inclinarile si trebuintele fiecaruia, create categoric pentru buna armonie a tuturor, si pana la explicatiile filozofice ce-l definesc drept o masura a bunei cresteri, a bunei cuviinte si, bineinteles, o masura a respectului fata de cei din jur. Reguli pe care, copii fiind, le-am invatat, pentru ca ani mai tarziu, la varsta maturitatii, sa le aplicam in viata de zi cu zi, oriunde si oricand, diferentiandu-ne de nesimtitii zilelor noastre, adica de cei care mananca seminte si scuipa cojile pe jos, de cei care merg la picnic si lasa munti de gunoaie in urma lor, de cei care considera ca strada este numai a lor, injurand si claxonand, incalcand tot ceea ce-nseamna legislatie rutiera, si astfel de exemple ar putea continua, “panoplia nesimtirii” fiind vasta, multi nesimtiti regasindu-se in ea. Din pacate, din ce in ce mai multi! Ne degradam ca societate pe zi ce trece, uitam ce-am fost, ignoram ce putem fi, tinerii nu stiu iar cei batrani uita sa-i invete ori poate nu mai stiu sa-i invete…

De ce oare am uitat sa vorbim copiilor astazi despre respectul fata de cei din jur, despre iubirea fata de natura si patrie, despre simtul masurii si al valorilor? De ce oare copiii de astazi au uitat sensul cuvintelor “sarut-mana/buna ziua”, “te rog”, “multumesc” si altele, cuvinte care pentru noi, cei nasc, reprezinta insasi uti inainte de '89, cheia bunei functionari a masinii numita CIVILIZATIE. Fiindca civilizatia este (din punctul meu de vedere, al unui umil pasionat de istoria si trecutul acestei tari care-mi este tare draga.), asemenea unei masini, daca i se-acorda respect, atentie si educatie, functioneaza ireprosabil, producand valori, umanitate si progres. As vrea sa cred ca noi astazi suntem mult superiori bunicilor si parintilor nostri, insa modul cum ne comportam, cum ne manifestam in viata de zi cu zi, cum respectam si aplicam minimele reguli ce convietuire civilizata si bun simt demonstreaza exact contrariul, le suntem inferiori.

Mai grav este faptul c-am devenit total nepasatori fata de nesimtitii zilelor noastre, actele lor reprobabile si condamnabile in ochii batranilor nostri, sunt “normale” in ochii nostri. De ce am ajuns aici? De ce s-a ajuns aici? Suntem cu totii vinovati de faptul ca tiganeala, manelizarea, sfidarea valorilor si a trecutului, lipsa de respect si de bun simt, au ajuns astazi “valori” in societatea romaneasca? DA, CATEGORIC DA!

Mulţumirea de sine şi forţa ei

Sunt, cu siguranta, o persoana orientata catre obiective: intotdeauna am cate o tinta de atins, indiferent ca este vorba despre scrierea unui text, imbunatatirea blog-ului personal, trezitul de dimineata, participarea la un nou curs, noi tehnici de meditatie sau orice alt tel mi-am propus (si de cele mai multe ori l-am si realizat) in ultimii 20 de ani. Si, odata atins telul, incep sa caut un altul. Asa ca, nu e asta cumva o contradictie? Nu inseamna oare ca nu sunt multumita de viata mea? Deloc. In cea mai mare parte tin timp sunt foarte multumita de viata mea, de ceea ce am si de cine sunt. Am acceptat ca sunt genul de persoana care se afla in permanenta in lupta pentru atingerea unui tel, genul de persoana care se bucura de provocari si careia ii place calatoria. Nu telul este cel care conteaza pentru mine, ci calatoria, drumul pana la atingerea lui. Si sunt foarte multumita sa fiu o astfel de persoana.Am trecut print multe, mai ales anul asta, am primit o noua sansa si nu ma las. Multumirea nu inseamna sa fii multumit de situatia in care te afli si sa nu incerci sa o schimbi. Multumirea insemna sa fii multumit cu ceea ce ai, realizand, in acelasi timp, ca suntem oameni si ca vom dori intotdeauna mai mult, oricat de fericiti am fi. Daca nu o facem, inseamna ca am renuntat la viata.

Astazi simt nevoia sa scriu despre multumire si despre lucrurile extraordinare pe care le poate aduce in toate domeniile vietii noastre. Ce comportamente, ganduri si atitudini au facut diferenta intre momentele de fericire si cele de nefericire? Cand eram nefericita, ma concentram asupra tuturor lucrurilor rele din viata mea. Nu numai asta, dar ma gandeam in mod continuu la cat de rele erau si ma plangeam si intrebam: „De ce eu?”. Ma lasam sa ma scufund in inactivitate si, eventual, in depresie. In niciun caz nu mi-a folosit la serviciu pe vremea aia. Acum, sa luam prin comparatie momentele de fericire. Atunci m-am concentrat asupra lucrurilor bune din viata mea. Pentru ca, in timp ce aveam probleme la serviciu, cu relatiile si cu banii, si cu sanatatea, si cu toate… ramaneau in continuare si lucruri bune. Cel putin aveam un serviciu! Cel putin aveam pe cineva care sa ma iubeasca! Cel putin pe vremea aia nu eram bolnava grav! Cel putin nu eram falita si aveam un acoperis deasupra capului! Mi-am numarat binecuvantarile. Asta fac de fiecare data cand lucrurile nu stau prea bine si imi schimb abordarea. Eram fericita pentru ca am ales, in ciuda tuturor conditiilor, sa fiu fericita. Am gasit multumire in ceea ce aveam deja, in loc sa-mi doresc sa fi avut altceva, in loc sa fiu nemultumita cu ceea ce aveam. Multumirea nu numai ca m-a facut fericita, ci mi-a transformat viata in multe feluri.

