Singurătate în doi

Intotdeauna am fost de parere ca singuratatea este una dintre cele mai crunte stari pe care cineva o poate simti. Si observ ca nu sunt singura persoana care este de aceasta parere. Cu toate acestea, traiesc singura de ceva ani pentru ca eu am ales asta si mi se pare mai ok decat sa experimentez in continuare singuratatea in doi. Atunci cand te impaci tu cu tine totul revine la normal si te simti un om implinit.

Am constatat ca exista si multe femei, casatorite sau cu iubiti, care se simt singure... Desi o relatie presupune intelegere, sentimente impartasite, pana la urma o viata impartita la doi, cu bune si rele, singuratatea iti poate cauza o durere atat de mare, incat, de cele mai multe ori, simti ca nu o mai poti indura, oricat l-ai iubi pe cel de langa tine.

Recunosc faptul ca am trait si eu o astfel de experiente. Formam un cuplu de ceva ani, locuiam impreuna, totul parea sa mearga perfect, dar, la un moment dat, fara sa imi dau seama cand, s-a petrecut un declic si nu mi-am mai gasit locul in relatia respectiva, sentiment care a fost resimtit de ambele parti.

Sarutatile lui din fiecare dimineata pe umarul meu nu mai trezeau in mine dorinta, discutiile pe care le aveam nu mai erau la fel si eram istovita de neputinta de a gasi acel "ceva" cu ajutorul caruia sa pot aprinde din nou flacara iubirii care, odata, a existat intre noi. Eu am inceput sa ma simt ingrozitor de singura, ca pana la urma sa constat ca nu numai eu simteam asta.

Fara sa realizez, m-am indepartat emotional foarte mult de cel pe care, la un moment dat, il vedeam perechea mea, tatal copiilor mei. Nici el si nici eu nu am reusit sa ne regasim drumul comun, pe care sa pasim fara sa ne fie frica de ceva, vreodata.

Rutina, lipsa comunicarii, interiorizarea mea si a lui - cred ca toate au contribuit la insingurarea mea si, in cele din urma, la ruperea relatiei. Nu am mai putut indura durerea singuratatii in doi si am ales, decat sa ne chinuim, sa ne cautam drumuri separate in viata.

Atunci cand apare acest 'fenomen' al singuratatii in doi, ori incerci sa gasesti solutii, ori divortezi. Stiu ca este dur, dar daca nu poti rezolva altfel aceasta problema, divortul este solutia viabila. Intr-o relatie, ambii parteneri trebuie sa lupte ca relatia sa functioneze. Luati in calcul ambele variante, incercati sa vedeti toate punctele de vedere ale fiecarei parti si luati o decizie.

Din cand in cand ti se mai pune o intrebare, esti buna atunci cand rezolvi diverse situatii, in rest esti un bun de care, atunci cand el se satura, se eschiveaza, incepe cu 'esti grasa', 'esti urata' etc. E trist sa fii in doi, dar singura...".

De cele mai multe ori ne este foarte greu sa acceptam faptul ca o relatie de dragoste nu poate fi ca la inceput, ca nu mai simtim acea zvancnire a dragostei, acei "fluri in stomac", acele batai ale inimii, care ne sfasie pieptul.

Uneori ne intrebam daca acele gesturi reflexe ale partenerului, pe care le atribuim sentimentelor de dragoste, exista pur si simplu sau sunt insotite de trairi intense. Vin de la birou si il gasesc in fata calculatorului. Ma saruta, la fel cum o face de fiecare data - aproape absent - si se intoarce la jocurile lui. Pregatesc masa, vine si isi ia ceva pe o farfurie, iar apoi se posteaza in fata televizorului. Ca in fiecare seara, as vrea sa il aud povestindu-mi cum a fost ziua pentru el, nu sa stam impreuna pe canapea precum doi straini, care au venit la cinema si poate, repet, poate, impart o punga de floricele. Pana ma pregatesc eu de culcare, il gasesc deja in dormitor, adormit bustean. Ma prabusesc, ca in fiecare seara, la pamant si plang. Ce viata este asta? De ce sa accepti asa ceva?

