Undeva la mijloc

De multe ori stau şi fără să vreau sunt bombardată din toate direcţiile cu informaţii legate de felul în care îţi poţi trăi viaţa liniştit şi fără griji într-un mod sănătos. Toată lumea dă like şi foarte mulţi fac share sperând că noi vom crede cu toţii că cei mai mulţi au o viaţă perfectă şi fără griji. Cel mai perfect iubit/ă, cea mai bengoasă maşină şi cel mai sociabil om este acela care se ascunde în spatele reţelelor de socializare. Noi restul care muncim, care avem probleme de tot felul, nu ne lăudăm cu ceea ce am făcut zi de zi sau nu spunem tare şi răspicat că avem cea mai extraordinară viaţă posibilă, noi suntem nişte banali. Pe noi nu ne interesează traiul virtual şi ne mulţumim cu unul real.


Consumul de internet ne-a invadat vieţile, iar mulţi oameni sunt, pur ţi simplu, dependenţi de Facebook pentru că vor să fie recunoscuţi şi iubiţi. Dar, într-un univers care glorifică transparenţa totală, este foarte dificil să îţi protejezi intimitatea. Din păcate multe persoane ajung să îşi trăiască viaţa pe Facebook şi toate celelalte reţele de socializare. Pe lângă orele în şir petrecute în mediul virtual, sunt adăugate şi postate şi poze, gânduri, sentimente personale şi intime chiar, care nu ar fi cazul să apară într-un mediu online şi public. Pe nimenu nu interesează de fapt ce minunat te-ai simţit tu la nu ştiu ce terasă şi ce elegant te-ai scobit în nas. Pericolele care se ascund în spatele tuturor reţelelor de socializare sunt tocmai datorită faptului că împărtăşim prea multe informaţii personale. În primul rând, nu toate persoanele pe care le ai în "lista de prieteni" sunt şi persoane dragi, cunoscute. Ar trebui să verifici identitatea reală înainte de a accepta pe cineva în a-ţi deveni "prieten".

Eu fac parte din categoria oamenilor care are şi păstrează legătura pe reţelele sociale cu oameni cunoscuţi. Oameni pe care i-am cunoscut într-un anume moment sau de care mă leagă amintiri. Nu sunt o sălbatică, am o mulţime de prieteni, însă cei pe care îi am sunt atât în viaţa reală cât şi în cea virtuală. Eu nu dau sfaturi nimănui, mă feresc întotdeauna de acest lucru, eu îmi spun doar părerea sau povestesc o experienţă proprie şi asemănătoare. Nu m-aş lăuda niciodată cu faptul că nu am citit niciodată o carte din scoarţă în scoarţă,dacă aş face-o, aş tace dracu din gură, ăsta nu e subiect de laudă aşa cum văd că se practică mai nou. Jesus, părerea mea, nu mai spuneţi asta niciodată. Mă amuză un pic faptul că cei ca mine la un moment dat vom trece în categoria cealaltă, noi vom fi ciudaţii care-i înconjoară pe cei "perfecţi"...restul? e can can...

 

Eticheta: greşeli care nu se iartă

Mi se spune de multe ori că nu sunt subtilă şi că spun lucrurilor pe nume atunci când oamenii greşesc. Da, recunosc, o fac, însă doar pentru că vreau ca cei din jur să păstreze eticheta sus în jurul lor şi să fie corecţi. Pot dezbate multe chestiuni în legătută cu ceea ce este corect şi ce nu, însă nu o voi face, mă voi rezuma doar la câteva aspecte. Trăăiresc cu speranţa că într-o bună zi numărul celor care vor avea cei 7 ani de acasă vor fi mai mulţui decât cei care nu. Femeile au deprins demult să conducă automobilele (sau bărbaţii), însă deseori uită cum să se poarte ca să pară nişte doamne rafinate şi educate, şi nu egoiste şi nesimţite. Credeţi că ştiţi toate subtilităţile etichetei? Haideţi să verificăm împreună! Cât de pătrunzător a remarcat scriitorul şi diplomatul englez al sec. XVIII, Philip Chesterfield, când a spus că manierele bune reprezintă cea mai sigură apărare de manierele proaste, care ne înconjoară.