Simplitate ...Simplitatea inseamna, bineinteles, diferite lucruri pentru diferiti oameni, dar, pentru mine, multumirea se afla in centrul simplitatii. Este vorba despre a te multumi cu putin, cu o viata mai simpla, in loc sa vrei mereu mai mult, sa dobandesti din ce in ce mai mult si sa nu fii niciodata multumit.

Simplitatea inseamna sa analizezi de ce vrei mai mult si sa rezolvi aceasta problema de la radacina. La radacina dorintei de mai mult se afla faptul ca nu esti multumit cu ceea ce ai. Te poti opri din dobandire si poti incepe sa te bucuri de ceea ce ai.

Numarati-va binecuvantarile. Am spus asta mai sus, dar pentru mine nu exista cale mai buna spre multumire. Cand va simtiti nefericiti in legatura cu ceva sau pentru ca nu aveti ceva, faceti o pauza si numarati-va toate lucrurile bune din viata. Si pot sa pariez ca sunt multe! Va ajuta sa va concentrati asupra a ceea ce aveti, nu asupra a ceea ce nu aveti.

· Opriti-va si reamintiti-va. Cand sunteti nefericiti in legatura cu cineva sau incercati sa-l schimbati, opriti-va! Trageti adanc aer in piept si amintiti-va ca ar trebui sa incercati sa fiti fericiti cu persoana care este ea/el. Stati o clipa si ganditi-va la lucrurile bune legate de persoana respectiva, la motivele pentru care o iubiti. Apoi, acceptati-i greselile ca parte a intregului pachet.

· Faceti-va timp sa va bucurati de viata. Imi place sa reflectez in mod regulat asupra vietii mele si asupra tuturor lucrurilor bune din ea. Fac asta atunci cand merg pe strada sau cand privesc rasaritul ori apusul. O alta metoda este o sedinta matinala de gratitudine: ganditi-va la toate lucrurile si la toti oamenii pentru care sunteti recunoscatori si multumiti-le in tacere.

· Aratati-le oamenilor cat de mult ii pretuiti. Este bine sa pretuiesti oamenii, dar este si mai bine sa le arati asta. Imbratisati- i, zambiti-le si petreceti timp cu ei, multumiti-le cu voce tare, multumiti-le in public.

· Respirati si zambiti. Inca o data, un sfat (din partea unuia dintre calugarii mei preferati) care se potriveste foarte bine in acest context: cateodata, daca ne facem timp sa respiram si sa zambim, acest lucru ne poate schimba intreaga perspectiva asupra vietii.

· Invatati sa va bucurati de lucrurile simple ale vietii. In loc sa va doriti sa cumparati lucruri scumpe si sa cheltuiti banii pe lucruri cum ar fi mancatul in oras sau pe distractii, invatati sa va bucurati de lucrurile care sunt gratis. Conversatii si plimbari cu oamenii, timpul petrecut afara. Sa vedeti un film sau sa jucati un joc. Sa mergeti la plimbare. Sa faceti sport. Sa alergati. Aceste lucruri nu costa mare lucru si sunt grozave.

Weekend linistit sa aveti...lasati lucrurile simple sa va cuprinda...

Cândva eram un om de treabă

Undeva de-a lungul timpului, te-ai schimbat si ai incetat sa mai fii tu. Ai lasat oamenii sa arate cu degetul spre tine si sa iti spuna ca nu esti bun. Si cand lucrurile au inceput sa mearga prost ai cautat ceva sau pe cineva pe care sa arunci vina pentru ca lucrurile merg prost. Lumea nu este tot timpul insorita si plin de curcubee. Lumea poate fi un loc dificil si plin de rautate. Si nu ma intereseaza cat de dur esti, te va lovi si te va tine la pamant vesnic, daca o lasi. Nici eu, nici tu, nimeni nu poate lovi asa puternic cum te loveste viata. Dar nu e vorba despre cat de tare poti sa lovesti ci despre cat de tare poti sa fii lovit si sa continui sa mergi inainte. Asa se castiga luptele. Acum, daca stii cat valorezi du-te in lume si cere ceea ce valorezi. Dar trebuie sa fii dispus sa fii lovit. Si nu ai voie sa arati cu degetul si sa spui ca nu esti ceea ce vrei sa fii din cauza altora. Lasii fac asta iar tu nu esti un las. Esti mai bun de atat.  Viata ne loveste pe toti, intr- un ritm si o intensitate diferita, insa toti ne-o luam in freza.

In iubire nu cred ca exista om care sa nu fi plans cel putin odata si sa considere ca viata nu are sens fara persoana iubita. Am cunoscut barbati foarte duri cazuti in genunchi ca niste milogi in fata femeilor iubite si am cunoscut femei care si- au distrus intreaga viata din cauza unui barbat ce nu le-a raspuns iubirii.

