2017, Un an cu bune si rele

Iată că se mai încheie un an. Sincer, eu mă întreb cum naiba a trecut? Unde au zburat așa repede zilele? Unde s-au dus clipele de relaxare cu o carte bună, plimbările lungi, zâmbetele? Oare am  făcut suficiente poze pentru a imortaliza frumosul pe care l-am întâlnit?

Rezumând, 2017 a fost un an cu bune și rele, încărcat, am pierdut multe dar am si catigat. Cu siguranta a fost un an pe care nu il voi uita niciodata. Nu-mi place să fac bilanțuri, dar mental mi-am făcut niște calcule. Am bifat multe realizări și profesional, și personal. Am făcut lucruri pentru prima dată în viață. Am renunțat la lucruri ce nu mă mai defineau, chiar dacă am dezamăgit unele persoane făcând astfel. Am început să privesc viața cu alți ochi. Am învățat lucruri. Ar trebui să scriu zeci de articole și tot cred că nu aș putea să-l cuprind pe 2017 cu totul.

Ce-mi doresc pentru 2018? Sincer, nici planuri nu-mi fac. Vreau doar să fie un an minunat, plin de surprize plăcute. Un an în care să mă bucur mai mult de cei dragi! Un an în care să călătoresc mai mult, să citesc mai mult, să scriu mai mult, să descopăr mai multe și să mă descopăr pe mine, să o regasesc pe Mira mea! Un an în care să evoluez pe toate planurile! Și-aș mai vrea și sănătate, liniște și iubire! Aceste lucruri vi le doresc și vouă, dragii mei!

La mulți ani!

Adio, Majestate!

Am crescut învăţând să preţuiesc valorile neamului şi să respect tot ceea ce a însemnat şi înseamnă Casa Regală a Romaniei. Probabil nu o să mă opresc niciodată să o fac. Odată cu trecerea Majestăţii sale în nefiinţă, eu personal, am pierdut orice fărâmă de morală si demnitate a natiunii române. Nu mai am nici macăr un demnitar pe care să pot spune că îl "respect", cel puţin nu până în acest moment.

Mă uit cu silă la clasa politică şi mă tot întreb cum am reuşit să ajungem aici in ultimii 28 de ani.
Se spune că noi românii nu ştim să ne preţuim valorile decât atunci când e prea târziu. Poate că este doar un clişeu, poate că mulţi se regăsesc în el, dar cu siguranţă şi mai mulţi nu o fac.

Regele Mihai, ultima mare personalitate aflată în viaţă de pe scena celui de-al Doilea Război Mondial, putea fi acel model de rege aflat în vârful piramidei monarhice. Avea şi are toate calităţile. Popularitate, spirit arbitrar, prudenţă, calm, echilibru în judecată şi o largă viziune democratică. Este opusul autoritarismului şi a monarhului ofensiv. Dar oare România ar fi meritat un asemenea rege?Cu siguranţă, răspunsul este afrimativ înainte de 1947 şi foarte greu de menţionat după 1989, după patru decenii de tăvălug comunist. În orice caz întrebarea tinde să devină retorică, deoarece în ambele momente printr-un joc frustrant, Istoria s-a opus.

La fel ca şi istoria care i s-a opus şi destinul s-aîncăpăţânat să fie crud cu monarhul României. La vârsta de numai şase ani Regele Mihai devine suveranul ţării, după ce iniţial tatăl său, Carol al II-lea, renunţă la tronul României Mari în detrimentul marii sale dragoste Elena Lupescu şi declanşează criza dinastică. România a fost condusă vreme de trei ani de o regenţă. În 1930 Carol al II-lea se întoarce în ţară şi este încoronat rege având sprijinul elementului politic.

După pierderile teritoriale din vara lui 1940 când Basarabia şi nordul Transilvaniei sunt rupte de patria mamă, iar pe lângă acestea se pierde şi Cadrilaterul, Carol al II-lea îi transferă acestuia prerogativele regale– Carola evitat să folosească cuvântul abdicare–iar Mihai, abia ieşit din adolescenţă dar cu o maturitate ieşită din comun redevine rege. Desigur, rolul său era doar formal, România era condusă de un regim militar, şef al statului fiind Ion Antonescu, iar pentru o perioadă destul de scurtă de timp guvernarea a colaborat şi cu Mişcarea Legionară. De foarte multe ori nu numai că deciziile erau luate fără ca Regele să fie consultat dar deşi mai multe ori acesta nici măcar nu era informat. Teribil de frustrant pentru o personalitate atât de capabilă, să fie nevoit să privească neputincios cum ţara se scufundă.

Însă să ne oprim puțin şi asupra unui moment extrem de important, moment care l-a aruncat pe Regele Mihai într-o controversă istorică fără de final. Este vorba evident de 23 august. Acel 23 august atât de controversat dar mai ales atât de mistificat. Lucian Boia spunea că pe 23 august 1944 regele s-a simţit pentru prima dată cu adevărat rege. Nu îmi permit să-l contrazic dar ţin să-l completez. Pe 23 august regele şi-a arătat cu adevărat puternica personalitate.

Înainte să demitizăm teoria ’’regelui trădător’’ vrem să ne oprim asupra unor evenimente istorice care au consolidat 23 august. Întâi, ţinem să subliniem faptul că 23 august nu a însemnat nicidecum instaurarea regimului comunist în România aşa cum eronat foarte multă lume percepe. Fenomenul este explicabil având în vedere puternica propagandă ideologică a celor patru decenii de comunism.

În primele momente din 23 august, când am întors armele Germaniei naziste, comuniştii nici măcar nu erau prezenţi. Ei au apărut ulterior în cel de-al doilea moment al evenimentului prin intelectualul şi capabilul Lucreţiu Pătrăşcanu ca mai apoi să acapareze întregul moment din cauza faptului că partidele politice istorice, speriate, au ezitat iar mai apoi în cele din urmă comuniştii şi-au însuşit toate meritele mistificând evenimentul. O ezitatare care a costat enorm România. Adevărul este că Partidul Comunist din România, aflat atunci în ilegalitate avea o popularitate extrem de scăzută.

Principalul actor al celor petrecute atunci a fost Regele Mihai. Prin lovitura de palat din 23 august, Regele Mihai a decis arestarea mareşalului Ion Antonescu şi ieşirea României dintr-un război pe care Germania şi aliaţii săi îl pierduseră deja. Această acţiune, a scurtat cu luni bune războiul, merit recunoscut şi pe plan internaţional.

Regele Mihai a aşteptat ca Ion Antonescu să scoată ţara din război, lucru ce nu s-a întâmplat. Sunt voci care suţin că Ion Antonescu negocia ieşirea României din război şi recuperarea teritoriilor pierdute. Nu există niciun document care să ateste acest lucru, fapt pentru care teoria rămâne o simplă ipoteză, nicidecum un adevăr istoric. Regele Mihai a acţionat în interes naţional.

Desigur, se poate ridica chestiunea moralităţii în 23 august. Dar mai poate fi moralitatea o virtute într-un război total în care fiecare naţiune îşi urmăreşte propriul interes?Miza devenise imensă:lupta pentru supravieţuire. E uşor de analizat şi de judecat ceea ce s-a întâmplat atunci, acum, la rece dar îşi poate imagina cineva ce presiune apasă pe umerii tăi când de decizia pe care o iei atârnă soarta întregii naţiuni? Decizia curajoasă pe care Regele Mihai a luat-o, a readus Transilvania la patria mamă. Eadevărat, a compromis soarta Basarabiei pentru care lacrimi se scurg şi azi. Se poate pune un semn de întrebare doar faptului că după 23 august când armele au fost întoarse armistiţiu cu URSS s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944. Însă poate fi cineva atât de naiv încât să creadă că ruşii ar fi semnat un asemenea act fără să îşi consolideze controlul asupra Basarabiei la care nu au renunţat niciodată?

Un alt aspect foarte important pe care trebuie să îl punctăm şi care deseori este trecut cu vederea este faptul că Regele Mihai a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă să se opună instaurării comunismului în România. S-a luptat trei ani până la abdicarea impusă din 30 decembrie 1947. În perioada dintre 1945 şi 1946 a apelat la greva regală, când a refuzat să semneze acte ale guvernului Petru Groza şi să primească miniştrii în audienţă.

Practic, regalitatea şi Mihai I au fost ultimul bastion al României care s-a opus comunismului. Totodată, s-a lansat ipoteza cum că Regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din România, dar relatările despre viaţa sa din exil arată faptul că acesta a trebuit să îşi câştige existenţa prin muncă proprie.

Nu în ultimul rând, la fel de controversat este şi actul de abdicare pe care Regele Mihai a fost silit să îl semneze pe 30 decembrie 1947 şi pe care ulterior l-a contestat. Acesta a fost supus unori presiuni sovietice enorme, greu de imaginat. S-a apelat la şantaj murdar şi la amenninţări. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej au adus în discuţie soarta celor peste 1000 de studenţi închişi în temniţele comuniste, arestaţi în timpul demonstaţiilor promonarhiste şi anticomuniste. Este limpede că nu putem vorbi de nicio trădare ci doar de decizii raţionale. Riscurile la care regele s-a expus pentru România au fost enorme. Mihai a încercat să ţină piept năpastei comuniste singur, în timp ce Occidentul, aşa cum avea să afirme ulterior a fost cel care a trădat, a închis ochii şi a lăsat România ’’în umbra marelui URSS’’.

După 1989, când comunismul a picat, regele a încercat spre sfârşitul anului 1990 să se întoarcă în ţară. A fost interceptat şi urmărit pe Bucureşti–Piteşti şi obligat să facă cale întoarsă. Avea interdicţie pe teritoriul României, semn clar că revoluţia anticomunistă a fost acaparată de acei neocomunişti pe care foarte bine îi definea regretatul Cristi Paţurcă, şi care îl aveau în frunte pe un om din vechea gardă ce va fi ales de două ori preşedinte al României prin vot democratic. Ce paradox! Un alt mod prin care Istoriane surâde ironic!

În 1992 cu prilejul sărbătorilor de Paşte regele a fost lăsat să petreacă o săptămână în România. A fost un triumf extraordinar al Casei Regale. Prezenţa Regelui Mihai a adunat o mulţime incredibilă de oameni semn că monarhia nu a putut fi îngenuncheată nici măcar în patru decenii de propagandă comunistă. Evident ulterior neocomuniştii au făcut tot ce le-astat în putinţă să-l ţină pe rege departe de poporul său. Departe de România. Cetăţenia română i-a fost recunoscută abia la 21 februarie 1997, ea fiind pierdută în urma deciziei guvernului comunist din 22 mai 1948.

Nu în ultimul rând Regele Mihai a jucat un rol decisiv în democratizarea României. Acesta, prin diferite misiuni diplomatice a susţinut aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană. Regele nu şi-a uitat niciodată poporul şi orice acţiune politică şi diplomatică pe care a făcut-o a fost în interesul României. Din păcate poporul român, lipsit de un spirit civic şi politic dezvoltat, prea puţin percepe înţelepciunea Majestăţii Sale. Spiritul balcanic îl apropie mai mult de modelul de lider populist, ofensiv şi vocifer.

Rar întâlneşti un politician care să nu îşi exprime respectul pe care îl poartă Regelui, care să nu îşi declare public afinitatea pe care o are monarhiei, care să nu puncteze rolul pe care Regele Mihai l-a avut asupra procesului de democratizare a României. Însă şi mai rar vei întâni unul care să nu urmărească doar un capital electoral. Parşivitatea clasei politice nu ezită să ne uimească pe zi ce trece. Este datoria noastră însă să nu uităm niciodată oamenii care au făcut sacrificii pentru România. Este datoria noastră să ne luptăm pentru ca ei să rămână mereu în memoria colectivă, este datoria pe care noi o avem să corectăm Istoria pe care alţii au scris-o în interes propriu.

