Omul, un personaj risipitor

În esenţă omul este o fiară veşnic nemulţumită. Dacă are ce mânca, nu e destul, dacă nu are, e rău că nu are, cam aşa gândeşte omul pe toate planurile. În loc să te mulţumeşti cu ce ai întotdeauna îţi doreşti mai mult, ceea ce este foarte bine atunci când eşti pe deasupra realist. Dacă ştii că poţi mai mult e normal să vrei mai mult, dar dacă nu? Cu ce te alegi? Cu o permanentă stare ne nelinişte şi de nemulţumire.

Cât la suta din câştigul vostru îl irosiţi pe mâncarea ce rămâne în frigider şi pe care nu apucaţi să o mâncaţi? De ce cumpără omul mai mult decât consumă nu o să înţeleg niciodata, de ce dacă  vreau să mănânc un măr trebuie să îmi cumpăr 1 kilogram? De câte ori aruncaţi din frigider resturi şi vă întrebaţi: pentru ce am cumpărat asta…pentru ce m-am chinuit să gătesc?

Femeia de cele mai multe ori doreşte să ştie că atunci când doreşte să gătească ceva trebuie să aibă la îndemână ingredientele şi astfel face permanent provizii, nimic rău în asta atâta timp căt este vorba de produsele de bază care au un termen de valabilitate mai îndelungat. Pentru celelalte însă este recomandat să fiţi foarte atente la acest termen. Pe lângă nemulţumire să ne mai alegem şi cu o sănătate precară, poate încercăm să fim mai chibzuiţi? La un moment dat nu vom mai avea nimic, aveţi idee cum vă veţi descurca atunci?

Cu gândul departe

În timp înțelegem că amintirile nu mai dor atunci când ai lăsat trecutul la locul lui. Și, când ne întoarcem la el, câteodată ne este greu...după o vreme însă ajungem să răsfoim albumul aducerii-aminte, a trecut ceva vreme şi realizăm că ne face plăcere să rememorăm drumul pe care l-am bătut până atunci. Chiar dacă oamenii de care ne leagă amintirile nu mai fac parte din viața noastră, zâmbim totuși: ne-au ajutat la locul și timpul potrivit, după care au plecat. Și asta s-a întâmplat fiindcă așa era normal și firesc, deși realizăm asta cu întârziere. După o vreme, înțelegem că, dacă drumul ne-a fost greu, era din cauză că urcam. Iar acum, ajunși în vârf, ne dăm seama care a fost, de fapt, planul pe care cineva mai presus decât noi îl avea pentru noi, cu toate că ni s-a părut fără rost cândva. După un timp, ne dăm drumul și stăm singuri pe picioarele noastre. Și ne mirăm când observăm că nu mai avem nevoie să fim susținuți și că nu mai privim în jur după ajutor. Fiindcă abia atunci înțelegem că puterea de a trece peste toate vine de sus, și că o găsim deplin în sufletul nostru, nu în ceilalți. După o vreme, învățăm să iubim și să dăruim fără să așteptăm ceva, dar și fără să ne dăm cu totul. Învățăm să avem o măsură, învățăm să spunem ”Destul!” atunci când așa simțim și învățăm că dacă oamenii ne lasă singuri, paguba e a lor, fiindcă nu au putut să treacă de ceea ce este palpabil. Noi rămânem pe drumul nostru și, de data asta, privim orizontul cu încredere și speranță. Fiindcă știm cu certitudine că acolo ne așteaptă ceva bun și frumos, iar noi avem libertatea întreagă și sufletul destul de împăcat pentru a merge acolo unde ne dorim să ajungem.