Asteptarile tale neimplinite, poate si ale lui, nu vor putea niciodata umple acel gol al unei relatii, daca nu exista comunicare. Nu astepta mereu sa fie el cel care face primul pas, spune-i ce te nemultumeste, ce te deranjeaza! Intr-adevar, gesturile ar trebui sa vina de la sine, dar putina "instigare" nu strica.

Reaminteste-i ce gesturi iti fac placere si ce te face sa te simti bine. Nu te interioriza, nu refuza dialogul si nu lasa rutina si stresul emotional sau fizic sa va indeparteze unul de celalalt! Viata in doi este frumoasa atunci cand este traita in doi, cand se transforma intr-o mizerabila singuratate in doi nu isi mai are locul. Schimba placa, fa ceva, TRAIESTE!

Totul despre atacurile de panica

Persoanele care au atacuri de panica in mod frecvent au una sau amandoua dintre cele doua temeri caracteristice panicii: teama de moarte si teama de nebunie. Manifestarile resimtite la nivel somatic in timpului atacului de panica pot fi atat de puternic neplacute incat persoana sa simta ca va face un infarct sau ca se va sufoca. De asemenea, starea psihologica din timpul atacului de panica, senzatia de a pierde controlul asupra situatiei, determina teama persoanei ca va innebuni.

Atacul de panica este un episod neasteptat si intens de teama si anxietate. In majoritatea cazurilor, se declanseaza brusc, fara avertisment si fara un motiv evident. Simptomele includ, printre altele: palpitatii, cresterea ritmului cardiac, respiratie rapida sau senzatia de sufocare, dureri de cap, ameteala, tremur, transpiratie, dificultati de inghitire si senzatia de uscaciune a gurii. In unele cazuri, aceste simptome pot fi insotite de teama de moarte sau teama de a nu innebuni sau pierde controlul.

Desi sunt extrem de neplacute, atacurile de panica sunt de obicei inofensive si dureaza, de obicei, intre cinci si 20 de minute.

Cum puteti ajuta o persoana care sufera un atac de panica

1. Incercati sa aflati cauza care a declansat atacul

Incercati sa aflati daca teama a fost provocata de un motiv anume. Daca acesta exista, incercati sa il indepartati sau sa indepartati persoana de sursa de stres si sa o conduceti spre un loc mai linistit.

2. Calmati persoana

Vorbiti cu persoana care sufera atacul de panica linistit, dar ferm. Incercati sa o convingeti sa ramana pe loc si sa se calmeze.

3. Ajutati-l sa isi recapete ritmul respirator normal

Odata ce persoana a reusit sa recapete un ritm respirator normal, ii va fi mai usor sa elimine celelalte simptome ale atacului de panica. Verificati daca nu cumva astmul este cauza respiratiei alerte. Astmul este o afectiune diferita, care necesita tratament special. Exista mai multe metode care ar putea sa va fie de folos:
metoda numaratului

Incercati sa il ajutati sa inspire si sa expire rar. O metoda este aceea de a il sfatui sa inspire in timp ce dvs. numarati cu voce tare. Numarati din ce in ce mai rar, pana cand remarcati ca respiratia a revenit la un ritm normal.

4. Metoda pungii de hartie

Hiperventilatia este provocata de lipsa dioxidului de carbon, care poate inrautati starea de anxietate. Pentru a ajuta la restabilirea nivelului optim de dioxid de carbon in organism, rugati persoana sa respire intr-o punga de hartie. Punga se plaseaza in dreptul gurii si nasului, astfel incat aerul expirat sa poata fi reinspirat. Puneti-o sa repete de zece ori si apoi sa respire fara punga timp de 15 secunde. Nu repetati de mai mult de trei ori acest procedeu, deoarece ar putea sa aiba efectul invers si sa creeze un exces de dioxid de carbon in organism.

