duminică, 26 martie 2017

Jocul minunat al hazardului

Astazi ma joc, pentru ca imi place, pentru ca e ziua copilului din mine. Decupez sentimente, trairi, cuvinte si le combin in cele mai diverse formule. E un joc curios si amuzant, pentru ca rezultatul a fost neasteptat. Am descoperit lucruri care ma surprind prin simplitatea lor, dar si lucruri pe care nu le mai credeam vii in mine.

Este un joc simplu, un joc al autocunoasterii, un joc ce mi-a deschis noi orizonturi. Dupa nenumarate alinieri, colajul meu a prins forma finala, m-am hotarat cum sa asez totul. Ma pregatesc sa le lipesc in suflet, dar poate pana maine un vant naravas le va amesteca din nou, si cine stie, nu vor mai avea acelasi farmec.

Concidente sau destin? Mai stim astazi sa facem diferenta? Pastram inca in noi puritatea de alta data pentru ca sufletul sa aleaga? Suntem pierduti intre dorinta de a rupe barierele dogmelor pentru a lasa sufletul liber sa isi urmeze chemarea si imaginea realitatii pe care am fost educati sa o vedem. Ochii nostri au fost invatati sa vada culorile, mainile noastre au fost invatate sa simta caldura, insa niciodata nimeni nu ne-a invatat cu adevarat ce inseamna relativitatea. Nimeni nu s-a ostenit sa ne incredinteze calea spre pacea sufleteasca, nimeni nu ne-a aratat drumul spre noi insine si nici nu ne-a pregatit pentru lectiile care ne vor dezvalui adevarata noastra esenta.

Suntem ceea ce gandim, ceea ce simtim, facem si rostim! Suntem suma actiunilor noastre, dar mai presus de orice suntem parte din acelasi intreg, intregul creatiei universale. Fiecare este o piesa de puzzle care, asezata la locul potrivit, creeaza imaginea completa si perfecta. Insa perfectiunea alinierii este insasi existenta. Cu fiecare respiratie, pas, cuvant, cu fiecare gand suntem mai aproape (sau de ce nu, mai departe) de completarea colectiva in perfectiune. Facem toti parte din acelasi joc minunat al hazardului aparent in care toate mutarile sunt permise, dar dintre care doar una ne poate aseza in contextul necesar evolutiei.

sâmbătă, 18 martie 2017

Anotimpul renaşterii

În sfârşit vreau să cred că va veni primăvara şi toată natura o să renască. Îmi este tare dor de gustul legumelor din grădină şi de o salată bio proaspătă. M-am săturat de legumele din supermarket şi de cojoacele de iarnă, vreau să o iau de la început şi să îmi pot savura cafeaua de dimineaţă în căldura soarelui de afară, să mă pot simţi în fiecare dimineaţă copilul cu părul bălai care râde la soare...

Întotdeauna am fost pro iarnă şi zăpadă, dar atunci când în luna martie e tare frig nu îmi mai place la fel de tare iarna, îmi dau seama că toate îşi au rolul lor în cursul vieţii şi tot omul este până la urmă vinovat de schimbările care au avut loc în natură în ultimii ani.

Odată cu luna martie, cu a doua zi din lună care mie, una, mi-a reamintit pentru ce trăiesc (impropriu spus, pentru că îmi aduc aminte în fiecare dimineaţă),  aş vrea să cred că am putea fi, dacă vrem cu adevărat, mai puţin orgolioşi, încăpăţânaţi ori răutăcioşi. Nu e o "ofertă de pace", e doar un gând, poate fi interpretat şi ca sfat (câteodată greu de pus în practică!)

Un aer curat, un vânt primăvăratic, un boboc de floare ce se străduie să iasă la iveală din pământ, acesta este sfârşitul de martie pe care îl aştept şi la care visez de ceva vreme, am trecut de jumătatea lui martie, nu mai vreau veşti proaste, griji apărute din senin, oameni încruntaţi pe stradă, o vorbă bună, o stare de spirit optimistă, un gând curat ce zboară către cei apropiaţi, aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o avem fiecare dintre noi zilnic, o primăvară minunată vă doresc!