Mă doare tare să văd unde am ajuns şi să văd cum poporul român a reactionat în această perioadă de doliu şi durere. Cred că noi suntem cei care trebuie să cerem iertare de la Majestatea Sa pentru felul în care ne-am comportat. Adio, Majestate! Odihneşte-te în pace!

Stimuleaza mental cainele!

Incerc sa imi aduc aminte cum poti sa iti dresezi singur catelul si ce anume trebuie sa faci. Au trecut 10 ani de cand am invatat-o pe Zorra ce are si ce nu are voie, dar am avut alaturi de mine un suflet ce imi placea sa spun ca este "educat". Nu exista caine prost, exista doar caini lasati de izbeliste si needucati. Am trecut de la Westie la Buldogel francez si incercam educatia de baza. Asa am constatat ca trebuie sa aloci in fiecare zi in jur de 10-20 minute pentru antrenamentul cu catelusul tau. La sfarsit, te vei alege nu numai cu un catel dresat, ci si cu un prieten devotat si de nadejde!
De ce este bine sa iti dresezi cainele:

* Te ajuta sa stabilesti o legatura mai stransa cu cainele tau
* Stimuleaza mental cainele
* Ii da sentimentul placut ca apartine cuiva
* Contribuie la imbunatatirea comportamentului lui

1. Daca are un comportament nedorit si vrei sa se opreasca, porunceste-i sa stea sau spune-i “Stop”. In niciun caz, nu trebuie sa-l lovesti.

2. De antrenamentul cainelui nu trebuie sa se ocupe toti membrii familiei, chiar daca folosesc aceleasi comenzi verbale, pentru ca tonul si ritmul lor diferit pot induce in eroare animalul. Cu cainele trebuie sa lucreze cineva care are multa rabdare si destul timp la dispozitie. Mai tarziu, dupa ce cainele o sa invete primele comenzi, il pot testa si ceilalti din casa, cu exact aceleasi comenzi.

3. Foloseste stimulente pozitive. De fiecare data cand te asculta, lauda-l si recompenseaza-l cu ceva bun si nu-l pedepsi niciodata daca greseste sau nu se prinde ce vrei tu. Daca animalul asociaza obedienta cu ceva placut, o sa fie mai dispus sa te asculte, decat daca i-ar fi teama de pedepse. Nu abuza, insa, de bunatati de fiecare data cand catelul executa corect o comanda, pentru ca altfel nu te va asculta decat daca primeste ce vrea!

4. O comanda pe rand. Nu il invata mai multe lucruri deodata. Asteapta pana prinde prima comanda, apoi incearca sa ii arati si alta.

5. Nu tipa la el. Incearca sa iti mentii tonul vocii placut. S-a demonstrate ca unii caini raspund mai bine la comenzile facute pe un ton jucaus, bland, in timp ce altii prefera un ton mai ferm, insa tot prietenos.

6. Dreseaza-l in locuri diferite. Daca incerci sa il inveti diverse comenzi in casa, in gradina, in parc, cainele o sa se obisnuiasca sa te asculte indiferent de mediul inconjurator.

7. Dreseaza-l in timp ce va jucati. De exemplu, daca ii arunci o minge, spune-i “Stai!” inainte sa se arunce dupa minge, ca sa ti-o aduca, si spune “Vino” in timp ce se intoarce spre tine.

8. Integreaza dresajul in viata de zi cu zi. Imediat ce cainele tau invata o noua comanda, incepe sa o folosesti si in restul timpului, nu numai la sedintele de training. Spune-i “Culcat!” in timp ce treci prin sufragerie spre bucatarie si apoi da-i ceva bun. Asa te asiguri ca te va asculta in toate tipurile de situatii.

9. Nu te astepta sa iti asculte fiecare comanda, de fiecare data. Cainii sunt creaturi vii, nu roboti. Au si ei zile mai bune si zile in care nu prea au chef si nu se concentreaza, ca si noi, oamenii, de altfel. De aceea, nu trebuie sa te superi pe animalut, dar nici nu trebuie sa te induiosezi si sa il lasi sa “chiuleasca” de la antrenament.

10. Nu lua cainele cu tine in masina, inainte de a-l fi invatat temeinic comenzile “Sezi” sau “Stai”. Pentru siguranta ta si a celorlalti participanti la trafic, e bine sa fii sigur(a) ca animalutul o sa stea cuminte in timpul calatoriei.

Va pvestesc peste ceva vreme cum au decurs lucrurile :)

Încotro ne îndreptăm?

Mă uit în jur şi mă gândesc în fiecare zi „unde este aşa de grăbită lumea?”. Stres, grabă, nervi... Unde ne grăbim, oameni buni? Am uitat să fim buni, să fim darnici, am uitat să avem un scop? Am uitat să iubim, am uitat să iertăm, am uitat că fericirea ne-o facem noi?

Nu mai vezi vecinii de bloc stând pe bancă la discuţii, la un joc de remi sau table, aşa cum îi vedeam în copilărie. Fugim, ne grăbim... Unde? Încotro? Atâta ură şi invidie între oameni, de ce, pentru ce? Unde au dispărut corectitudinea, bunătatea, onestitatea, înţelegerea, prietenia necondiţionată?

O sumedenie de întrebări care în ziua de azi rămân fără răspuns şi la care nici măcar nu ne mai ostenim a ne gândi. Probabil că ne este mai comod să ne cuibărim în zona noastră de confort şi să nu ieşim din pătrat în speranţa că totul va fi bine.

Din când în când cred că fiecare dintre noi ar trebui să deschidă ochii bine şi să vadă ce se petrece în jurul său pentru a realiza că nu merită să treci pe lângă toate cu viteza luminii fără să opreşti la „semafor”. Din când în când merită să te opreşti, să tragi adânc aer în piept şi să realizezi că nu merită să treci prin viaţă cu o asemenea viteză.

Cu paşi mici prin viaţă

Cu toţii avem momente în viaţă, când ţi se pare că eşti încercat la maxim de Dumnezeu, că este peste puterile tale să treci de toate câte s-au abătut peste tine, crucea ta este imposibilă de dus, că nu mai ai nici o putere pentru a continua, se întâmplă în viaţa fiecăruia dintre noi. Există situaţii, când pare că uite, până aici, că mai departe nu poate să fie mai greu, că nu poate Dumnezeu să mă „încerce” la nesfârşit, că trebuie şi mie să-mi dea careva bucurii, căci nu poate viaţa mea să fie doar o luptă continuă, fiindcă… fiindcă nu vreau să sufăr, vreau să fiu fericit, nu vreau necazuri, desigur şi cu conştientizarea existenţei veşnicei… să se mai ducă si la altii, să mă mai lase şi pe mine în pace…

E greu. Există un acel moment când nu mai poţi… Că poate mâine nu-ţi mai poţi plăti chiria, că dacă nu-ţi găseşti serviciu în timpul apropiat atunci…, că durerea celui care e lângă tine te înăbuşă şi nu ştii cum să-l mai ajuţi. Şi că mai există alţii implicaţi, care depind de reuşita sau nereuşita ta. Care te privesc şi în ochişorii lor se citeşte întrebarea: „Ai reuşit, acum totul va fi mult mai bine?”.

Stiu ce inseamna sa te simti obosit... si nu doar in sensul fizic. Lumea in care traim este un loc obositor. Este dificil. Incerci tot timpul si parca nici nu ai satisfactii. Esti obosit... doar pentru ca traiesti in aceasta lume. Te-ai saturat sa iubesti prea mult, sa ai grija de alte lucruri, sa oferi prea mult intr-o lume in care nimeni nu da nimic inapoi. Esti obosit sa investesti in rezultate nedefinite. Esti satul de incertitudini. Esti satul de tristete.

Stiu ca nu ai fost intotdeauna atat de intors pe dos - ca a existat o perioada in care erai plin de speranta, in care zambeai tot timpul... in care credeai ca totul va fi bine. Stiu ca ai fost dezamagita de prea prea multe ori, ca inima ti-a fost zdrobita si sufletul calcat in picioare. Stiu ca oamenii pe care ii credeai prietenii tai te-au lasat fix in momentul in care aveai cea mai mare nevoie de ei. Stiu ca te simti neinspirat pentru a incerca din nou. Stiu...

Pentru ca adevarul este simplu: suntem cu totii obositi. Fiecare dintre noi. La o anumita varsta tot devenim o armata de inimi frante si suflete ranite, cautand cu disperare implinirea. Vrem mai mult, dar suntem prea obositi pentru a cere. Nu ne place unde am ajuns, insa suntem prea speriati pentru a incerca din nou. Trebuie sa ne asumam riscuri dar ne este teama ca totul se va destrama din nou in jurul nostru. La urma urmei, nu stim de cate ori vom mai putea trece peste.

Credem ca suntem singuri in epuizarea noastra. Insa adevarul este ca suntem obositi unul de altul - obositi de jocurile pe care le jucam, de minciunile pe care ni le spunem si de incertitudinile pe care le afisam. Stiu ca pare imposibil sa mergi mai departe, sa incerci mai mult cand iti este epuizat nu doar trupul, ci si sufletul. Stiu ca idealurile pe care le aveai par la ani lumina distanta. Dar, uite, incearca si mai da-ti o sansa. Stiu ca te-ai saturat de toate incercarile. Stiu ca esti la capatul puterilor. Dar adevarul este ca mai poti duce... si poate ca in curand vei vedea si luminita de la capatul puterilor.

Cu totii suntem mult mai rezistenti decat credem si acesta este un adevar incontestabil. Exista intotdeauna mai multa iubire pe care suntem capabili sa o oferim, mai multa speranta, mai multa pasiune. Noi nu mergem suficient de departe pe propriile drumuri pentru a vedea cum actiunile dau roade. Ne dorim rezultate imediate si cand nu vedem niciunul, renuntam. Ne oprim. Devenim tristi si incepem sa credem ca totul a fost in zadar. Pentru ca aici este ceva ce noi toti detestam sa acceptam - niciunul dintre noi nu este inspirat in fiecare zi. Cu totii suntem epuizati. Cu totii ne descurajam. Insa trebuie sa avem mai multa incredere in noi, trebuie sa trecem peste acele obstacole. Doar pentru ca esti la pamant, satul de viata pe care o traiesti... nu inseamna ca nu faci o schimbare. Nu exista om care sa nu fi avut astfel de momente.

Si da, ai voie sa cazi cateodata.

Unele parti ale vietii se intampla in liniste... Unele schimbari apar treptat. Trebuie sa permitem timpului sa isi joace cartea. Atunci cand esti obosita, mergi cu pasi mici. Mergi mai departe in liniste. Mergi mai departe timida. Insa nu te opri. Da, ai toate motivele sa fii obosita. Esti obosita pentru ca faci o schimbare. Esti obosita pentru ca evoluezi. Si acesta este drumul pe care trebuie sa mergi. Trebuie doar sa ai rabdare.

Și-atunci am să accept că sfatul cel mai bun, atunci când simți că nu mai poți, este… să mai poți un pic...

Dezgustător de optimistă

O facultate, un job, un bărbat, un cătel, o carte. Lucruri mai mari sau mai mici care ne schimbă traseul atît de mult. Nici n-aveți idee cît sunt de atentă acum la toți oamenii noi pe care-i cunosc, la cărțile de care mă împiedic, la animalele care-mi ies în cale. Credeam că viața mea e destul de așezată acum, dar cine știe care, cine, cum și cînd îmi va întoarce destinul cu susul în jos din nou. A facut-o cu putina vreme in urma.