Politeţea regilor
Eticheta nu e doar ştiinţa despre modul în care să se poarte cineva la curtea regală. Eticheta reprezinţă un grup de reguli, destul de evidente uneori, stabilite pentru asigurarea unei conveţuiri plăcute a oamenilor. Celebrul scriitor A. Cehov a remarcat că „o bună educaţie nu constă în faptul ca să nu verşi sos pe faţa de masă, ci să nu observi în cazul în care altcineva a făcut acest lucru”.

Trebuie însă de delimitat cunoaşterea regulilor de etichetă şi prezenţa manierelor bune la o persoană. Puteţi să nu fiţi un guru al regulilor de etichetă, însă dacă oamenii din jur se bucură de compania dvs, sunteţi întotdeauna binevoitor şi atent faţă de interlocutori, atunci puteţi uita cu sufletul împăcat prin ce se deosebeşte stilul american de a lua masa, de cel european. Haideţi să studiem micile greşeli pe care le facem zilnic, discutând cu prietenii, colegii sau familia. Greşeli pe care le comitem, şi aproape niciodată nu ne dăm seama că am greşit.

Faţa prietenoasă

Chiar dacă sunteţi îmbrăcat impecabil, şi vă mişcaţi cu graţia unei tinere balerine, cei din jur cu siguranţă nu vor scăpa de impresia că comunică cu un elefant, dacă îi veţi pune în situaţii proaste, adresându-le întrebări incomode.

Până şi în cea mai mică companie, este indicat să păstraţi distanţa şi să rămâneţi cât mai tacticos. Nu se cuvine să întrebaţi un cuplu care demult e împreună, când îşi vor oficializa relaţia. Tot aici se pot include şi întrebările ce ţin de vârstă, proteze dentare, contraceptive, lentile, etc.

Nu e indicat să faceţi complimente unei singure persoane când sunteţi într-un grup. Ce ţine de complimente – se pare că rămânem corigenţi atât la capitolul oferirea cât şi primirea complimentelor. Fiţi sincere şi gândiţi-vă de câte ori la un compliment sincer genul „Ce rochie frumoasă aveţi!”, aţi răspuns în loc de un simplu mulţumesc, prin zeci de replici că de fapt v-aţi îngrăşat, şi acesta e singura haină care vă vine, că rochia nu e nouă, etc. Prin devalorizarea complimentelor la adresa noastră, îi descurajăm pe ceilaţi să le mai facă. Printr-o asemenea atitudine, punem la îndoială opinia interlocutorului, ceea ce nu e bine.

Viaţa grea, lipsurile, supărările şi comentariile negative la adresa altor oameni – nu sunt subiecte potrivite pentru o comunicare însufleţită. Vorbind doar despre subiecte negative, veţi îndepărta cu siguranţă oamenii. Pe nimeni nu interesează cine v-a supărat şi de ce

Corectarea erorilor de vorbire ale altora este, de asemenea, considerată lipsă de politețe. O doamnă bine crescut nu evaluează comportamentul altor oameni - și nu presupune că cineva îi va evalua maniere. Totuşi, fiţi atente cum şi ce vorbiţi. evitaţi cuvintele parazite. Vorbiţi pe un ton moderat, dacă doriţi să fiţi ascultată.

Câte ceva despre dragoste..

De maniere nu se uită nici chiar acasă. La birou suntem politicoşi, aranjaţi, bine mirositori, însă ce se întâmplă acasă? Hainele cele mai des întâlnite sunt halatele, tricourile de mărimi uriaşe, părul aranjat aşa cum pică, etc. Despre ce spaţiu personal mai putem vorbi, dacă ambii parteneri umblă prin casă într-un hal fără de hal? Ce fel de enigmă mai este femeia care îşi trimite soţul la farmacie după absorbante? Cu siguranţă veţi reproşa că motto-ul realităţii în care vieţuim este „Egalitate şi fraternitate”, însă fiţi de acord cu faptul că sunt anumite lucruri pe care jumătatea dvs nu trebuie să le ştie.

Nu-l vorbiţi de rău pe iubitul dvs în faţa prietenilor, mai ales când el e prezent. Ţineţi minte, că toată lumea vă percepe ca pe un tot întreg, de aceea toate ocarele la adresa lui, sunt orientate şi către dvs. Acest lucru e foarte vulgar. Pe deasupra, bărbaţii nu iartă femeile pentru critică şi înjosire (în faţa altora).