Amalgam de gânduri

Fericirea se împarte la doi, dar vine doar din noi. Sunt tot mai puțini oamenii ăia care înțeleg lucru ăsta. Cea mai grea distanţă dintre oameni e neînţelegerea. Dacă am învăța să ne acceptăm aşa cum suntem, dacă am alege să înțelegem şi să ne dăm drumul la timp, cu siguranta că am ajunge mult mai fericiti! După ce ajungi în acel punct nu te mai poți întoarce. Nu îți mai permiți ție să rămâi lângă cineva care e mai jos pe acea scară cu fostul sau fosta. Ai nevoie să crești și o știi și tu și o știu și eu. Nu îți mai permiți oameni ce nu au timp pentru tine. Oameni ce „uită” să îți scrie că poate le mai tastezi tu un rând. Oameni ce zic că au inima întreagă doar ca să se mai îndrăgostească de aparențe ce să le umple golul din inimă. Oamenii mint. Dependenții mint. Și ăia de droguri. Și ăia de alcool. Dar mai ales ăia de iubire! Tu alegi ce vrei.

În ziua de azi, incredibil, dar atâta energie consumă oamenii preocupându-se de ceea ce gândesc alții despre ei! Acumulează frustrări, îşi încarcă sufletele cu griji inutile şi îşi alimentează imaginaţia cu tot felul de închipuiri.A fi pe placul lumii a devenit principala preocupare, dusă până la obsesie a multora. Aveţi cumva impresia că tot ce facem, felul în care ne îmbrăcăm, lucrurile pe care le avem, felul în care ne administrăm viaţa, necesită aprobarea lumii? Nu! Mie viaţa mi-a arătat într-un fel nemilos că oricât de bun ai fi și oricât te-ai strădui, foarte rar vei auzi păreri reale, pertinente şi adevărate despre tine. Fiecare te va percepe şi te va descrie după propriile valori. Dacă eşti bun şi corect atragi de multe ori invidia celor incapabili să fie la fel ca tine, de aceea foarte puţini vor fi cei care te vor vorbi de bine. În schimb, dacă va exista un motiv ca să fii criticat şi vorbit de rău, fii sigur că orice zvon se va propaga cu viteza luminii şi, mai mult de atât, povestea va primi și adnotări marginale. Numai tu ai defecte, iar cei care te judecă și îşi dau cu părerea despre tine sunt perfecţi de fiecare dată.

Nu am încercat să le arăt oamenilor că sunt într-un fel sau altul și nu am făcut eforturi să fiu pe placul lumii. Nu mi-am schimbat personalitatea în funcție de preferinţele oamenilor doar pentru a fi acceptată în turmă. Dar nici nu m-am consumat inutil pentru că unii nu au fost capabili să ma vadă obiectiv, ci după prejudecăți proprii.Nu dau nici doi bani pe ceea ce crede şi spune lumea despre mine, nu mă interesează. Şi de ce m-aş strădui să schimb păreri despre mine? Am observat că până și cea mai bună părere formată în timp îndelungat poate fi dărâmată la prima greșeală... pentru că unii uită de îndată toate calitățile tale, dacă le înșeli cumva așteptările.

Dacă unii mă vorbesc de rău, nu mă degradează pe mine, ci îşi degradează sufletele. În timpul acesta, eu nu sunt nici mai săracă, nici mai urâtă, nici mai puţin iubită. Existenţa mea, reuşitele mele şi fericirea mea, nu depind de părerile oamenilor.Pentru mine importantă este imaginea din oglinda mea şi a celor care mă iubesc, oricât de mulţi sau de puţini sunt ei.

Viaţa nu m-a ferit de proşti, de răi şi de invidioşi. Dar în niciun caz nu le voi acorda atenţie acestora...Nu trăiesc pentru a avea aprobarea tuturor, nu trăiesc pentru imagine, trăiesc pentru mine şi pentru cei pe care-i iubesc, chiar dacă ei nu văd întotdeauna asta, treaba lor, se vor convinge într-o bună zi! Nu dau doi bani pe reputaţie, mă interesează doar onoarea, faptul că pot merge cu privirea sus de fiecare dată şi ceea ce cred eu că este onest şi moral.Am atins un nivel superior care mă face să filtrez zgomotele, aşa că, nu aud părerile, ci natura, muzica şi lucrurile frumoase...Restul? E cancan!