Viata toata, de la un cap la altul, iti ofera momente. Toata viata, da, acum stiu. Momente bune, momente rele, cotituri dupa care, cand ridici capul, realizezi ca de aici incolo nimic nu va mai fi la fel, ca te-ai transformat. Eu una, dupa un astfel de moment, simt nevoia sa mai scriu ceva. Ceva care sa imi aminteasca trecerea de la mine cea de ieri si pana la mine cea de azi.

Da, sunt o optimistă incurabilă. Sunt, așa cum plastic spunea o prietenă foarte bună, “dezgustător de optimistă”. Sunt dincolo de orice speranță pentru oricare realist din viața mea care încă mai speră să mă aducă cu picioarele pe pământ.

De cand eram mica mi se tot spunea că sunt agresiva verbal. Mi-am dat seama, după mult mai mult timp, că agresivitatea mea era un mod de a spune ce simt. Am descoperit că tânjeam să scap de eticheta de “zapacită” care pe ai mei îi făcea sceptici iar pe mine mă condamna la un soi de singurătate pe care, deși orgoliul mă împiedica s-o recunosc, în adâncul sufletului o uram profund. Îmi doream să fiu parte din grup, să fiu bună la sport, să am prieteni. Îmi doream să mă simt bine cu mine însămi dar nu știam cum să fac asta alfel decât cerând, strident și deranjant, să fiu recunoscută.

Pentru mine ăsta a fost primul mare moment de transformare personală. Bunătatea pe care am primit-o pe parcurs a deschis o ușă de care nici nu știam, sau de care uitasem. Brusc m-am reconectat cu fetița luminoasă care am fost la un moment dat, înainte ca presiunea societatii să facă din nevoia de a demonstra o obsesie. Momentul ăla a fost un catalizator pentru o metamorfoză, la fel cum alte momente, mult mai târziu, urmau să mă arunce în alte și alte transformări.

În următorii ani am învățat să ascult, să înțeleg, să respect, să văd frumosul în ceilalți fără să mai aștept permanent să primesc ceva în schimb. M-am deschis către lume și lumea s-a deschis către mine. M-am luptat în continuare cu o mulțime de porniri competitive, cu nevoia de a fi la fel sau “mai bună decât”, însă am început să am prieteni cărora nu le păsa ce note aveam eu la școală și în fața cărora nu simțeam nicio pornire să dovedesc ceva. Am început să descopăr încet încet ce înseamnă să fii autentic și câtă forță există de fapt în curajul de a fi vulnerabil.

Am învățat că oamenii sunt buni, luminoși, valoroși și inteligenți în multe feluri și că nu există pe lumea asta vreun sistem de măsură unic al valorii. “Zăpăcit” e doar o etichetă – nu te face mai bun sau mai slab decât oricine altcineva. Iar frumusețea sufletească nu se măsoară în etichete. Cei mai dificili și nesuferiți oameni pe care i-am cunoscut vreodată ascundeau în ei cei mai adânc răniți copii. Atunci când mă pot conecta cu oamenii din jurul meu la nivelul acelui copil se întâmpă miracole. Miracolul e transformarea. Reamintirea a ceea ce ne-am născut să fim. Azi viața mea are un sens. Să fiu un om mai bun, un om care nu pune etichete și care intotdeauna isi gaseste linistea interioara.  Să re-găsesc mereu lumina din mine si la randul meu ajutându-i pe alții să re-găsească lumina din ei înșiși.

Aici si acum!

Cu totii am trecut prin anumite dificultati in viata si sunt sigura ca fiecare om a avut momente cand a spus ca nu mai poate sa faca fata tuturor incercarilor prin care a trecut, dar si-a dovedit mai tarziu ca a reusit. Stiu si inteleg foarte bine cat de greu este atunci cand viata te loveste peste fata cu tot felul de probleme, dar mai stiu foarte bine ca tot ce ti se intampla in viata este in folosul tau si din fiecare moment dificil iesi cu mult mai puternic.

In fiecare zi, primim de la viata anumite situatii, care mai de care mai simple sau deopotriva unele la care nu gasim explicatii, si fie ca ne dorim sau nu, avem datoria fata de noi sa ne inarmam cu mult curaj si cu rabdare si sa trecem cu bine peste tot ce intampinam. Stiu ca uneori te-ai simtit singur, trist si poate lipsit de putere si nu intelegeai de ce oare ti se intampla toate astea. Daca ai fost ca si mine, adormeai cu lacrimi pe fata uneori si iti spuneai in minte ca nu mai poti, ca nu mai ai putere, ca nu stii exact ce sa faci pentru ca viata sa iti zambeasca. Sunt sigura ca te-ai simti rau, ti-ai spus ca nu mai poti, ca nu mai stii ce sa faci, dar ai continuat sa mergi inainte si ai incercat sa treci cu bine peste orice obstacol.

Acum, cand vezi peste cate ai trecut, cand vezi cata putere ai dobandit dupa fiecare eveniment si situatie mai complicata, esti mandru de tine si de puterea ta, de campionul ce crestea dupa fiecare situatie dificila. Asa este si nu iti spun doar ceea ce vrei sa auzi, ci iti spun cu mana pe inima lucrurile pe care le simt. Poate ca nici tu nu te vedeai sa te ridici mai sus decat incercarile prin care ai trecut, nu te vedeai atat de puternic, atat de capabil sa treci chiar si prin cele mai grele batalii, dar ai reusit si astazi vreau sa te felicit.

O greseala frecventa pe care multi oameni o fac este aceea prin care cred ca tot ce le este pus in cale are scopul sa ii distruga si nu sa ii intareasca asa cum este in realitate. Am avut si eu o lunga perioada de timp in care ma gandeam asa si fiecare nou eveniment care venea imi confirma ca sunt mai slaba, ca imi pierd din putere si ca devin din ce in ce mai mica. Asa se intampla pentru mine pentru ca eu credeam asta si de fiecare data cand crezi un anumit lucru, acela devine realitate pentru tine.

Gandeste-te ca fiecare intamplare te ajuta sa urci la un alt nivel si poate ca nu imi dai dreptate acum, dar as vrea sa te uiti in experientele tale de viata, sa analizezi putin ce ganduri aveai pana sa faci fata provocarilor si ce ganduri aveai dupa ce ai trecut cu bine, sau acum cand te gandesti la momentele dificile din trecut. Fixandu-ti aceasta idee si mergand in minte mereu cu ea, vei vedea ca viata nu ti se va mai parea un calvar si asta nici macar atunci cand treci prin situatii si experiente negative.

O simpla recadrare a situatiei are puterea sa iti opreasca suferinta si sa te motiveze atat de tare incat sa poti sa treci cu fruntea sus peste orice obstacol. Si de ce nu ai trece cu bine, increzator in fortele tale cand stii ca orice iti este aruncat in cale are scopul de a te face mai puternic? Prea multi oameni cand aud de esec se sperie si il percep ca si punctul final al calatoriei lor si abandonarea obiectivului, lucru incorect si daunator pentru viata si increderea lor. Esecul este cea mai mare binecuvantare in drumul catre succes si el reprezinta acea borna ce te anunta ca esti pe drumul cel bun. Esecul nu este o destinatie si nu este capatul dorintelor tale, ci o mica abatere, la fel ca o stationare pe care o faci atunci cand conduci pe o distanta mare. Esecul este popasul pe care il faci pe marginea drumului pentru a te detensiona putin si pentru a face miscare si a reveni mai plin de putere si increzator pe acelasi drum.

Am vazut prea multe visuri ale oamenilor ce s-au pierdut la primul obstacol si oameni care au renuntat la prima abatere pentru ca au pus obstacolul mai important decat visul lor si au renuntat.
Esecul este inevitabil uneori, dar el nu are nici pe departe un efect negativ, ci unul pozitiv pentru ca este exact un feedback pe care il primesti ce te anunta unde ai gresit si te ajuta sa te intorci cu un nou plan de atac, o noua strategie si mai bine pregatit.

Multi oameni nu reusesc sa faca diferenta intre infrangerea temporara si cea definitiva si esecul iti arata ca planul pe care l-ai abordat prima data nu a functionat, asa ca ai nevoie de o imbunatatire a acestuia sau o inlocuire a lui cu unul mai bine documentat. Tot mai multi isi abandoneaza dorinte importante si aleg cu buna stiinta sa lase controlul asupra infrangerii si ignora sa mearga mai departe spunandu-si ca nu se poate sau ca acest lucru se va repeta si nu vor mai avea nici o sansa ca ei sa poata face ceva. Perseverenta este calea sigura de realizare a dorintelor tale si mai ales intelegerea ca esecul este doar o simpla abatere si nu o infrangere definitiva. Cel mai simplu pe lume este sa cedezi. Sa cazi si sa nu te nai ridici.

Traieste aici si acum iar la final vei sta cu fruntea sus!

Catapultat in timp

Trec anii peste noi și ne marchează viața, trăirile, împlinirile/neîmplinirile, dorințele, speranțele, eșecurile/reușitele, bucuriile/tristețile, iubirile împărtășite/decepțiile…

Trec clipele, trec minutele, trec orele, trec zilele, trec anii…trece VIAȚA!

Nu simțim trecerea timpului atunci când acesta ține cu noi, când suntem încă tineri și încă sperăm să realizăm tot ceea ce ne propunem…Nu dăm importanță anilor atunci când suflăm în luminări puține la tortul aniversar, însă…ajungem la un moment dat să nu ne mai dorim…torturi cu lumănări pentru că, parcă nici pe tort lumânările nu stau bine în număr mare!

Ajungem la un moment dat să ne temem să ne spunem ce vârstă avem, ne temem să ne gândim că am ajuns la punctul în care nu știm cât va mai fi…viitorul…

Nu știm cum să facem să ne realizăm dorințele…măcar în ultimul ceas, deși acest ULTIM CEAS nu ni-l putem ști niciodată!

Ne uităm în urma noastră, derulăm anii, amintirile, trăirile și… durerea...

Și…oftăm, chiar lăcrimăm…și evităm să…privim oglinda!

Și dacă am face-o ce am putea vedea…în oglindă?

Un chip trist, împovărat, nicidecum luminat și fericit…care să știe să schițeze măcar un zâmbet…de ochii lumii…

Dar dacă am privi în oglinda sufletului? Of! Doamne! Ar fi durerea și mai mare!

Mai bine…renunțăm de tot la oglinzi!

Atunci…către ce anume să privim? Spre Cerul plin de stele ale căror lumină ne-ar mai da un gram de speranță? La Soarele ce ne mai poate încălzi inimile? La florile câmpului care ne-ar mai „îmbăta” cu mireasma lor și ne-ar face să uităm de noi? La amintirile frumoase si la sufletele dragi…

NOI!!!

Noi – picături de rouă ce se evaporă sub razele de Soare…

Noi – un bob între milioane de alte boabe…

NOI – „un om” între…atâția oameni pe care îi are Pământul…

NOI – un „cineva ” pentru „cineva”, „un nimeni” pentru mulțime…

Singurătate în doi

Intotdeauna am fost de parere ca singuratatea este una dintre cele mai crunte stari pe care cineva o poate simti. Si observ ca nu sunt singura persoana care este de aceasta parere. Cu toate acestea, traiesc singura de ceva ani pentru ca eu am ales asta si mi se pare mai ok decat sa experimentez in continuare singuratatea in doi. Atunci cand te impaci tu cu tine totul revine la normal si te simti un om implinit.

Am constatat ca exista si multe femei, casatorite sau cu iubiti, care se simt singure... Desi o relatie presupune intelegere, sentimente impartasite, pana la urma o viata impartita la doi, cu bune si rele, singuratatea iti poate cauza o durere atat de mare, incat, de cele mai multe ori, simti ca nu o mai poti indura, oricat l-ai iubi pe cel de langa tine.