Particularităţile fiziologice ale partenerului, la fel nu sunt o temă de discuţie. Mărimile, formele, trăsăturile caracteristice – nu e informaţie potrivită pentru a fi comunicată prietenelor, şi chiar rudelor. Şi în general, v-ar fi plăcut ca partenerul de viaţă să vă discute mâinile, picioarele, etc cu prietenii lui?

Şi nu uitaţi niciodată de „mulţumesc” şi „te rog” – aceste fraze nu trebuie să fie ocazionale. Aşa-zisele cuvinte-magice trebuie să intre în casa voastră pentru totdeauna. Adresarea blândă şi familială contribuie enorm la consolidarea relaţiilor de cuplu. La fel ca şi păstrarea unui aspect exterior atractiv şi păstrat în primul rând pentru sine şi apoi pentru altcineva.

Greşelile de etichetă pot să vă compromită cariera, relaţiile cu prietenii şi chiar reputaţia, de aceea mai bine nu ignoraţi detaliile care par nesemnificative la prima vedere.

Un factor important din viaţa mea - MUZICA

 Nu îmi imaginez cum anume aş putea să trăiesc eu fără muzică. Sunt şi voi rămâne întotdeauna un consumator, poate, pe alocuri pretenţios, dar cu siguranţă perseverent în convingerile mele. Zi şi noapte în mintea mea se răstălmăcesc versuri şi se schimbă locurile din top. Pot trece de la o stare la alta în funcţie de piesa pe care o ascult. Acum zâmbesc şi la următoarea piesă aş putea linişită să înjur ceva sau pe cineva. Niciodată nu ştiu ce mă aşteaptă.

Cu toate acestea,cum ne influenţează muzica starea de spirit: am aflat care sunt explicaţiile ştiinţifice

În timp ce unele melodii îţi fac sufletul să vibreze, alte note declanşează stări de melancolie, făcând persoana care le ascultă să devină mai sensibilă. În scopul de a evoca tristeţe, sunt folosite note mai joase, un tempo mai lent, în timp ce pentru a evoca emotii fericite  se apelează la note muzicale mai înalte, la un tempo alert, totul se desfăsoară mai rapid.

Studii anterioare au arătat că muzica instrumentală are capacitatea de a stimula anumite zone ale creierului, are puterea de a stârni emoţii puternice şi activează centri subcorticali ai creierului care au legatură cu recompensarea, motivaţia şi emoţiile.

Un alt studiu, citat de nytimes.com a arătat că în momentul în care sunetele muzicii ating capacitatea maximă, se creează un moment de vârf emoţional. Cu siguranţă aţi trăit, mai ales la concerte, clipe în care ai simţit un fior de plăcere provocat de sunetul muzicii. În acele clipe corpul eliberează dopamina, hormon responsabil cu starea noastră de fericire. În clipele acelea dacă ar veni sfârşitul lumii, nu ar fi nicio problemă :)

Şi versurile emoţionale creează o sensibilitate mai puternică. De aceea putem spune că muzica are rolul unui limbaj universal. Chiar dacă nu înţelegem cuvintele, simţim emoţiile din tempo şi din notele muzicale. Chiar şi melodiile triste pot însă să ne influenţeze pozitiv starea de spirit. Acest lucru se întamplă deoarece melodiile percepute drept triste pot induce o emoţie pozitivă, îţi poate da un sentiment de linişte.

Oricum, melodiile care sunt considerate tragice pot accentua stările de tristeţe în momentul în care o persoana este deja suparată. De aceea, nu este de mirare că atunci cand treci printr-o despărţire şi asculţi un cântec trist îţi dau lacrimile sau plângi în hohote. Versurile şi tempo-ul îţi accentuează şi ele starea de tristeţe, exercitându-şi influenţa asupra stării tale psihice.

Întotdeauna este muzica, după cum ţi-e firea

Încep cu un exemplu, muzica cu un ritm puternic, cum este cazul melodiilor rock (sau de la rock în sus), este potrivită oamenilor energici. Aceasta îi ajută să se concentreze mai bine şi să treacă mai uşor peste momentele neplăcute, inducându-le o stare de calm. În schimb, dacă ai o personalitate mai liniştită, muzica lentă este cea care te ajută să te linişteşti şi care îţi induce o stare de bine. Dacă ai o personalitate de "cocalar" cu siguranţă te-ai născut ca să ne fuţi nouă, celor enumeraţi mai sus, nervii. Parte în parte frate, acceptă că şi eu am buton de volum.