La capitolul bani de cate ori noi toti nu ne-am trezit fara resurse ca sa putem sa ne indeplinim dorintele. Care dintre noi nu a avut zile in care a mers pe strada cu capul plecat si umerii grei de povara unor datorii, sau a unor lipsuri si suferinte materiale care ne-au dat un gust amar.

In privinta sanatatii, de cate ori nu ne-a umilit viata si ne-a aratat cat de fragili, muritori si neinsemnati suntem ori luandu-ne sanatatea ori luand-o cuiva drag noua.

Social, iti duci aminte macar odata cand te-ai simtit umilit, rusinat sau parasit de chiar prietenii tai? Cand ai simtit ca nu ai deloc valoare si nu ai ce sa oferi celor din jur?

Ei bine, viata are multe cai sa te loveasca insa tu trebuie sa induri. Trebuie sa induri pentru ca dupa multe lovituri chiar si viata va obosi pentru o clipa iar daca tu inca esti acolo te poti ridica pentru a-ti lua revansa. Intarit de toate loviturile acuma ai pielea mai groasa, atentia mai ascutita, loviturile tale au forta, dorinta ta de a trai este maxima si stii ca nu mai exista cale de dat inapoi. Incepi sa lovesti viata inapoi ranjind cu bucurie ca desi ai primit multe lovituri poti si tu sa dai cateva inapoi. Daca ai indurat bine loviturile vietii ai invatat suficient pentru ca acum sa fii mai bun, mai puternic si mai pregatit ca oricand sa iei inapoi ceea ce este al tau.

Iar cand viata va fi in corzi si esti pregatit sa ii dai lovitura finala ai o revelatie. Viata nu a vrut defapt decat sa iti fie mentor, antrenor si ghid. A stiut ca ce nu te omoara te va face mai puternic si ca doar lovindu-te si incoltindu-te te va face sa dai tot ce ai mai bun in tine.

Candva eram un om de treaba, asteptam cu nerabdare sa ies si sa socializez, sa accept oamenii asa cum sunt. Acum cern si sunt tot mai putin dispusa sa fac compromisuri. M-am maturizat si eu intr-un final, am primit prea multe lovituri pana acum, pun prea mare pret pe linistea mea sufleteasca? Habar n-am. Dar e bine asa cum e. Las sa treaca toate si sa curga, iar eu triez ceea ce accept.

92 de fapte în 92 de ani

Viaţa neştiută a Anei, Principesă de Bourbon-Parma

Casa Regală prezintă viaţa Reginei Ana a României printr-o serie simbolică de fapte. Sunt 92 de întâmplări mai puţin cunoscute publicului, număr ce coincide cu vârsta la care Regina Ana s-a stins din viaţă, pe 1 august, în Elveţia.

Iată cele 92 de fapte din viaţa Anei, Principesă de Bourbon-Parma:

1. Regina Ana s-a născut la 18 septembrie 1923 la Paris, în al XVI-lea Arondisment, ca Principesă de Bourbon-Parma.

2. Părinţii Reginei Ana au fost Principele René de Bourbon Parma şi Principesa Margareta a Danemarcei, iar bunicii ei au fost Principele Valdemar al Danemarcei, Principesa Marie de Orléans, Ducele Robert I de Parma şi Infanta Maria Antonia a Portugaliei.

3. Regina Ana are printre strămoşi atât Familia Regală de Bourbon, cât şi Familia Regală de Orléans, aflate într-o acerbă rivalitate istorică.

4. Regina Ana este nepoata (de frate) a Împărătesei Zitta a Austriei, strănepoata Regelui Cristian al IX-lea al Danemarcei, strănepoata Regelui Miguel I al Portugaliei, stră-stră-strănepoata Regelui Ludovic Filip al Franţei şi descendentă din Regele Filip al V-lea al Spaniei.

5. Regina a primit şase prenume la botez, pentru a fi mulţumite toate mătuşile regale: Anne, Antoinette, Francoise, Charlotte, Zita, Marguerite.

6. Numele de alint al Principesei Ana, folosit în familie, a fost, de-a lungul întregii vieţi, Nane (în engleză Nan).

7. Prima guvernantă a Principesei Ana s-a numit Madame Boutellier, o învăţătoare din Italia, oraşul Viareggio, unde principesa a locuit cu părinţii ei în perioada crizei financiare.

8. Încă din fragedă copilărie, Regina Ana a iubit mersul pe bicicletă şi pescuitul.

9. La vârsta de doisprezece ani, Principesa Ana a urmat la Paris, cu mare plăcere, cursuri de scrimă.

10. De la 16 la 18 ani (1939-1941), Regina Ana a urmat o şcoală de Arte Frumoase la New York şi, în paralel, a lucrat la magazinul universal Macy’s, pentru a-şi câştiga existenţa.

11. Regina a urmat la New York în anii 1941 şi 1942 cursurile Parson Schol of Art, unde a studiat ştiinţa promovării comerciale. A terminat cursurile (care aveau durata de trei ani) în mai puţin de doi ani.

12. La New York, Regina a mai lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Bloomingdale’s, pentru a-şi completa veniturile.

13. La 19 ani, Principesa Ana a cerut permisiunea mamei sale să se înroleze în războiul antinazist. Mama şi-a dat acordul. Tatăl Anei, Principele René, şi fraţii ei, Principii Jacques, Michel şi André, erau deja înrolaţi şi luptau în diverse unităţi militare franceze. Ana a mers pe frontul african, apoi european şi în fine german, în cadrul Armatei Franceze.