Recunosc faptul ca am trait si eu o astfel de experiente. Formam un cuplu de ceva ani, locuiam impreuna, totul parea sa mearga perfect, dar, la un moment dat, fara sa imi dau seama cand, s-a petrecut un declic si nu mi-am mai gasit locul in relatia respectiva, sentiment care a fost resimtit de ambele parti.

Sarutatile lui din fiecare dimineata pe umarul meu nu mai trezeau in mine dorinta, discutiile pe care le aveam nu mai erau la fel si eram istovita de neputinta de a gasi acel "ceva" cu ajutorul caruia sa pot aprinde din nou flacara iubirii care, odata, a existat intre noi. Eu am inceput sa ma simt ingrozitor de singura, ca pana la urma sa constat ca nu numai eu simteam asta.

Fara sa realizez, m-am indepartat emotional foarte mult de cel pe care, la un moment dat, il vedeam perechea mea, tatal copiilor mei. Nici el si nici eu nu am reusit sa ne regasim drumul comun, pe care sa pasim fara sa ne fie frica de ceva, vreodata.

Rutina, lipsa comunicarii, interiorizarea mea si a lui - cred ca toate au contribuit la insingurarea mea si, in cele din urma, la ruperea relatiei. Nu am mai putut indura durerea singuratatii in doi si am ales, decat sa ne chinuim, sa ne cautam drumuri separate in viata.

Atunci cand apare acest 'fenomen' al singuratatii in doi, ori incerci sa gasesti solutii, ori divortezi. Stiu ca este dur, dar daca nu poti rezolva altfel aceasta problema, divortul este solutia viabila. Intr-o relatie, ambii parteneri trebuie sa lupte ca relatia sa functioneze. Luati in calcul ambele variante, incercati sa vedeti toate punctele de vedere ale fiecarei parti si luati o decizie.

Din cand in cand ti se mai pune o intrebare, esti buna atunci cand rezolvi diverse situatii, in rest esti un bun de care, atunci cand el se satura, se eschiveaza, incepe cu 'esti grasa', 'esti urata' etc. E trist sa fii in doi, dar singura...".

De cele mai multe ori ne este foarte greu sa acceptam faptul ca o relatie de dragoste nu poate fi ca la inceput, ca nu mai simtim acea zvancnire a dragostei, acei "fluri in stomac", acele batai ale inimii, care ne sfasie pieptul.

Uneori ne intrebam daca acele gesturi reflexe ale partenerului, pe care le atribuim sentimentelor de dragoste, exista pur si simplu sau sunt insotite de trairi intense. Vin de la birou si il gasesc in fata calculatorului. Ma saruta, la fel cum o face de fiecare data - aproape absent - si se intoarce la jocurile lui. Pregatesc masa, vine si isi ia ceva pe o farfurie, iar apoi se posteaza in fata televizorului. Ca in fiecare seara, as vrea sa il aud povestindu-mi cum a fost ziua pentru el, nu sa stam impreuna pe canapea precum doi straini, care au venit la cinema si poate, repet, poate, impart o punga de floricele. Pana ma pregatesc eu de culcare, il gasesc deja in dormitor, adormit bustean. Ma prabusesc, ca in fiecare seara, la pamant si plang. Ce viata este asta? De ce sa accepti asa ceva?

Asteptarile tale neimplinite, poate si ale lui, nu vor putea niciodata umple acel gol al unei relatii, daca nu exista comunicare. Nu astepta mereu sa fie el cel care face primul pas, spune-i ce te nemultumeste, ce te deranjeaza! Intr-adevar, gesturile ar trebui sa vina de la sine, dar putina "instigare" nu strica.

Reaminteste-i ce gesturi iti fac placere si ce te face sa te simti bine. Nu te interioriza, nu refuza dialogul si nu lasa rutina si stresul emotional sau fizic sa va indeparteze unul de celalalt! Viata in doi este frumoasa atunci cand este traita in doi, cand se transforma intr-o mizerabila singuratate in doi nu isi mai are locul. Schimba placa, fa ceva, TRAIESTE!

Totul despre atacurile de panica

Persoanele care au atacuri de panica in mod frecvent au una sau amandoua dintre cele doua temeri caracteristice panicii: teama de moarte si teama de nebunie. Manifestarile resimtite la nivel somatic in timpului atacului de panica pot fi atat de puternic neplacute incat persoana sa simta ca va face un infarct sau ca se va sufoca. De asemenea, starea psihologica din timpul atacului de panica, senzatia de a pierde controlul asupra situatiei, determina teama persoanei ca va innebuni.

Atacul de panica este un episod neasteptat si intens de teama si anxietate. In majoritatea cazurilor, se declanseaza brusc, fara avertisment si fara un motiv evident. Simptomele includ, printre altele: palpitatii, cresterea ritmului cardiac, respiratie rapida sau senzatia de sufocare, dureri de cap, ameteala, tremur, transpiratie, dificultati de inghitire si senzatia de uscaciune a gurii. In unele cazuri, aceste simptome pot fi insotite de teama de moarte sau teama de a nu innebuni sau pierde controlul.

Desi sunt extrem de neplacute, atacurile de panica sunt de obicei inofensive si dureaza, de obicei, intre cinci si 20 de minute.

Cum puteti ajuta o persoana care sufera un atac de panica

1. Incercati sa aflati cauza care a declansat atacul

Incercati sa aflati daca teama a fost provocata de un motiv anume. Daca acesta exista, incercati sa il indepartati sau sa indepartati persoana de sursa de stres si sa o conduceti spre un loc mai linistit.

2. Calmati persoana

Vorbiti cu persoana care sufera atacul de panica linistit, dar ferm. Incercati sa o convingeti sa ramana pe loc si sa se calmeze.

3. Ajutati-l sa isi recapete ritmul respirator normal

Odata ce persoana a reusit sa recapete un ritm respirator normal, ii va fi mai usor sa elimine celelalte simptome ale atacului de panica. Verificati daca nu cumva astmul este cauza respiratiei alerte. Astmul este o afectiune diferita, care necesita tratament special. Exista mai multe metode care ar putea sa va fie de folos:
metoda numaratului

Incercati sa il ajutati sa inspire si sa expire rar. O metoda este aceea de a il sfatui sa inspire in timp ce dvs. numarati cu voce tare. Numarati din ce in ce mai rar, pana cand remarcati ca respiratia a revenit la un ritm normal.

4. Metoda pungii de hartie

Hiperventilatia este provocata de lipsa dioxidului de carbon, care poate inrautati starea de anxietate. Pentru a ajuta la restabilirea nivelului optim de dioxid de carbon in organism, rugati persoana sa respire intr-o punga de hartie. Punga se plaseaza in dreptul gurii si nasului, astfel incat aerul expirat sa poata fi reinspirat. Puneti-o sa repete de zece ori si apoi sa respire fara punga timp de 15 secunde. Nu repetati de mai mult de trei ori acest procedeu, deoarece ar putea sa aiba efectul invers si sa creeze un exces de dioxid de carbon in organism.

In cazul persoanelor anxioase, nevoia de a controla mediul si evenimentele de viata este una foarte crescuta, sentimentul de incapacitate de a controla un anumit context determinand o senzatie puternica de teama si disconfort. In ceea ce priveste atacurile de panica, sentimentul de absenta a controlului este generalizat, fiind generat de incapacitatea de a determina momentul cand pierderea stapanirii asupra propriei persoane (atacul de panica) intervine. Framantarile permanente, teama de nebunie sau de moarte si atacurile de panica in sine pot determina in timp o scadere a stimei de sine, sentimentul de neputinta si in cele din urma chiar depresie.

Povestea unui suflet curat pe nume ZORRA

Se întâmpla în iarna anului 2007 când ne-am hotărât într-un final să aducem în casă un căţel. Un mult dorit West Highland White Terrier. Un mic ghemotoc de blană cu urechiuţe mari care ne-a luminat viaţa. Am numit-o Zorra şi am început să ne responsabilizăm odată cu venirea ei.

Totul s-a schimbat, nimic nu a mai fost la fel. Viaţa mea a urmat luând în calcul întotdeauna şi nevoile ei. Atunci când te hotărăşti să îţi iei un căţel, îţi asumi o responsabilitate pe perioadă nedeterminată şi te rogi să fie aproape de tine cât mai mulţi ani.

În ultimii zece ani, Zorra a luat parte la tot ceea ce s-a întâmplat în viaţa mea. Căsătorie, divorţ, boală, bucurie, necaz, plecări, veniri, tristeţe, linişte, absolut TOT. Au fost momente în care mă temeam că Zorra la un moment dat va începe să vorbească iar eu o să fac infarct şi nu o să apuc să spun la nimeni :) Atunci când am luat-o pe Zorra am inceput să învăţ ce înseamnă să se bucure cineva când te vede şi să te iubească necondiţionat. Orice aş fi făcut, Zorra era acolo.

În ultimii cinci ani am fost numai noi două. Ochişorii ei precum mărgelele erau pe mine non stop, nu mă scăpa din priviri. Cine nu are un căţel, ar trebui să îşi ia unul. Bucuria pe care o afişa atunci când ajungeam acasă este de nedescris. Toţi prietenii mei care au cunoscut-o, ştiu exact despre ce vorbesc.

Aş putea să vorbesc foarte mult despre Zorra, dar nu o voi face. Nu o voi face dintr-un singur motiv, doare si doare al dracului de tare deoarece au trecut câteva zile de când Zorra nu mai este şi e greu, e foarte greu să trec peste acest moment, dar o voi face.

Vreau însă să vă vorbesc despre faptul că Zorra în ultimile luni a suferit de Sindromul Cushing (aş vrea să ştiu că aţi văzut făcînd click pe numele diagnosticului şi aţi aflat despre ce este vorba). Este o boală care scurtează viaţa prietenilor noştri necuvântători. Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă să împiedic acest sfârşit al ei şi am întâlnit oameni extraordinar de pasionaţi de ceea ce fac, medici veterinari care ne-au ajutat, au fost trup şi suflet lângă noi. Nu ştiu dacă o să pot mulţumi vreodată pentru tot ceea ce au făcut medicii cabinetelor veterinare Color Vet si Duo Vet, dar in mod special Alexandrei Fărcaş. A fost incredibil să ştiu că mai există medici veterinari cărora le pasă.

Pentru mine Zorra nu a fost pur şi simplu un animal de companie, Zorra a fost un membru al familiei care a avut parte de toată grija şi dragostea derivată din acest statut. Am aflat că nu multe persoane ce au necuvântătoare în preajmă fac tot ce se poate pentru ele dacă acestea au o problemă de sănătate. Eu am fost opusul, indiferent de costuri am încercat să fac tot, absolut tot ca Zorra să fie fericită cât mai mult timp lângă mine...mai mult de atât nu am reuşit. Încercaţi ca data viitoare când prietenul vostru de nădejde are o problema să îl ajutaţi, nu staţi indiferenţi, ei nu o merită. Eu de ani de zile mă lupt cu nepăsarea oamenilor în ceea ce priveşte animalele din jurul nostru şi mă strădui să fac tot ce pot, Mergeţi la medic, aflaţi care este problema, trataţi-vă cu dragoste prietenul, aveţi grijă şi de sănătatea lui.

Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care aţi fost lângă mine şi mi-aţi transmis gânduri frumoase. Toate gândurile pozitive ajută. Ajutorul a venit de la prietenii dragi pentru care eu aş face acelaşi lucru dacă ar fi cazul. Va veni o zi în care voi avea lângă mine încă un necuvântător şi apoi încă unul şi tot aşa, dar nu acum...să te odihneşti în pace suflet curat şi înger păzitor pe numele tău ZORRA, îmi pare nespus de rău că nu am putut să fac mai mult de atât...