Cu toate acestea, muzica, terapie nu doar pentru suflet

Mai multe studii efectuate de-a lungul anilor au arătat că muzica este terapie nu doar pentru suflet, ci ajută şi la vindecarea mai multor boli. Astfel, este de ajutor persoanelor cu hipertensiune, scade riscul de accident vascular cerebral şi ajută la îmbunătăţirea sistemului imunitar.

Muzica este de ajutor şi bebeluşilor născuţi prematur. În unele spitale din străinătate, în saloanele în care sunt îngrijiţi aceşti copilaşi există o muzica ambientala care imită sunetele din burtica mamei, astfel încât prematurii să adoarmă mai uşor, atunci când sunt în incubator.

Muzica este utilă şi în momentele în care faci sport. Dacă asculţi muzică în timpul antrenamentelor, cresc performanţele cu până la 20%.


Pe acest subiect se poate discuta la nesfârşit şi părerile pot fi împărţite. Eu una, încerc să mă detasez şi este foarte, foarte complicat să îmi schimbi convingerile, soo, Let it be.

Bârfele de toate zilele

Acesta este un subiect pe care eu îl evit pe cât de mult îmi este posibil. Nu fac parte din categoria oamenilor care adoră să stea la "o bârfă mică", dar cu toate acestea, ea există în jurul nostru şi sunt foarte mulţi oameni care nu pot exista fără această îndeletnicire.

Le evităm sau le acceptăm?

Nimeni nu e imun la bârfe. Chiar dacă veți merge pe suprafața apei se va găsi cineva să afirme că pur și simplu nu puteți înnota. Stă în firea omului să denatureze sau să exagereze anumite informații, iar când vine vorba de interese personale, unele persoase sunt de neoprit în privința vorbelor pe la spate.

Despre una, despre alta...

Nu este nimic rău în faptul că suntem interesați unii de alții și ne împărtășim bucuriile și necazurile. Însă, mai devreme sau mai târziu, pentru majoritatea reprezentantelor sexului frumos, discuțiile despre sex, prietene, familie și cunoscuți rămân singura metodă de a da frâu liber emoțiilor. Ca să fim corecți, să nu ignorăm faptul că bărbații bârfesc la fel de mult ca şi femeile.

Printre colegii de serviciu, cei mai guralivi sunt proaspeții veniți. În acest mod, ei acumulează informație despre noul colectiv. Barbații, de regulă, sunt mai precauți și de aceea de obicei nu se implică activ în discutarea vieții personale a altor persoane. Pentru femei, în schimb, povestirea vieții personale reprezintă un act de încredere și un mod de a se autodetermina.

Fiecare om recționează diferit la bârfe. Există oameni care vorbesc despre persoana lor cu umor. Psihologii afirmă că astfel de persoane tind cu orice preț să fie în centrul atenției. Ei nu numai că nu se supără pe bârfe, dar provoacă, uneori, şi apariția lor.

Cu toate acestea, majoritatea oamenilor suferă din cauza bârfelor la adresa lor. Deosebit de vulnerabile sunt două categorii. În prima categorie intră persoanele pedante care sunt predispuse la pesimism și negativism. Aflând că sunt bârfite, ele încep să se gândească la asta, nu se orientează la alte aspecte ale vieții. În rezultat apar resentimente, furie și agresivitate - sentimente extrem de distructive care pot cauza inclusiv probleme legate de sănătatea fizică.

În a doua categorie intră oamenii care nu sunt încrezuţi în forţele proprii. Ei şi fără bârfe au o părere nefavorabilă faţă de propria persoană, iar vorbele pe la spate au un efect distructiv asupra lor. Pe fonul bârfelor, la astfel de oameni se dezvoltă teama de a fi reşpinşe. Asemenea emoţii pot duce la căderi nervoase.

Cum să reacționați la bărfe?

1. Păstraţi-vă calmul şi aveţi grijă să nu înrăutăţiţi situaţia. Fiţi conştienţi de faptul că bârfitorul aşteaptă să vă manipuleze. Dacă îi veţi demonstra o reacţie violentă – lupta va fi câştigată de bârfitor. Ţineţi minte că toţi oamenii iubesc spectacolele. Dacă dvs le veţi da de înţeles că nu vor avea parte de niciun show, atunci ei îşi vor pierde interesul foarte repede. Să taceţi şi să nu reacţionaţi la zvonuri - e cea mai bună strategie pentru a opri răspândirea lor.