14. În 1943, Principesa Ana s-a înrolat în Forţele Franceze Libere, a traversat Atlanticul în luna septembrie şi a făcut studii de infirmieră la Casablanca, apoi la Rabat, în Maroc.

15. Fratele Reginei, Principele Michel, a luptat atât pe frontul occidental în Forţele Franceze Libere şi în Indochina, de partea armatei franceze. În Indochina a fost capturat de forţele locale, de unde a scăpat cu preţul unor mari sacrificii personale.

16. Regele Mihai s-a îndrăgostit de Principesa Ana cu mult înainte de a o cunoaşte personal. În timpul războiului, în România cinematografele prezentau, înainte de film, scurte reportaje de ştiri, cea mai mare parte de pe front. Regele Mihai, în sala de cinema a Palatului Regal, a văzut într-un reportaj de război din Maroc (1943), câteva secunde cu chipul Principesei Ana de Bourbon Parma, care lucra ca infirmieră pe front. A cerut operatorului să decupeze fotogramele filmului şi să le transforme în mici fotografii, pe care le-a păstrat apoi, în mare discreţie.

17. Reginei Ana i-au plăcut întotdeauna Jeep-urile, pe care le-a cunoscut îndeaproape ca ofiţer de legătură al Armatei Franceze Libere. Ulterior, Regele Mihai i-a dăruit două asemenea vehicule, cu care Regina a participat la numeroase competiţii, raliuri şi expediţii automobilistice.

18. Principesa Ana a fost încartiruită, spre sfârşitul războiului, la castelul familiei de Hohenzollern din Sigmaringen, înainte de a-l cunoaşte încă pe Regele Mihai.

19. La 22 de ani, în vara anului 1945, Regina Ana s-a întors la viaţa civilă, decorată cu Crucea de Război a Republicii Franceze şi avansată la gradul de locotenent în Armata Franţei.

20. Indiferenţa Reginei Ana la adresa modei şi ţinutelor vestimentare a fost moştenită de la mama sa, care obişnuia să spună “Eu nu mă îmbrac, eu mă acopăr”.

21. Căsuţa din Danemarca a mamei Reginei Ana, unde aceasta şi-a petrecut o parte din viaţă, se numea Brødrejøj, adică “dealul fraţilor”, şi se găsea în orăşelul Gentofte, lângă Copenhaga.

22. Principesa Ana l-a cunoscut pe Regele Mihai la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh, care a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Londra.

23. Principesa Ana avea numai 24 de ani când viitorul ei soţ, Regele Mihai I, a fost forţat să abdice. Împreună, ei au ales să înfrunte greutăţile unui exil care a durat cinci decenii.

24. Nunta Principesei Ana de Bourbon-Parma cu Regele Mihai I al României a avut loc în exil, la Atena, în ziua de 10 iunie 1948. Datorită excomunicării viitoarei regine din Biserica Catolică, niciuna dintre rudele sale catolice nu a luat parte la căsătorie.

25. Regina Ana a fost căsătorită cu Regele Mihai I al României timp de 68 de ani.

26. Regina Ana are împreună cu Regele Mihai cinci fiice, pe Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. Patru dintre acestea sunt Principese ale României.

27. Prima locuinţă stabilă a cuplului regal a fost o căsuţă în suburbia “La Conversion” a oraşului Lausanne, din Elveţia.

28. La 26 martie 1949 s-a născut Principesa Moştenitoare Margareta a României, fiica mai mare a Reginei Ana. Destinul a făcut ca în aceeaşi zi (26 martie), în anul 1881, să fi fost ziua când România a fost proclamată Regat.

29. Numele Principesei Moştenitoare Margareta vine de la mama Reginei, Principesa Margareta a Danemarcei. De atfel, unul dintre numele de botez ale Reginei a fost şi Margareta. Astfel au existat trei generaţii regale cu acelaşi nume.

30. Cuplul Regal s-a mutat în Anglia între 1950 şi 1956, doi ani în satul Bramshill, comitatul Berkshire, iar restul perioadei în satul Ayot Saint Lawrence, comitatul Hertfordshire.

31. La 15 noiembrie 1950 s-a născut la Lausanne a doua fiică a Regelui Mihai şi Reginei Ana, Principesa Elena. Principesa a fost botezată cu numele bunicii sale paterne, Regina-mamă Elena a României.

32. La 28 februarie 1953 s-a născut a treia fiică a Reginei Ana, Irina. Aceasta nu face parte din linia de succesiune la Coroana României.

33. Regina Ana a lucrat ca tâmplar, într-un atelier improvizat acasă, în timpul exilului din Anglia, pentru a nu cheltui bani cu achiziţionarea de mobilă. A vândut, duminica, la târg, unele dintre piesele de lemn executate de ea.

34. Regina Ana a văzut, în anii petrecuţi în Anglia, de mai multe ori, fantome, în cele două reşedinţe în care a locuit.

35. Începând cu anul 1956, şi până în 1976, Regele şi Regina au locuit în satul Versoix, pe malul lacului Leman, în Elveţia, în “Vila Fantasia”.

