Cu soarta de mână

Tocmai a trecut un an. Un an greu, un an pe care nu l-am prevăzut şi care nu am ştiut cum se va termina. Dar uite că s-a terminat cu bine. A fost un an în care am plâns mult, am râs mult, dar cel mai important este că am trecut cu bine peste toate.Te aştepţi ca supravieţuitorii de cancer să fie oameni veseli şi entuziaşti, să fie mulţumiţi că au scăpat cu bine, dar, de cele mai multe ori, aceştia au senzaţii de depresie, epuizare şi furie, sentimente pe care nu le pot ascunde. Din cauza prevalenţei mari a cancerului, tot mai mulţi oameni luptă pentru viaţa lor şi ajung să fie supravieţuitori în lupta cu cancerul. Dar, după lupta cu boala, începe lupta cu viaţa.

M-am schimbat şi ştiu asta. M-am îngrăşat, nu mai pică hainele de pe mine, ceea ce este un lucru bun în definitiv, m-am lăsat de fumat, mi-am schimbat regimul alimentar, dar cea mai importantă schimbare este cea petrecuta în interior. Oamenii care au luptat cu cancerul au tendinţa să fie aprigi. Fiind supravieţuitori ai unei lupte pe viaţă şi pe moarte, ei ştiu foarte bine cât de valoros este timpul lor.
Nu le pasă ce cred alţii, se îmbracă cum vor, ignoră vorbele răutăcioase despre lipsa părului aranjat şi fac ce vor şi ce îi reprezintă.

Exact cu un an în urmă mă întrebam dacă mai apuc 2017, dacă mai apuc să scriu despre experienţa prin care voi trece şi trăirile pe care le voi avea. Cineva acolo sus mă iubeşte, e clar, mă ajută de fiecare dată şi are grijă de mine. Îmi dă stări diverse presărate cu mici depresii, dar îmi dă din când în când câte două palme ca să realizez totuşi că sunt o norocoasă.

Şi da, e clar, sunt recunoscătoate pentru tot.

Cred că viaţa ar fi fost tare plictisitoare fără furtunile de care am avut parte în ultimii ani. Cu 21 de ani în urmă am intrat într-un domeniu incitant atunci când am început să muncesc şi uite că viaţa zbuciumată de jurnalist mă bântuie încontinuu.

Însă da, cu o viaţă liniştită m-aş fi plictisit, e clar.

Viaţa merge înainte, chiar dacă merge altfel...

Cod galben

În fiecare anotimp al anului constat că suntem avertizaţi de coduri colorate: cod galben de caniculă, cod portocaliu de viscol, cod roşu de ninsoare şi aşa mai departe. Devine stresant să vezi că schimbările meteo sunt relatate sub formă de coduri colorate.

Eu însă dacă tot este vorba de coduri, şi asta nu are nici o legătură cu timpul petrecut în bucătărie, aş vrea să aud la ştiri despre: cod galben (în cel mai bun caz) de prostie. De ce doar anumite fenomene, cum sunt cele meteorologice să fie marcate prin coduri colorate ? Vă daţi seama ce ar fi pe stradă ? O mulţime de oameni marcată cu banderole colorate pe mână pe care poţi să-i ocoleşti dacă vrei şi să nu te trezeşti neştiind ce fel de oameni sunt că intri în contact direct cu ei.

Se întâmplă să pui o întrebare unui vânzător despre produsul pe care îl are pe tarabă şi după câteva minute să îţi dai seama că el habar nu are ce vrei de la el, apoi tot tu te întrebi : cu ce am greşit oare, vreau doar să cumpăr un kilogram de mere şi doream să ştiu care le este originea. Asta în cel mai fericit caz, oricum dai de prostie peste tot. Nu ştiu cum staţi voi cu nervii, dar eu m-am săturat de atâta prostie pe metru pătrat.

Femeia din oglindă

Vrem nu vrem, a mai trecut un an peste noi, am îmbătrânit, am devenit mai înţelepte, avem planuri mari pentru anul ce tocmai a început. În fiecare dimineaţă ne privim în oglindă şi ne pierdem în adâncurile ei. Ce vedem schimbat faţă de anii trecuţi? Riduri, fire albe, mulţumire, tristeţe?

De câte ori vi s-a întâmplat să vă pierdeţi privirea în imaginea reflectată şi să realizaţi că sunteţi tot voi, dar schimbate de la an la an? În adolescenţă îmi doream să am 20 de ani, la 20 să ajung la 30 împreuna cu perechea, la casa noastră, vorba aceea: cu căţel şi cu purcel. Toate greutăţile părinţilor păreau departe şi de nebăgat în seamă, însă vine o vreme când realizezi că ele sunt de fapt ceea ce înseamnă realitatea.

Există un refuz inconştient de a trăi viaţa, cel mai adesea viaţa ne trăieşte pe noi. Nu ştim să fim noi înşine. Tot timpul gândim ceva şi facem altceva în totală contradicţie cu gândul născut. Eu una am intrat cu încredere în 2017 şi sper că va fi un an în care mă voi uita degajată în oglindă şi nu voi băga în seamă orele petrecute gătind, spălând rufe şi vase sau călcând şi voi vedea doar partea frumoasă a vieţii, aceea pe care ne-o facem noi înşine.