Oamenii se schimbă

În viaţă nu merită să te aştepţi la prea multe de la oameni. Este greşeala pe care eu o mai fac din când în când …. Consecinţele, evident, le suport tot eu ! Sentimentele sparte le lipesc tot eu, chiar dacă nu mai formează un întreg perfect. :))

Fiind un om bun, corect, care se implică, ajută, încearcă şi vrea să facă ceva cu şi pentru ceilalţi, crezi că şi ceilalţi sunt la fel, sau cel putţin că observă ce faci tu şi apreciază asta. Ei bine, realitatea este alta din păcate!

Aşa că e bine să nu mai aştepţi nimic de la oameni. Şi nici să nu le mai oferi prea multe gratuit. Să nu aştepţi ca ceilalţi să te înţeleagă… Nu-şi vor da silinţa, pentru că nu le pasă. Doar ştii cât îţi e de greu să te înţelegi chiar tu pe tine…. de ce ar face-o ceilalţi ?!

Să nu te aştepţi să fii o prioritate pentru ei şi nici măcar să se gândească şi la tine când iau decizii. Într-o lume în care fiecare se gândeşte doar la sine, e greu să spui “gândeşte-te la mine”. Aproape uită că exişti atunci când iau o decizie, indiferent că eşti sau nu, implicat şi tu !

Numai atunci când vei învăţa să nu ai aşteptări de la ei te vei pune singur la adăpost de noi dezamăgiri. Eu încă nu m-am învăţat minte. Poate, totuşi, într-o zi o voi face ! :))

Uneori e mai bine să fii rece , indiferent, distant. Să uiţi ceea ce simţi şi să-ţi aminteşti ceea ce meriţi. La urma-urmei, tu eşti mai important decât ceilalţi, aşa că rezervă-ţi ţie primul loc . Măcar o zi… Permite-ţi pentru o zi să fii egoist, să te gândeşti doar la tine şi să nu-ţi pese că cineva ar putea fi rănit de indiferenţa ta. Până la urmă, fiecare trebuie să primească ceea ce merită !

Câteodată e bine să laşi lucrurile să meargă de la sine. Să nu-ţi mai calculezi fiecare mişcare. Nu e nevoie să îţi planifici viaţa zi de zi… Lucrurile tot cum vor ele vor merge !

Eu cam rar reuşesc să fac ceea ce am spus mai sus. Dar în puţinele momente în care mi-am făcut mintea să tacă şi mi-am închis emoţiilor, mi-am dat seama că trebuie să înveţi să îţi fii de ajuns tu însuţi şi să nu-ti pese ce cred celilalţi despre tine.

Oamenii vin şi pleacă. Unii dispar, alţii revin după o vreme, pentru că îşi dau seama că le era mai bine lângă tine. Însă nu mai sunt la fel cum au plecat. Oamenii se schimbă, vrând-nevrând. Situaţiile îi schimbă. Dezamăgirile, realitatea şi deciziile luate îi schimbă. Oamenii se schimbă unii pe alţii.

E trist când constaţi că persoana de la care te aşteptai să fie măcar la fel cum ai fost tu cu ea, mâine e de nerecunoscut sau dispare inexplicabil. Dar nici tu nu rămâi la fel de idiot mereu, şi şansele de a ierta la nesfârşit nesimţirea unora, se epuizează. Altfel, practic, ţi-ai bate joc de tine, şi nu e corect ! Riscul de a-şi şterge din nou pantofii cu bunătatea ta, e mare ! Probabil mai mare decât puterea ta de a te ridica din nou după o nouă dezamăgire. Şi uite aşa…ajungi să vezi că, deşi de-a lungul timpului cunoşti mulţi oameni şi legi prietenii, la un moment dat tot singur eşti .

Oamenii pleacă, iar la sfârşitul zilei…TU eşti TU indiferent lângă cine stai. Trebuie să devii şi să rămâi prieten cu tine însuţi, pentru că eşti singura persoană cu care îţi petreci tot restul vieţii ! Deci nu te compromite! Unii oameni chiar nu merită! Iar cei care merită, nu se vor comporta aşa cu tine!

O valoare inestimabilă - adevărata prietenie

In ultima vreme m-am gandit foarte mult la ce inseamna cuvantul "prietenie". De obicei, prietenia este vazuta ca fiind acea relatie calda si placuta care ne da incredere in noi, ne da curajul sa actionam in unele momente mai dificile. Prietenia este acea oaza pe care o cautam cand suntem lipsiti de putere si speranta. Este acea lumina cand nimeni nu ne intelege. Prietenia este ceva profund care nu ar trebui rostit cu atata usurinta.

De multe ori m-am intrebat cum ia nastere o prietenie?

Daca ar fi sa ne gandim la definitia prieteniei, aceasta inseamna o relatie afectiva si de cooperare intre doua sau mai multe persoane ce implica suport reciproc, incredere reciproca, loialitate, iubire, intelegere si empatie, dar si multe alte calitati (dorinta de bine pentru celalalt, simpatie, onestitate, posibilitatea de confesiune in fata celuilalt, posibilitatea de a cere ajutor in situatii de cumpana, dar si bucurie in prezenta celeilalte persoane) care fac ca legatura dintre acele persoane sa fie unica si plina de frumusete.

Din punctul meu de vedere, pentru ca aceste calitati sa fie prezente intr-o relatie de prietenie, este nevoie de un ingredient extrem de important: cunoasterea celuilalt in profunzime. Atat timp cat nu cunoastem suficient de mult persoana de langa noi, cu greu vom reusi sa integram aceste lucruri. Elbert Hubbard spunea: Prieten adevarat e cel care, chiar daca te cunoaste bine, continua sa te placa.

De foarte multe ori prieteniile iau nastere foarte rapid, bazandu-se pe lucruri comune (de exemplu, aceeasi preferinta in materie de muzica, acelasi mod de a petrece timpul liber, acelasi mod de gandire si altele asemenea). Cu siguranta, acest fapt ajuta foarte mult la crearea unei prietenii, la mentinerea ei, dar sigur nu este de ajuns. Faptul ca se impartasesc aceleasi opinii si preferinte nu asigura o legatura de durata.

Eu consider ca tocmai in momentele critice sau mai putin placute se vede cine este cu adevarat prieten si aici intervine capacitatea de a fi alaturi de celalalt, de a-l intelege si de a-l putea ajuta pentru a depasi momentul.
Pentru ca o prietenie sa fie de calitate, e important ca fiecare sa contribuie cu ce are mai bun si sa-l completeze pe celalalt si astfel “produsul” va fi unul reusit. De asemenea, un lucru foarte important pentru o prietenie adevarata este renuntarea la dependenta. Fiecare are nevoie de momentul sau, de intimitatea sa si de ritmul propriu pentru a actiona. In prietenie, aceste lucruri sunt adesea omise.

Oamenii considera ca prietenii trebuie sa impartaseasca cu ei tot si, mai mult decat atat, sa fie primii care afla. Total gresit din punctul meu de vedere! Aceasta nevoie de dependenta nu va duce decat la frustrare, suparare si o relatie superficiala. Atunci cand vrei mai mult decat ti se ofera de obicei se produce o ruptura.

Pentru o relatie profunda nu e necesar sa se petreaca foarte mult timp impreuna, ci de calitate. Un prieten adevarat va fi prezent mereu in inima ta, chiar daca nu poate fi prezent si fizic si vei putea sa vorbesti cu el si sa-i simti caldura chiar si de la distanta. Te poti auzi sau vedea cu el dupa o lunga perioada si sa ai senzatia ca ultima data cand ati vorbit a fost ieri.

Tipuri de prietenie

Poate ca pare ciudat, dar da, exista mai multe tipuri in functie de nevoile fiecaruia. Bineinteles, sunt mai multi care vorbesc despre diferite tipuri de prietenie, dar eu am l-am ales pe Aristotel. Mi s-a parut ca perspectiva sa este cea mai potrivita.

1. Prietenia bazata pe utilitate (folos). Acest tip se regaseste frecvent la varstnici si la prieteniile cu strainii. In aceste cazuri, persoanele nu cauta compania celorlalti din cauza ca se simpatizeaza, ci pentru ca au de castigat de pe urma acesteia. Acest tip de prietenie nu dureaza in timp.

2. Prietenia bazata pe placere. Aceasta intervine mai mult in randul tinerilor. Acestia au tendinta sa se lase influentati de senzatiile de moment si sa ia decizii care le satisfac dorintele si placerile de moment. Adesea se intampla ca acesti tineri sa se imprieteneasca si sa se desparta in aceeasi zi.

3. Prietenia bazata pe starea de bine (armonie). Acesta este cel mai benefic tip de prietenie. Persoanele din aceasta categorie se imprietenesc pentru ca se plac, pentru ca detin acele calitati necesare pentru ca relatia sa fie de durata si, mai mult decat atat, se bazeaza pe similaritate, pe valori comune care fac ca interactiunea dintre acele persoane sa fie una pozitiva.

Prietenia trebuie intretinuta, incurajata si respectata mereu. A respecta nu inseamna a fi de acord cu toate actiunile intreprinse de celalalt, ci de a i le respecta, intelege si de a lasa persoana sa isi dea seama singura unde greseste. Desigur, propria parere poate fi spusa, dar fara a se impune, fara a sufoca persoana.

Mai exista ceva important care poate distruge o prietenie: FRICA. Atat timp cat traim cu frica accentuata ca relatia se poate incheia din diverse motive, ca prietenul/prietena se poate supara din cauza unor lucruri marunte, nu facem decat sa aducem energie negativa, sa pierdem timp cu lucruri si ganduri inutile si sa-i stresam si pe ceilalti. Prietenia presupune profunzime, implicare si dorinta de evolutie permanenta.

Undeva la mijloc

De multe ori stau şi fără să vreau sunt bombardată din toate direcţiile cu informaţii legate de felul în care îţi poţi trăi viaţa liniştit şi fără griji într-un mod sănătos. Toată lumea dă like şi foarte mulţi fac share sperând că noi vom crede cu toţii că cei mai mulţi au o viaţă perfectă şi fără griji. Cel mai perfect iubit/ă, cea mai bengoasă maşină şi cel mai sociabil om este acela care se ascunde în spatele reţelelor de socializare. Noi restul care muncim, care avem probleme de tot felul, nu ne lăudăm cu ceea ce am făcut zi de zi sau nu spunem tare şi răspicat că avem cea mai extraordinară viaţă posibilă, noi suntem nişte banali. Pe noi nu ne interesează traiul virtual şi ne mulţumim cu unul real.


Consumul de internet ne-a invadat vieţile, iar mulţi oameni sunt, pur ţi simplu, dependenţi de Facebook pentru că vor să fie recunoscuţi şi iubiţi. Dar, într-un univers care glorifică transparenţa totală, este foarte dificil să îţi protejezi intimitatea. Din păcate multe persoane ajung să îşi trăiască viaţa pe Facebook şi toate celelalte reţele de socializare. Pe lângă orele în şir petrecute în mediul virtual, sunt adăugate şi postate şi poze, gânduri, sentimente personale şi intime chiar, care nu ar fi cazul să apară într-un mediu online şi public. Pe nimenu nu interesează de fapt ce minunat te-ai simţit tu la nu ştiu ce terasă şi ce elegant te-ai scobit în nas. Pericolele care se ascund în spatele tuturor reţelelor de socializare sunt tocmai datorită faptului că împărtăşim prea multe informaţii personale. În primul rând, nu toate persoanele pe care le ai în "lista de prieteni" sunt şi persoane dragi, cunoscute. Ar trebui să verifici identitatea reală înainte de a accepta pe cineva în a-ţi deveni "prieten".