36. Doctorul mamoş care a asistat la naşterea Principesei Sofia, în Grecia, la 29 octombrie 1957, a fost fiul doctorului mamoş din Sinaia al Regelui Mihai. Principesa Sofia s-a născut în aceeaşi zi (29 octombrie) cu Regina Maria a României (29 octombrie 1875).

37. Când, la Villa Fantasia, Regele Mihai a avut nevoie de un mic spaţiu pentru atelierul său auto, Regina Ana a construit cu mâna ei, pentru Majestatea Sa, o magazie din lemn.

38. La Versoix, Regina Ana a ajutat adesea pe Regele Mihai la atelierul auto, secondându-l în procesul de reparare şi restaurare a jeepurilor.

39. Unul dintre jeepurile istorice, restaurate de Regele Mihai, aparţine Reginei Ana, fiind cadou personal din partea soţului său.

40. La 13 iulie 1964 s-a născut, în exil la Copenhaga, Principesa Maria a României, a cincea şi ultima fiică a Reginei Ana. Principesa Maria a României îşi trage numele atât de la Regina Maria, cât şi de la Maria de Orleans, bunica maternă a Reginei Ana.

41. De fiecare dată când cuplul regal s-au mutat în casă nouă, prima piesă ascultată a fost Poema Română, de George Enescu, un fel de binecuvântare muzicală a casei.

42. Între 1976 şi 2004, Regele şi Regina au locuit în Vila Serena din satul Versoix, actualmente dispărută. Aceasta este adresa cunoscută de majoritatea românilor veniţi în vizită la Rege, şi locul înregistrării celor mai importante interviuri acordate televiziunii după 1989.

43. Regina Ana lasă în urmă doi nepoţi, pe Nicolae şi pe Michael, aceştia nefiind însă incluşi în linia de succesiune la Coroana României.

44. Regina Ana lasă în urmă trei nepoate, pe Elisabeta Karina, Angelica Margareta şi Elisabeta Maria, dintre care prima şi ultima sunt incluse în linia de succesiune la Coroana României.

45. Regina a fost o fire sportivă. Între sporturile practicate s-au numărat scrima, echitaţia, ciclismul, gimnastica şi înotul.

46. Singura perioadă, în cei 68 de ani de căsătorie, în care Regina Ana a stat despărţită de mai multe ori câteva săptămâni de Regele Mihai, soţul Reginei Ana, a fost în cei nouă ani în care Regele a lucrat ca broker autorizat la Bursa din New York.

47. Nunta de Argint a Regelui Mihai I şi Reginei Ana a fost sărbătorită la 10 iunie 1973 în Germania, la Castelul Salem, invitaţi fiind de Familia Mare-Ducală de Baden, care au găzduit celebrarea. Au fost prezente Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena şi Principesa Sofia.

48. Regina Ana a fost pasionată de vânătoare şi a mers, cot la cot cu verii săi la vânătorile regale din Luxemburg, Germania ori Belgia, obţinând trofee personale remarcabile.

49. Regina era cea care înregistra mesajele Regelui pentru ţară, transmise prin intermediul Radio Europa Liberă. Era mereu un moment de mister şi fascinaţie pentru Principese.

50. În 1960, Regele şi Regina au scris împreună o piesă de teatru numită Alegerea (The Choice, în original), despre lupta dintre sistemele capitalist şi comunist şi rolul credinţei în salvarea omului. Până în prezent, piesa nu s-a jucat niciodată în România. Ea a fost însă publicată în mai multe volume, în româneşte.

51. Regele şi Regina şi-au reînnoit jurămintele conjugale la Monaco, în anul 1966, în cadrul unei ceremonii religioase catolice. Acela a fost momentul în care Regina Ana a fost reprimită în sânul Bisericii Catolice, căreia i-a aparţinut întreaga viaţă.

52. Regina i-a cunoscut pe Eugene Ionesco şi Emil Cioran. S-a întâmplat în 1990 la Paris.

53. Regina Ana nu şi-a putut vedea ţara decât după 42 de ani de exil.

54. În 1992, la 44 de ani după ultimul Paşte petrecut în România, Regele, însoţit de Regină, a reînnodat această tradiţie a Coroanei Române, la Mânăstirea Putna.

55. Între anii1992-1997, Regina a vizitat (fără Rege) aproape toate marile oraşe ale României, fabrici, instituţii culturale şi de binefacere. Însă cel mai bine s-a simţit în sate, unde a considerat că găseşte spiritul autentic românesc.

56. Exilul Regelui şi Reginei a durat aproape cinci decenii, din ianuarie 1948 până în februarie 1997.

57. Ţările în care Regina Ana a locuit în timpul vieţii, în afară de Franţa şi România, au fost SUA (în timpul războiului şi ulterior, alături de Rege), Italia, Marea Britanie, Danemarca şi Elveţia.

58. La 21 septembrie 1996 a avut loc căsătoria fiicei mai mari a Reginei, Principesa Moştenitoare Margareta, cu Principele Radu.

59. Începând cu anul 1996 şi până la sfârşitul vieţii, Regina şi Regele au avut alături, în Elveţia, măicuţe trimise de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Mitropolitul Banatului şi de Mitropolitul român ortodox al Europei Occidentale, ca ajutor şi sprijin spiritual.