2. Dacă sunteţi o persoană mai impulsivă, care nu poate tace, atunci ar fi bine să discutaţi cu bârfitorul care vă supără. Numai că discutaţi în prezenţa martorilor. Adoptaţi o atitudine calmă şi încrezută. Dacă puteţi face şi nişte glume – sunteţi binevenit. Nu vă scuzaţi, ci luaţi situaţia în mâinile dvs, adresând cât mai multe întrebări. De exemplu: „îmi este foarte interesant să înţeleg ce anume aţi avut în vedere vorbind despre....”. O astfel de abordare va convinge adversarul că nu vă va putea manipula cu una cu două.

3. Zvonurile vor apărea constant dacă nu veţi găsi sursa apariţiei lor. Pentru a preveni apariţia zvonurilor, nu povestiţi nimănui detalii din viaţa dvs. Se ştie că ceea ce cunosc doi – cunosc toţi. Când apare necesitatea să povestiţi detalii din viaţa personală, câteodată e mai bine să ţineţi un jurnal personal sau să comunicaţi cu psihologul.

Protecție în toată legea

Este aproape imposibil să opriţi bârfele pentru că apariţia lor de multe ori nu depinde de noi. Se întâmplă ca cineva, ca să oprească zvonurile, să înceteze să povestească despre viaţa lui. În rezultat, vorbele la adresa persoanei în cauză vor continua însă se vor baza nu pe lucruri reale, ci pe fapte închipuite de cei ce le vor transmite mai departe.

În nici un caz să nu afirmaţi că ceea ce se spune nu e adevărat. Practica arată că cu cât cineva se apără mai mult, cu atât pare mai vulnerabil în faţa altora. Aşa că, tot ce vă rămâne este să nu atrageţi atenţia celui care are gura prea mare.

Fie-vă milă de bârfitor. Motive pentru care acesta vorbeşte urât despre dvs, pot fi destul de multe: dorinţa de a se revanşa, invidia, părere proastă despre sine, lipsa de evenimente interesante în viaţă, etc. Oricare nu ar fi motivul, e clar că omul nu e fericit deloc şi anume de aceasta el merită compătimirea şi nu supărarea noastră.

Lucraţi la capitolul stimă de sine. Nu e obligatoriu să vă iubiţi exagerat de mult. Pur şi simplu creţi-vă imunitate la bârfe. La această etapă, puteţi apela la ajutorul unui psiholog. Dacă nu aveţi unul de încredere, atunci apelaţi la persoanele care ţin la voi şi vă doresc binele şi a căror opinie e valoroasă pentru dvs. Cereţi-le opinia vizavi de părţile dvs. slabe şi cele forte. Şi numaidecât făceţi o promisiune că nu vă veţi supăra pe nimeni şi pe nimic cel puţin o perioadă.

Includeţi imaginaţia - aceasta e cea mai simplă şi mai eficientă metodă. Construiţi mental un zid din oglinzi şi închipuiţi-vă că tot ceea ce vorbesc alţii despre dvs, se reflectă înapoi la ei. Trucul chiar lucrează! .

Bârfele sunt benefice

Cercetările arată că bârfele pot avea un puternic efect terapeutic. Persoanele care pot transmite informaţii prin bârfe se simt foarte bine.

Subînţelesul oricărei bârfe este "Suntem mai buni decât ei". Această idee încurajează, dă un sentiment de superioritate - deși iluzorie. Bârfele distrează, unesc oamenii și chiar înlătură stările de depresie. Cu toate acestea, totul este bun cu moderaţie, deoarece bârfitorii prea activi riscă să rămână în cele din urmă singuri. În ceea ce privește sentimentul de superioritate, singura persoană cu care pot și ar trebui să ne comparăm, suntem noi înşine. Dacă sunteți bun la ceva la un moment dat – e minunat. Însă să te compari cu alte persoane e o activitate fără de niciun folos. Mai bine insiparaţi-vă din exemplele altora, ca să nu fiţi tentat să bârfiţi.

Reţineţi: dacă cineva vă vorbeşte pe la spate, înseamnă că sunteţi în faţă!