Eu fac parte din categoria oamenilor care are şi păstrează legătura pe reţelele sociale cu oameni cunoscuţi. Oameni pe care i-am cunoscut într-un anume moment sau de care mă leagă amintiri. Nu sunt o sălbatică, am o mulţime de prieteni, însă cei pe care îi am sunt atât în viaţa reală cât şi în cea virtuală. Eu nu dau sfaturi nimănui, mă feresc întotdeauna de acest lucru, eu îmi spun doar părerea sau povestesc o experienţă proprie şi asemănătoare. Nu m-aş lăuda niciodată cu faptul că nu am citit niciodată o carte din scoarţă în scoarţă,dacă aş face-o, aş tace dracu din gură, ăsta nu e subiect de laudă aşa cum văd că se practică mai nou. Jesus, părerea mea, nu mai spuneţi asta niciodată. Mă amuză un pic faptul că cei ca mine la un moment dat vom trece în categoria cealaltă, noi vom fi ciudaţii care-i înconjoară pe cei "perfecţi"...restul? e can can...

 

Eticheta: greşeli care nu se iartă

Mi se spune de multe ori că nu sunt subtilă şi că spun lucrurilor pe nume atunci când oamenii greşesc. Da, recunosc, o fac, însă doar pentru că vreau ca cei din jur să păstreze eticheta sus în jurul lor şi să fie corecţi. Pot dezbate multe chestiuni în legătută cu ceea ce este corect şi ce nu, însă nu o voi face, mă voi rezuma doar la câteva aspecte. Trăăiresc cu speranţa că într-o bună zi numărul celor care vor avea cei 7 ani de acasă vor fi mai mulţui decât cei care nu. Femeile au deprins demult să conducă automobilele (sau bărbaţii), însă deseori uită cum să se poarte ca să pară nişte doamne rafinate şi educate, şi nu egoiste şi nesimţite. Credeţi că ştiţi toate subtilităţile etichetei? Haideţi să verificăm împreună! Cât de pătrunzător a remarcat scriitorul şi diplomatul englez al sec. XVIII, Philip Chesterfield, când a spus că manierele bune reprezintă cea mai sigură apărare de manierele proaste, care ne înconjoară.

Politeţea regilor
Eticheta nu e doar ştiinţa despre modul în care să se poarte cineva la curtea regală. Eticheta reprezinţă un grup de reguli, destul de evidente uneori, stabilite pentru asigurarea unei conveţuiri plăcute a oamenilor. Celebrul scriitor A. Cehov a remarcat că „o bună educaţie nu constă în faptul ca să nu verşi sos pe faţa de masă, ci să nu observi în cazul în care altcineva a făcut acest lucru”.

Trebuie însă de delimitat cunoaşterea regulilor de etichetă şi prezenţa manierelor bune la o persoană. Puteţi să nu fiţi un guru al regulilor de etichetă, însă dacă oamenii din jur se bucură de compania dvs, sunteţi întotdeauna binevoitor şi atent faţă de interlocutori, atunci puteţi uita cu sufletul împăcat prin ce se deosebeşte stilul american de a lua masa, de cel european. Haideţi să studiem micile greşeli pe care le facem zilnic, discutând cu prietenii, colegii sau familia. Greşeli pe care le comitem, şi aproape niciodată nu ne dăm seama că am greşit.

Faţa prietenoasă

Chiar dacă sunteţi îmbrăcat impecabil, şi vă mişcaţi cu graţia unei tinere balerine, cei din jur cu siguranţă nu vor scăpa de impresia că comunică cu un elefant, dacă îi veţi pune în situaţii proaste, adresându-le întrebări incomode.

Până şi în cea mai mică companie, este indicat să păstraţi distanţa şi să rămâneţi cât mai tacticos. Nu se cuvine să întrebaţi un cuplu care demult e împreună, când îşi vor oficializa relaţia. Tot aici se pot include şi întrebările ce ţin de vârstă, proteze dentare, contraceptive, lentile, etc.

Nu e indicat să faceţi complimente unei singure persoane când sunteţi într-un grup. Ce ţine de complimente – se pare că rămânem corigenţi atât la capitolul oferirea cât şi primirea complimentelor. Fiţi sincere şi gândiţi-vă de câte ori la un compliment sincer genul „Ce rochie frumoasă aveţi!”, aţi răspuns în loc de un simplu mulţumesc, prin zeci de replici că de fapt v-aţi îngrăşat, şi acesta e singura haină care vă vine, că rochia nu e nouă, etc. Prin devalorizarea complimentelor la adresa noastră, îi descurajăm pe ceilaţi să le mai facă. Printr-o asemenea atitudine, punem la îndoială opinia interlocutorului, ceea ce nu e bine.

Viaţa grea, lipsurile, supărările şi comentariile negative la adresa altor oameni – nu sunt subiecte potrivite pentru o comunicare însufleţită. Vorbind doar despre subiecte negative, veţi îndepărta cu siguranţă oamenii. Pe nimeni nu interesează cine v-a supărat şi de ce

Corectarea erorilor de vorbire ale altora este, de asemenea, considerată lipsă de politețe. O doamnă bine crescut nu evaluează comportamentul altor oameni - și nu presupune că cineva îi va evalua maniere. Totuşi, fiţi atente cum şi ce vorbiţi. evitaţi cuvintele parazite. Vorbiţi pe un ton moderat, dacă doriţi să fiţi ascultată.

Câte ceva despre dragoste..

De maniere nu se uită nici chiar acasă. La birou suntem politicoşi, aranjaţi, bine mirositori, însă ce se întâmplă acasă? Hainele cele mai des întâlnite sunt halatele, tricourile de mărimi uriaşe, părul aranjat aşa cum pică, etc. Despre ce spaţiu personal mai putem vorbi, dacă ambii parteneri umblă prin casă într-un hal fără de hal? Ce fel de enigmă mai este femeia care îşi trimite soţul la farmacie după absorbante? Cu siguranţă veţi reproşa că motto-ul realităţii în care vieţuim este „Egalitate şi fraternitate”, însă fiţi de acord cu faptul că sunt anumite lucruri pe care jumătatea dvs nu trebuie să le ştie.

Nu-l vorbiţi de rău pe iubitul dvs în faţa prietenilor, mai ales când el e prezent. Ţineţi minte, că toată lumea vă percepe ca pe un tot întreg, de aceea toate ocarele la adresa lui, sunt orientate şi către dvs. Acest lucru e foarte vulgar. Pe deasupra, bărbaţii nu iartă femeile pentru critică şi înjosire (în faţa altora).

Particularităţile fiziologice ale partenerului, la fel nu sunt o temă de discuţie. Mărimile, formele, trăsăturile caracteristice – nu e informaţie potrivită pentru a fi comunicată prietenelor, şi chiar rudelor. Şi în general, v-ar fi plăcut ca partenerul de viaţă să vă discute mâinile, picioarele, etc cu prietenii lui?

Şi nu uitaţi niciodată de „mulţumesc” şi „te rog” – aceste fraze nu trebuie să fie ocazionale. Aşa-zisele cuvinte-magice trebuie să intre în casa voastră pentru totdeauna. Adresarea blândă şi familială contribuie enorm la consolidarea relaţiilor de cuplu. La fel ca şi păstrarea unui aspect exterior atractiv şi păstrat în primul rând pentru sine şi apoi pentru altcineva.

Greşelile de etichetă pot să vă compromită cariera, relaţiile cu prietenii şi chiar reputaţia, de aceea mai bine nu ignoraţi detaliile care par nesemnificative la prima vedere.

Un factor important din viaţa mea - MUZICA

 Nu îmi imaginez cum anume aş putea să trăiesc eu fără muzică. Sunt şi voi rămâne întotdeauna un consumator, poate, pe alocuri pretenţios, dar cu siguranţă perseverent în convingerile mele. Zi şi noapte în mintea mea se răstălmăcesc versuri şi se schimbă locurile din top. Pot trece de la o stare la alta în funcţie de piesa pe care o ascult. Acum zâmbesc şi la următoarea piesă aş putea linişită să înjur ceva sau pe cineva. Niciodată nu ştiu ce mă aşteaptă.

Cu toate acestea,cum ne influenţează muzica starea de spirit: am aflat care sunt explicaţiile ştiinţifice

În timp ce unele melodii îţi fac sufletul să vibreze, alte note declanşează stări de melancolie, făcând persoana care le ascultă să devină mai sensibilă. În scopul de a evoca tristeţe, sunt folosite note mai joase, un tempo mai lent, în timp ce pentru a evoca emotii fericite  se apelează la note muzicale mai înalte, la un tempo alert, totul se desfăsoară mai rapid.

Studii anterioare au arătat că muzica instrumentală are capacitatea de a stimula anumite zone ale creierului, are puterea de a stârni emoţii puternice şi activează centri subcorticali ai creierului care au legatură cu recompensarea, motivaţia şi emoţiile.

Un alt studiu, citat de nytimes.com a arătat că în momentul în care sunetele muzicii ating capacitatea maximă, se creează un moment de vârf emoţional. Cu siguranţă aţi trăit, mai ales la concerte, clipe în care ai simţit un fior de plăcere provocat de sunetul muzicii. În acele clipe corpul eliberează dopamina, hormon responsabil cu starea noastră de fericire. În clipele acelea dacă ar veni sfârşitul lumii, nu ar fi nicio problemă :)

Şi versurile emoţionale creează o sensibilitate mai puternică. De aceea putem spune că muzica are rolul unui limbaj universal. Chiar dacă nu înţelegem cuvintele, simţim emoţiile din tempo şi din notele muzicale. Chiar şi melodiile triste pot însă să ne influenţeze pozitiv starea de spirit. Acest lucru se întamplă deoarece melodiile percepute drept triste pot induce o emoţie pozitivă, îţi poate da un sentiment de linişte.

Oricum, melodiile care sunt considerate tragice pot accentua stările de tristeţe în momentul în care o persoana este deja suparată. De aceea, nu este de mirare că atunci cand treci printr-o despărţire şi asculţi un cântec trist îţi dau lacrimile sau plângi în hohote. Versurile şi tempo-ul îţi accentuează şi ele starea de tristeţe, exercitându-şi influenţa asupra stării tale psihice.

Întotdeauna este muzica, după cum ţi-e firea

Încep cu un exemplu, muzica cu un ritm puternic, cum este cazul melodiilor rock (sau de la rock în sus), este potrivită oamenilor energici. Aceasta îi ajută să se concentreze mai bine şi să treacă mai uşor peste momentele neplăcute, inducându-le o stare de calm. În schimb, dacă ai o personalitate mai liniştită, muzica lentă este cea care te ajută să te linişteşti şi care îţi induce o stare de bine. Dacă ai o personalitate de "cocalar" cu siguranţă te-ai născut ca să ne fuţi nouă, celor enumeraţi mai sus, nervii. Parte în parte frate, acceptă că şi eu am buton de volum.

Cu toate acestea, muzica, terapie nu doar pentru suflet

Mai multe studii efectuate de-a lungul anilor au arătat că muzica este terapie nu doar pentru suflet, ci ajută şi la vindecarea mai multor boli. Astfel, este de ajutor persoanelor cu hipertensiune, scade riscul de accident vascular cerebral şi ajută la îmbunătăţirea sistemului imunitar.

Muzica este de ajutor şi bebeluşilor născuţi prematur. În unele spitale din străinătate, în saloanele în care sunt îngrijiţi aceşti copilaşi există o muzica ambientala care imită sunetele din burtica mamei, astfel încât prematurii să adoarmă mai uşor, atunci când sunt în incubator.