60. Există în limba română două cărţi despre Regina Ana, ambele scrise de Alteţa Sa Regală Principele Radu: Un război, un exil, o viaţă, apărută la Editura Humanitas în mai multe ediţii, începând din anul 2000, şi “Ana. Portretul Reginei”, apărută la Curtea Veche în anul 2013.

61. La 50 de ani de când s-au cunoscut, la Londra, Regele şi Regina au participat împreună la Nunta de Aur a Reginei Elisabeta a II-a, în noiembrie 1997. Atunci, Majestăţile Lor au locuit la Palatul Buckingham.

62. Nunta de Aur a Regelui Mihai I şi Reginei Ana a fost sărbătorită în Franţa, în Departamentul Vendée, invitaţi fiind de prieteni francezi, care au găzduit celebrarea. Au fost prezenţi Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Sofia.

63. Regina Ana, ca şi Regele Mihai, a mâncat mereu la prânz un singur fel, iar masa a durat 20-30 de minute. Cina Majestăţilor Lor a început mereu la ora 18.30, a cuprins 2 feluri şi a durat 30 de minute.

64. Regina Ana a locuit, în exilul din Elveţia, în 5 case diferite: Lausanne 1948-1949, Versoix 1956-2004 (Villa Fantasia şi Villa Serena), Aubonne 2004-2016 (La Croix de Luisant şi Rue de la Grenade).

65. Regina Ana a vizitat o singură dată Bucovina de Nord (astăzi, în Ucraina), în anul 2000, în compania Regelui Mihai I.

66. Mutarea cuplului Regal în ţară a avut loc în anu 2001 (18 mai, la Palatul Elisabeta şi 1 iunie, la Castelul Săvârşin).

67. Regina Ana a fost un foarte talentat pictor. La Palatul Elisabeta sunt expuse, în apartamentul regal, două din lucrările Reginei.

68. Cartea “Ana a României Un război un exil o viaţă” a cunoscut două ediţii în limba engleză, una la Fundaţia Culturală Română, alta la Editura Humanitas.

69. La vârsta de 80 de ani, Regina a fost sărbătorită la Geneva, în anul 2003, de veri din Familiile Regale ale Spaniei, Franţei, Germaniei, Iordaniei, Greciei, Luxemburg şi Austriei.

70. Şaizeci de ani a durat absenţa Familiei Regale de la Peleş, până la repunerea oficială în posesie a Castelului, în vara anului 2008. La prima vizită a Regelui şi Reginei, aceştia au confirmat că porţile Peleşului vor rămâne mereu deschise românilor.

71. Turnul central al Castelului Peleş are 66 de metri înălţime. Regina Ana a aşteptat 60 de ani pentru a trece pragul castelului, în luna iunie 2008.

72. Paisprezece familii regale europene au fost prezente cu ocazia Nunţii de Diamant a Regelui şi Reginei, ce a fost sărbătorit la 10 iunie 2008.

73. Cincisprezece melodii preferate ale Regelui şi Reginei pot fi ascultate pe CD-ul “Muzica Regelui”, editat de Curtea Veche Publishing.

74. La 25 octombrie 2011, Regina Ana a asistat la discursul istoric al Regelui Mihai în faţa Camerelor Reunite ale Parlamentului României.

75. Fundaţia “Colecţia Familiei Regale a României” numără printre fondatori pe Regina Ana, alături de Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.

76. Prietenii cei mai apropiaţi ai Reginei au fost câinii de companie crescuţi de-a lungul vremii. Ultima pereche de căţei, care a locuit în casa din Elveţia, au fost Bianco şi Bambi, din rasa Chihuahua.

77. Regina Ana nu a avut niciodată pasiunea gătitului.

78. Regina Ana a aşteptat până la vârsta de 77 de ani ca să-i fie scrisă prima biografie.

79.A doua carte despre Majestatea Sa a fost scrisă când Regina Ana a împlinit 90 de ani.

80. În 2013, Majestăţile Lor şi-au sărbătorit în cadru privat Nunta de Safir, adică 65 de ani de la căsătorie.

81. În anul 2015, s-au aniversat 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi de la decorarea Reginei Ana cu Crucea de Război a Franţei.

82. De-a lungul vieţii, Regina Ana a primit Crucea de Război a Franţei, Marea Cruce a Ordinului Carol I, Marea Cruce a Ordinului Sfânta Olga şi Sfânta Sofia din Grecia, Marea Cruce a Ordinului de Malta şi Marea Cruce a Ordinului Coroana României.

83. Începând cu anul 1992, Regina Ana a vizitat zeci de sate, comune, mânăstiri, mici oraşe şi municipii din ţară, trecând prin fiecare colţ al României şi întâlnind zeci de mii de oameni.

84.Între anii 1990-2010, Regina a participat la zeci de evenimente dedicate fundaţiei fiicei sale, Principesa Moştenitoare, iar uneori a efectuat turnee în străinătate pentru colectare de fonduri, cum au fost vizitele din SUA şi Franţa.

85.Regina Ana a oferit înaltul patronaj Fundaţiei Anastasia, creată de pictorul Sorin Dumitrescu, cu mai bine de două decenii în urmă.

86.Regina Ana a dat primul interviu televizat în România la vârsta de 86 de ani, în anul 2009.

87. Regina Ana nu a mers niciodată în Basarabia.

88.Regina Ana nu a vizitat niciodată Balcicul.

89.Regina Ana nu a fost niciodată în Australia.