Muzica este utilă şi în momentele în care faci sport. Dacă asculţi muzică în timpul antrenamentelor, cresc performanţele cu până la 20%.


Pe acest subiect se poate discuta la nesfârşit şi părerile pot fi împărţite. Eu una, încerc să mă detasez şi este foarte, foarte complicat să îmi schimbi convingerile, soo, Let it be.

Bârfele de toate zilele

Acesta este un subiect pe care eu îl evit pe cât de mult îmi este posibil. Nu fac parte din categoria oamenilor care adoră să stea la "o bârfă mică", dar cu toate acestea, ea există în jurul nostru şi sunt foarte mulţi oameni care nu pot exista fără această îndeletnicire.

Le evităm sau le acceptăm?

Nimeni nu e imun la bârfe. Chiar dacă veți merge pe suprafața apei se va găsi cineva să afirme că pur și simplu nu puteți înnota. Stă în firea omului să denatureze sau să exagereze anumite informații, iar când vine vorba de interese personale, unele persoase sunt de neoprit în privința vorbelor pe la spate.

Despre una, despre alta...

Nu este nimic rău în faptul că suntem interesați unii de alții și ne împărtășim bucuriile și necazurile. Însă, mai devreme sau mai târziu, pentru majoritatea reprezentantelor sexului frumos, discuțiile despre sex, prietene, familie și cunoscuți rămân singura metodă de a da frâu liber emoțiilor. Ca să fim corecți, să nu ignorăm faptul că bărbații bârfesc la fel de mult ca şi femeile.

Printre colegii de serviciu, cei mai guralivi sunt proaspeții veniți. În acest mod, ei acumulează informație despre noul colectiv. Barbații, de regulă, sunt mai precauți și de aceea de obicei nu se implică activ în discutarea vieții personale a altor persoane. Pentru femei, în schimb, povestirea vieții personale reprezintă un act de încredere și un mod de a se autodetermina.

Fiecare om recționează diferit la bârfe. Există oameni care vorbesc despre persoana lor cu umor. Psihologii afirmă că astfel de persoane tind cu orice preț să fie în centrul atenției. Ei nu numai că nu se supără pe bârfe, dar provoacă, uneori, şi apariția lor.

Cu toate acestea, majoritatea oamenilor suferă din cauza bârfelor la adresa lor. Deosebit de vulnerabile sunt două categorii. În prima categorie intră persoanele pedante care sunt predispuse la pesimism și negativism. Aflând că sunt bârfite, ele încep să se gândească la asta, nu se orientează la alte aspecte ale vieții. În rezultat apar resentimente, furie și agresivitate - sentimente extrem de distructive care pot cauza inclusiv probleme legate de sănătatea fizică.

În a doua categorie intră oamenii care nu sunt încrezuţi în forţele proprii. Ei şi fără bârfe au o părere nefavorabilă faţă de propria persoană, iar vorbele pe la spate au un efect distructiv asupra lor. Pe fonul bârfelor, la astfel de oameni se dezvoltă teama de a fi reşpinşe. Asemenea emoţii pot duce la căderi nervoase.

Cum să reacționați la bărfe?

1. Păstraţi-vă calmul şi aveţi grijă să nu înrăutăţiţi situaţia. Fiţi conştienţi de faptul că bârfitorul aşteaptă să vă manipuleze. Dacă îi veţi demonstra o reacţie violentă – lupta va fi câştigată de bârfitor. Ţineţi minte că toţi oamenii iubesc spectacolele. Dacă dvs le veţi da de înţeles că nu vor avea parte de niciun show, atunci ei îşi vor pierde interesul foarte repede. Să taceţi şi să nu reacţionaţi la zvonuri - e cea mai bună strategie pentru a opri răspândirea lor.

2. Dacă sunteţi o persoană mai impulsivă, care nu poate tace, atunci ar fi bine să discutaţi cu bârfitorul care vă supără. Numai că discutaţi în prezenţa martorilor. Adoptaţi o atitudine calmă şi încrezută. Dacă puteţi face şi nişte glume – sunteţi binevenit. Nu vă scuzaţi, ci luaţi situaţia în mâinile dvs, adresând cât mai multe întrebări. De exemplu: „îmi este foarte interesant să înţeleg ce anume aţi avut în vedere vorbind despre....”. O astfel de abordare va convinge adversarul că nu vă va putea manipula cu una cu două.

3. Zvonurile vor apărea constant dacă nu veţi găsi sursa apariţiei lor. Pentru a preveni apariţia zvonurilor, nu povestiţi nimănui detalii din viaţa dvs. Se ştie că ceea ce cunosc doi – cunosc toţi. Când apare necesitatea să povestiţi detalii din viaţa personală, câteodată e mai bine să ţineţi un jurnal personal sau să comunicaţi cu psihologul.

Protecție în toată legea

Este aproape imposibil să opriţi bârfele pentru că apariţia lor de multe ori nu depinde de noi. Se întâmplă ca cineva, ca să oprească zvonurile, să înceteze să povestească despre viaţa lui. În rezultat, vorbele la adresa persoanei în cauză vor continua însă se vor baza nu pe lucruri reale, ci pe fapte închipuite de cei ce le vor transmite mai departe.

În nici un caz să nu afirmaţi că ceea ce se spune nu e adevărat. Practica arată că cu cât cineva se apără mai mult, cu atât pare mai vulnerabil în faţa altora. Aşa că, tot ce vă rămâne este să nu atrageţi atenţia celui care are gura prea mare.

Fie-vă milă de bârfitor. Motive pentru care acesta vorbeşte urât despre dvs, pot fi destul de multe: dorinţa de a se revanşa, invidia, părere proastă despre sine, lipsa de evenimente interesante în viaţă, etc. Oricare nu ar fi motivul, e clar că omul nu e fericit deloc şi anume de aceasta el merită compătimirea şi nu supărarea noastră.

Lucraţi la capitolul stimă de sine. Nu e obligatoriu să vă iubiţi exagerat de mult. Pur şi simplu creţi-vă imunitate la bârfe. La această etapă, puteţi apela la ajutorul unui psiholog. Dacă nu aveţi unul de încredere, atunci apelaţi la persoanele care ţin la voi şi vă doresc binele şi a căror opinie e valoroasă pentru dvs. Cereţi-le opinia vizavi de părţile dvs. slabe şi cele forte. Şi numaidecât făceţi o promisiune că nu vă veţi supăra pe nimeni şi pe nimic cel puţin o perioadă.

Includeţi imaginaţia - aceasta e cea mai simplă şi mai eficientă metodă. Construiţi mental un zid din oglinzi şi închipuiţi-vă că tot ceea ce vorbesc alţii despre dvs, se reflectă înapoi la ei. Trucul chiar lucrează! .

Bârfele sunt benefice

Cercetările arată că bârfele pot avea un puternic efect terapeutic. Persoanele care pot transmite informaţii prin bârfe se simt foarte bine.

Subînţelesul oricărei bârfe este "Suntem mai buni decât ei". Această idee încurajează, dă un sentiment de superioritate - deși iluzorie. Bârfele distrează, unesc oamenii și chiar înlătură stările de depresie. Cu toate acestea, totul este bun cu moderaţie, deoarece bârfitorii prea activi riscă să rămână în cele din urmă singuri. În ceea ce privește sentimentul de superioritate, singura persoană cu care pot și ar trebui să ne comparăm, suntem noi înşine. Dacă sunteți bun la ceva la un moment dat – e minunat. Însă să te compari cu alte persoane e o activitate fără de niciun folos. Mai bine insiparaţi-vă din exemplele altora, ca să nu fiţi tentat să bârfiţi.

Reţineţi: dacă cineva vă vorbeşte pe la spate, înseamnă că sunteţi în faţă!

Dependența de condițiile meteo

Weekend-ul ăsta am stat să caut informaţii despre dependența de condițiile meteo. Nu ştiu cum staţi voi şi cât de tare vă afectează pe voi, dar pe mine de multe ori mă afectează. Am aflat că această dependenţă există şi este recunoscută de specialişti.

Cum scăpăm de ea?

Potrivit statisticii poliției, în perioada cu precipitații abundente au loc cele mai multe accidente rutiere. Cu toate acestea, chiar și în momentul când asfaltul este perfect uscat și în aer e doar o ușoară prevestire că vine ploaia, la majoritatea persoanelor se înregistrează o încetinire a reacției.

Scăderea presiunii atmosferice, într-o măsură mai mică sau mai mare, afectează sistemul nervos, hormonal și circulator. Însă, conform opiniei medicilor, adevărata meteodependență se manifestă în cazurile în care anumite schimbări meteorologice cauzează o boală specifică.

În categoria meteoropaților intră atât persoane perfect sănătoase, precum și bolnavii de diabet zaharat, reumaticii, persoanele cu tensiune arterială crescută, etc. Numărul meteoropaților e în continuă creștere: dacă cu zece ani în urmă reacționa patologic la modificările factorilor meteorologici doar o persoană din cinci, atunci în prezent suferă de fluctuațiile meteorologice fiecare a doua persoană.

Trebui de remarcat faptul că femeile sunt influențate de condițiile meteorologice de două ori mai mult decât bărbații, iar copiii, în schimb, nu suferă deloc de dureri de cap cauzate de condițiile meteorologice.
Hipersensibilitate la vremea de afară - coșmar al civilizației
Pentru o perioadă îndelungată de timp, tendința de creștere rapidă a meteoropaților a fost asociată cu încălzirea globală și cu schimbările climatice. Recent, însă s-a constat că acest fenomen are loc din cauza dezvoltării rapide a viații urbane departe de natură și de aerul curat.

Locuitorii din orașe sunt de două ori mai influiențați de condițiile meteorologice decât locuitorii din mediul rural. Cu sute de ani în urmă, oamenii trăiau în armonie deplină cu natura. Ei se adaptau mult mai ușor fluctuațiilor de temperatură și capriciilor presiunii atmosferice. Organismul, care era călit de fluctuațiile meteo permanente, cu succes făcea față stresului și ciclurilor naturale ale anotimpurilor.

Acum, însă, oamenii sunt extrem de sensibili la suntem sensibili la microcataclismele meteorologice. Vara, ne refugiem de căldură în spații dotate cu aer condiționat, iar iarna , ne încălzim de la sistemul centralizat de încălzire. Astfel, organismul își pierde capacitatea de a se adapta rapid iar la schimbările climatice răspunde printr-o stare de sănătate precară.

În cazul în care sistemul nostru imunitar este slăbit, sau când suntem bolnavi, reacționăm mult mai acut la fluctuațiile meteorologice. Acest lucru explică de ce de cele mai multe în categoria meteropaților intră oameni în vârstă, care din cauza vârstei sau a unei boli grave au un mecanism de apărare slab.

Cu toate acestea, de la an la an crește numărul meteo-dependenților cu vârsta cuprinsă între 30 – 40 de ani. În această categorie domină femeile la care fluctuațiile ciclice ale hormonilor feminini din organism le crează hipersensibilitate față de condițiile meteo. După vârsta de cincizeci de ani, meteoropați sunt mai mulți bărbați decât femei.

Cele mai recente cercetari arată că odată cu modificările presiunii atmosferice unu din zece copii devine iritabil și distras, nu doarme bine și pierde pofta de mâncare.

În plus, a fost dovedită și legătura între meteo-dependență și stilul de viață. Cel mai adesea afectați de fluctuațiile meteorologice sunt lucrătorii de birou supuși stresului, insomniei și oboselii. În grupa cu risc mare de a deveni sensibili la vreme sunt persoanele care evită activitatea fizică, consumul de produse grase, consumul de alcool și cafea.

Cel mai buni ne simțim atunci când după ploaie revine vremea buna. Cel mai rău - atunci când se confruntă fronturile atmosferice

Cea mai favorabilă vreme pentru meteoropați este prima săptămână de creștere a presiunii atmosferice, când soarele de-abia se arată printre nori.

În zilele cu presiunea atmosferică ridicată (vara e foarte cald și fără nori, iarna – însorit și geros), crește tensiunea arterială, apar dureri de cap, persoanele dependente de condițiile meteo sunt iritate și nervoase. Medicii recomandă acestor persoane să ofere corpului o pauză, să renunțe la eforturi de orice fel și la orice activități care ar duce la creșterea presiunii - ceai, cafea, cola, energizante, sare și alcool.

Când presiunea atmosferică scade(cerul e acoperit de nori, vara e năduf, iar iarna e umed), pentru meteoropați începe perioada depresivă. În ciuda letargie și lipsei de energie, insomniile sunt foarte frecvente în această perioadă. Durerile de cap de cele mai multe ori sunt însoțite de stări de vomă. Medicii recomandă în această perioadă să începeți ziua cu exerciții de yoga sau cu o plimbare vioaie în aer liber. Puteți consuma mai multă cafea, iar înainte de culcare să consumați alimente bogate în carbohidrați - paste, sandwich-uri, biscuiți.

Frontul atmosferic cald aduce întotdeauna mai întâi o scădere puternică a presiunii atmosferice, și apoi o creștere bruscă a acestua împreună cui creșterea temperaturii. Meteoropații trăiesc în această perioadă stări de somnolență, oboseală, probleme de concentrare. Acest efect se datorează scăderii producției de hormoni tiroidieni cauzată de temperaturile ridicate. În astfel de zile e necesar să vă petreceți timpul liber într-un mod cât mai activ.

Frontul atmosferic rece se caracterizează prin zile posomorâte, precipitații abundente și vânturi puternice. Semnal acestui front sunt durerile de cap, migrenele, starea proastă de spirit, anxietate scăzută. În timpul acestei perioade, organismul este stresat, și, prin urmare, produce mai multă adrenalină, care provoacă disconfort. Foarte binevenite sunt tehnicile de relaxare, exercițiile de respirație, precum și ceaiuri de plante cu efect calmant.

Majoritatea atacurilor de cord se întâmplă în intervalul noiembrie-martie

Coliziunea maselor de aer rece și cald provoacă salturi bruște de temperatură și de presiune atmosferică. Orice schimbare bruscă a presiunii provoacă fluctuații ale tensiunii arteriale și tulburări de ritm cardiac, care pot duce la atac de cord sau hemoragii cerebrale.

Fluctuațiile meteorologice provoacă dureri de cap și iritabilitate la pacienții hipertensivi, oboseală și starea generală proastă mai ales la persoanele cu tensiune scăzută. În plus, cei care suferă de dureri de inimă, simt discomfort când bat vânturi puternice, afară e geros sau ploios.

Pentru pacienții cardiaci și hipertensivi la fel de periculoasă e căldura excesivă. Cele mai înalte valori ale temperaturii se înregistrează de obicei în luna iulie. Din cauza căldurii se dilată vasele de sânge și astfel apar dificultăți în acțiunea de a respira. Atunci când căldura e în toi, sângele se îngroașă, provocând formarea cheagurilor de sânge.

Când e cald, medicamentele se absorb mult mai rapid în sânge, accentuând-se însă efectele lor secundare. Această regulă se aplică la toate produsele, inclusiv cele care scad tensiunea arterială.

Cei care iau medicamente, ar trebui să consulte un cardiolog ca să revedeți împreună o eventuală modificare a dozei zilnice. În plus, medicii recomandă ca să măsurați tensiunea de câteva ori pe zi pentru a prinde momentul în care tensiunea începe să oscileze periculos.
Frontul atmosferic rece și zilele reci însoțite de vânt agravează artrita

Demult e binecunoscut faptul că articulațiile afectate de febra reumatică - este cel mai sensibil barometru. Când vine vorba de ploaie și vreme rea, articulatiile incep sa se ​​inflameze și provoacânf durere. Aceleași senzații pot fi date de un os rupt cu mai mulți ani în urmă sau un picior luxat.

Peste 70 la suta din persoanele care sufera de artrită, observă revenirea bolii în timpul zilelor cu presiune atmosferica scăzută, iar 80 la suta simt dureri acute când e frig pătrunzător.

Reumatologii recomandă pacienților lor, chiar și vara, când plouă, să stea acasă timp de 2-3 zile. În acest timp e nevoie să se deplaseze cât mai puțin posibil, în special pe scări, să nu ridice obiecte grele. În acest fel veți avea grijă de genunchi, care sunt deosebit de sensibili la artrita.
Fiecare al 10-lea om e deprimat când afară e posomorât sau plouă

Adesea confundăm boala care necesita tratament cu înrăutățirea temporară a stării de spirit. Conform ultimelor cercetări, aproape 90 la suta dintre oameni cei meteo-dependenți comit această greșeală. Mai ales că majoritatea oamenilor reacționează la senzonul ploios printr-o stare melancolică, iar sezonul cald - printr-o stare binevoitoare.

Oamenii de știință susțin că vânturile puternice, ploile frecvente și furtuna, provoacă stări de stres. În timpul acestor manifestări meteorologice crește secreția de adrenalină, ceea ce provoacă creșterea rapidă a tensiunii arteriale și ne stimulează să acționăm. Efectele acestor schimbări meteo pot fi iritații, stări de nervozitate, tulburări de somn, însoțite ulterior de dureri de cap.

Meteoropații simt discomform de multe ori cu câteva zile înaintea începerii fenomenelor meteorologice. Medicii recomandă în această situație să eliminați stresul de orice fel. Un efect excelent antistres îl au calmantele pe bază de plante (cu extract de lamaie sau de valeriană), preparatele ce conțin magneziu și vitamina B. Efect curativ asupra psihicului și corpului au exercițiile de yoga sau plimbările lungi în aer liber.

***

Meteodependența este imposibil de tratat - fie simțim ciclurile naturale, fie nu. Cu toate acestea, profilaxia, renunțarea la obiceiurile nocive, odihna activa în aer liber vă va ajuta să treceți ușor peste reacțiile neplăcute ale organismului la schimbările bruște ale vremii.

Articulațiile sănătoase, nervii de oțel și pereții elastici vaselor sangvine, nu vor permite ca data viitoare să renunțați la viața normală înainte de furtună sau de creșterea presiunii atmosferice.

Oboseala cronică

Oboseala reprezintă una dintre bolile contemporane. Nu ştiu cum staţi voi cu această problemă, dar eu aud tot mai des oameni care se vaită că sunt obosiţi. E normal să simțiți uneori starea de oboseală. E firesc, luând în considerație ritmul vieții. Însă oboseala permanentă trebuie să vă dea semnale de alarmă.

Nu e bine să vă simțiți obosit chiar de dimineață, la trezire. Trebuie să aveți suficientă energie pentru puțină mișcare – o plimbare sau câteva exerciții fizice.

Cu toate acestea, din ce în ce mai multe persoane nu au energie nici măcar să se ridice dimineața din pat, nemaivorbind de întreaga zi.

Oboseala cronică poate surveni la orice vârstă, însă la femei, cel puțin, se manifestă în anii de premenopauză. Nu e atât de acută încât să lipsească persoana în cauză de principale responsabilități: de a merge la muncă sau de a face curățenie prin casă. Totuși, senzația de oboseala e mereu prezentă.

Cauzele posibile

Din păcate, oscilațiile la nivel de hormoni, își spun cuvântul, însă nu întotdeauna acesta e motivul principal. De regulă, există cel puțin un factor, care contribuie la starea de oboseală permanentă.

Problemele cu somnul pot induce starea de oboseală, însă majoritatea celor care se simt istoviți, dorm bine. Numărul orelor de somn de care avem nevoie diferă de la o persoană la alta, și e adevărat că unii dau randament după șase ore de somn, în timp ce alții abia după opt. Așadar, primul lucru care trebuie verificat când persistă starea de oboseală este câte ore dormiți în realitate, iar dacă media pe noapte e mai mică de șapte ore, probabil aveți nevoie de mai multă odihnă. Dar dacă dormiți destul și tot vă simțiți epuizat atunci cauzele pot fi: medicale, psihologice sau cele ce țin de stilul de viață.

Cauzele medicale ale surmenajului

Cea mai des întâlnită cauză e insuficiența de fier. Acesta e esențial în formarea hemoglobinei, pigmentului roșu care poartă oxigenul prin sânge. O cauză sigură a lipsei de fier este anemia, însă există femei care, deși nu sunt anemice, au un nivel scăzut de fier în organism, iar acum se știe că unul dintre simptome este oboseala. Această situație se conturează de obicei de-a lungul anilor din cauza consumului redus de carne roșie, care constituie o bogată sursă de fier, sau din cauza menstruațiilor abundente.

O altă cauză poate fi activitatea redusă a glandeo tiroide, diabetul sau infecțiile acute. De asemenea, oboseala poate di unul dintre efectele adverse ale anumitor medicamente. De aceea, citiți cu atenție prospectele pastilelor pe care le luați.

Cauze psihologice

Printre motivele psihologice se numără depresia, anxietatea și stresul. Trebuie să recunoașteți că numai faptul de a vă simți mereu nefericiți e de ajuns pentru a chema starea de oboseală.

Stil de viață

Principalul motiv pentru care persoanele se simt mereu obosite e stilul lor de viață. Omul obișnuit al secolului XXI încearcă să facă mai multe decât poate, lucru care secătuiește de energie. De pildă, iată câteva dintre activitățile zilnice ale unei femei obișnuite:

- Are grijă de casă și merge și la serviciu

- Are grijă de copii sau de părinți

- Nu are timp să se relaxeze

- Ține diete pe termen lung sau pur și simplu are un regim alimentar dezichilibrat

- Nu face mișcare

Ce e de făcut?

Dacă simțiți o stare constantă de oboseală, mai întâi ar trebui să mergeți la doctor și să faceți niște controale pentru a depista eventuale cauze medicale. Printre analize se numără: analize complete de sânge, care pot depista anemia; nivelul de fier, nivelul glucozei, nivelul hormonilor tiroidieni.

Un medic bun va pune și întrebări legate de starea de spirit. Chiar dacă persistă convingerea că nu vă simțiți bine, sau apar stări de neliniște, uneori e nevoie să apelați la un profesionist pentru depistarea problemelor psihologice. Tratamentul prin consiliere psihologică se poate dovedi de mare ajutor, reîncărcându-vă bateriile.

Dacă nu e vorba de nicio problemă psihologică sau medicală, atunci analizați-vă stilul de viață cu un ochi critic. De asemenea, începeți să faceți schimbări:

- Aveți grijă ce mâncați. Nu săriți peste micul dejun, și peste celelalte mese. Consumați multe fructe și legume proaspete. Serviți un prânz sănătos, nu doar o gustare pe fugă.

- Atenție la cantitatea de alcool pe care o consumați.

- Încercați să vă implicați în mai puține activități. Nu e obligatoriu să răspundeți la absolut toate solicitările. Învățați să delagați. Nu e nevoie de răspuns la telefon, de fiecare dată când sună. Prioretizați-vă sarcinile.

- Culcați-vă mai devreme și evitați nopțile albe.

- Asigurați-vă că vă acordați zilnic cel puțin jumătate de oră de relaxare. Nu trebuie să vă simțiți vinovat pentru că în loc să fugiți încolo și încoa, preferați să citiți o carte sau să priviți emisiunea preferată.

Aveți grijă de sănătatea dvs!