90.Părul Reginei Ana şi-a păstrat culoarea în mod natural, fără să albească vreodată.

91. Statul român nu a oferit nicio distincţie Reginei Ana, în 92 de ani de viaţă.

92. Regina Ana a fost cea mai longevivă soţie de rege sau domnitor din întreaga istorie a României.

Sursa: www.familiaregala.ro

Nu va sfiiti sa lasati un mesaj de condoleante plin de respect aici: http://www.familiaregala.ro/mesaje

A murit Regina Ana la vârsta de 92 de ani. Principesa va fi înmormântată la Curtea de Argeş, alături de ceilalţi regi ai României

Regina Ana a României a încetat din viață luni, la vârsta de 92 de ani, la spitalul din Morges, în Elveția. Anunțul a fost făcut pe Facebook de avocatul Casei Regale a României.
La începutul anului regele Mihai își anunța retragerea din viața publică în urma unor probeme grave de sănătate. Regele și Regina locuiau în această perioadă în Elveția.
Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână, a anunțat Casa Regală.
„La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges”, a anunțat Casa Regală.

Mesajul publicat pe Facebook de Ioan-Luca Vlad, avocatul Casei Regale:
„Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut în neființă.
Ea este cea a cărei căldură și atenție, arătate față de mine în 1993, cu prilejul unei vizite la o expoziție unde expunea și tatăl meu, la Galeria Catacomba (actualul Muzeul al Colecțiilor - Calea Vicatoriei), m-au făcut să decid ca misiune de viață să lucrez pentru Familia Regală și, ulterior, să aleg Dreptul în acest scop.
Mulți ani mai târziu, în 2011, ajungând la biroul său din Aubonne, am găsit o fotografie cu noi doi înrămată și semnată...
Sunt profund întristat de această pierdere, și îmi sunt vii în memorie momentele petrecute în Romania alături de Majestatea Sa, dar și în Elveția, unde îmi aduc aminte ca, găsind în arhiva o imagine cu doi tineri în pozitie „en-garde" la scrimă, am iîntrebat-o cine erau, deschizând astfel o povestire despre copilărie, școală și despre colegul sau de scrimă.
Mă bucur de aceste momente și de faptul că am putut să-i aduc un prinos de recunoștință, ajutând la publicarea celor două timbre (2014 și 2015) românești care o portretizează sub titlul corect.
Majestatea Sa îmi va rămâne în suflet mereu ca simbol al misiunii mele în viață.
Odihnească-se în Pace!”

Casa Regală a României a anunțat că trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.
Familia Regală anunță mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare și doliu timp de 40 de zile.
Începând de marți, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Acestea vor fi la dispoziția publiculului larg timp de 40 de zile de la data decesului.


Sursa: www.mediafax.ro

Omul, un personaj risipitor

În esenţă omul este o fiară veşnic nemulţumită. Dacă are ce mânca, nu e destul, dacă nu are, e rău că nu are, cam aşa gândeşte omul pe toate planurile. În loc să te mulţumeşti cu ce ai întotdeauna îţi doreşti mai mult, ceea ce este foarte bine atunci când eşti pe deasupra realist. Dacă ştii că poţi mai mult e normal să vrei mai mult, dar dacă nu? Cu ce te alegi? Cu o permanentă stare ne nelinişte şi de nemulţumire.

Cât la suta din câştigul vostru îl irosiţi pe mâncarea ce rămâne în frigider şi pe care nu apucaţi să o mâncaţi? De ce cumpără omul mai mult decât consumă nu o să înţeleg niciodata, de ce dacă  vreau să mănânc un măr trebuie să îmi cumpăr 1 kilogram? De câte ori aruncaţi din frigider resturi şi vă întrebaţi: pentru ce am cumpărat asta…pentru ce m-am chinuit să gătesc?

Femeia de cele mai multe ori doreşte să ştie că atunci când doreşte să gătească ceva trebuie să aibă la îndemână ingredientele şi astfel face permanent provizii, nimic rău în asta atâta timp căt este vorba de produsele de bază care au un termen de valabilitate mai îndelungat. Pentru celelalte însă este recomandat să fiţi foarte atente la acest termen. Pe lângă nemulţumire să ne mai alegem şi cu o sănătate precară, poate încercăm să fim mai chibzuiţi? La un moment dat nu vom mai avea nimic, aveţi idee cum vă veţi descurca atunci?

Cu gândul departe

În timp înțelegem că amintirile nu mai dor atunci când ai lăsat trecutul la locul lui. Și, când ne întoarcem la el, câteodată ne este greu...după o vreme însă ajungem să răsfoim albumul aducerii-aminte, a trecut ceva vreme şi realizăm că ne face plăcere să rememorăm drumul pe care l-am bătut până atunci. Chiar dacă oamenii de care ne leagă amintirile nu mai fac parte din viața noastră, zâmbim totuși: ne-au ajutat la locul și timpul potrivit, după care au plecat. Și asta s-a întâmplat fiindcă așa era normal și firesc, deși realizăm asta cu întârziere. După o vreme, înțelegem că, dacă drumul ne-a fost greu, era din cauză că urcam. Iar acum, ajunși în vârf, ne dăm seama care a fost, de fapt, planul pe care cineva mai presus decât noi îl avea pentru noi, cu toate că ni s-a părut fără rost cândva. După un timp, ne dăm drumul și stăm singuri pe picioarele noastre. Și ne mirăm când observăm că nu mai avem nevoie să fim susținuți și că nu mai privim în jur după ajutor. Fiindcă abia atunci înțelegem că puterea de a trece peste toate vine de sus, și că o găsim deplin în sufletul nostru, nu în ceilalți. După o vreme, învățăm să iubim și să dăruim fără să așteptăm ceva, dar și fără să ne dăm cu totul. Învățăm să avem o măsură, învățăm să spunem ”Destul!” atunci când așa simțim și învățăm că dacă oamenii ne lasă singuri, paguba e a lor, fiindcă nu au putut să treacă de ceea ce este palpabil. Noi rămânem pe drumul nostru și, de data asta, privim orizontul cu încredere și speranță. Fiindcă știm cu certitudine că acolo ne așteaptă ceva bun și frumos, iar noi avem libertatea întreagă și sufletul destul de împăcat pentru a merge acolo unde ne dorim să ajungem.

Amalgam de gânduri

Fericirea se împarte la doi, dar vine doar din noi. Sunt tot mai puțini oamenii ăia care înțeleg lucru ăsta. Cea mai grea distanţă dintre oameni e neînţelegerea. Dacă am învăța să ne acceptăm aşa cum suntem, dacă am alege să înțelegem şi să ne dăm drumul la timp, cu siguranta că am ajunge mult mai fericiti! După ce ajungi în acel punct nu te mai poți întoarce. Nu îți mai permiți ție să rămâi lângă cineva care e mai jos pe acea scară cu fostul sau fosta. Ai nevoie să crești și o știi și tu și o știu și eu. Nu îți mai permiți oameni ce nu au timp pentru tine. Oameni ce „uită” să îți scrie că poate le mai tastezi tu un rând. Oameni ce zic că au inima întreagă doar ca să se mai îndrăgostească de aparențe ce să le umple golul din inimă. Oamenii mint. Dependenții mint. Și ăia de droguri. Și ăia de alcool. Dar mai ales ăia de iubire! Tu alegi ce vrei.

În ziua de azi, incredibil, dar atâta energie consumă oamenii preocupându-se de ceea ce gândesc alții despre ei! Acumulează frustrări, îşi încarcă sufletele cu griji inutile şi îşi alimentează imaginaţia cu tot felul de închipuiri.A fi pe placul lumii a devenit principala preocupare, dusă până la obsesie a multora. Aveţi cumva impresia că tot ce facem, felul în care ne îmbrăcăm, lucrurile pe care le avem, felul în care ne administrăm viaţa, necesită aprobarea lumii? Nu! Mie viaţa mi-a arătat într-un fel nemilos că oricât de bun ai fi și oricât te-ai strădui, foarte rar vei auzi păreri reale, pertinente şi adevărate despre tine. Fiecare te va percepe şi te va descrie după propriile valori. Dacă eşti bun şi corect atragi de multe ori invidia celor incapabili să fie la fel ca tine, de aceea foarte puţini vor fi cei care te vor vorbi de bine. În schimb, dacă va exista un motiv ca să fii criticat şi vorbit de rău, fii sigur că orice zvon se va propaga cu viteza luminii şi, mai mult de atât, povestea va primi și adnotări marginale. Numai tu ai defecte, iar cei care te judecă și îşi dau cu părerea despre tine sunt perfecţi de fiecare dată.

Nu am încercat să le arăt oamenilor că sunt într-un fel sau altul și nu am făcut eforturi să fiu pe placul lumii. Nu mi-am schimbat personalitatea în funcție de preferinţele oamenilor doar pentru a fi acceptată în turmă. Dar nici nu m-am consumat inutil pentru că unii nu au fost capabili să ma vadă obiectiv, ci după prejudecăți proprii.Nu dau nici doi bani pe ceea ce crede şi spune lumea despre mine, nu mă interesează. Şi de ce m-aş strădui să schimb păreri despre mine? Am observat că până și cea mai bună părere formată în timp îndelungat poate fi dărâmată la prima greșeală... pentru că unii uită de îndată toate calitățile tale, dacă le înșeli cumva așteptările.

Dacă unii mă vorbesc de rău, nu mă degradează pe mine, ci îşi degradează sufletele. În timpul acesta, eu nu sunt nici mai săracă, nici mai urâtă, nici mai puţin iubită. Existenţa mea, reuşitele mele şi fericirea mea, nu depind de părerile oamenilor.Pentru mine importantă este imaginea din oglinda mea şi a celor care mă iubesc, oricât de mulţi sau de puţini sunt ei.

Viaţa nu m-a ferit de proşti, de răi şi de invidioşi. Dar în niciun caz nu le voi acorda atenţie acestora...Nu trăiesc pentru a avea aprobarea tuturor, nu trăiesc pentru imagine, trăiesc pentru mine şi pentru cei pe care-i iubesc, chiar dacă ei nu văd întotdeauna asta, treaba lor, se vor convinge într-o bună zi! Nu dau doi bani pe reputaţie, mă interesează doar onoarea, faptul că pot merge cu privirea sus de fiecare dată şi ceea ce cred eu că este onest şi moral.Am atins un nivel superior care mă face să filtrez zgomotele, aşa că, nu aud părerile, ci natura, muzica şi lucrurile frumoase...Restul? E cancan!