In cazul persoanelor anxioase, nevoia de a controla mediul si evenimentele de viata este una foarte crescuta, sentimentul de incapacitate de a controla un anumit context determinand o senzatie puternica de teama si disconfort. In ceea ce priveste atacurile de panica, sentimentul de absenta a controlului este generalizat, fiind generat de incapacitatea de a determina momentul cand pierderea stapanirii asupra propriei persoane (atacul de panica) intervine. Framantarile permanente, teama de nebunie sau de moarte si atacurile de panica in sine pot determina in timp o scadere a stimei de sine, sentimentul de neputinta si in cele din urma chiar depresie.

Povestea unui suflet curat pe nume ZORRA

Se întâmpla în iarna anului 2007 când ne-am hotărât într-un final să aducem în casă un căţel. Un mult dorit West Highland White Terrier. Un mic ghemotoc de blană cu urechiuţe mari care ne-a luminat viaţa. Am numit-o Zorra şi am început să ne responsabilizăm odată cu venirea ei.

Totul s-a schimbat, nimic nu a mai fost la fel. Viaţa mea a urmat luând în calcul întotdeauna şi nevoile ei. Atunci când te hotărăşti să îţi iei un căţel, îţi asumi o responsabilitate pe perioadă nedeterminată şi te rogi să fie aproape de tine cât mai mulţi ani.

În ultimii zece ani, Zorra a luat parte la tot ceea ce s-a întâmplat în viaţa mea. Căsătorie, divorţ, boală, bucurie, necaz, plecări, veniri, tristeţe, linişte, absolut TOT. Au fost momente în care mă temeam că Zorra la un moment dat va începe să vorbească iar eu o să fac infarct şi nu o să apuc să spun la nimeni :) Atunci când am luat-o pe Zorra am inceput să învăţ ce înseamnă să se bucure cineva când te vede şi să te iubească necondiţionat. Orice aş fi făcut, Zorra era acolo.

În ultimii cinci ani am fost numai noi două. Ochişorii ei precum mărgelele erau pe mine non stop, nu mă scăpa din priviri. Cine nu are un căţel, ar trebui să îşi ia unul. Bucuria pe care o afişa atunci când ajungeam acasă este de nedescris. Toţi prietenii mei care au cunoscut-o, ştiu exact despre ce vorbesc.

Aş putea să vorbesc foarte mult despre Zorra, dar nu o voi face. Nu o voi face dintr-un singur motiv, doare si doare al dracului de tare deoarece au trecut câteva zile de când Zorra nu mai este şi e greu, e foarte greu să trec peste acest moment, dar o voi face.

Vreau însă să vă vorbesc despre faptul că Zorra în ultimile luni a suferit de Sindromul Cushing (aş vrea să ştiu că aţi văzut făcînd click pe numele diagnosticului şi aţi aflat despre ce este vorba). Este o boală care scurtează viaţa prietenilor noştri necuvântători. Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă să împiedic acest sfârşit al ei şi am întâlnit oameni extraordinar de pasionaţi de ceea ce fac, medici veterinari care ne-au ajutat, au fost trup şi suflet lângă noi. Nu ştiu dacă o să pot mulţumi vreodată pentru tot ceea ce au făcut medicii cabinetelor veterinare Color Vet si Duo Vet, dar in mod special Alexandrei Fărcaş. A fost incredibil să ştiu că mai există medici veterinari cărora le pasă.

Pentru mine Zorra nu a fost pur şi simplu un animal de companie, Zorra a fost un membru al familiei care a avut parte de toată grija şi dragostea derivată din acest statut. Am aflat că nu multe persoane ce au necuvântătoare în preajmă fac tot ce se poate pentru ele dacă acestea au o problemă de sănătate. Eu am fost opusul, indiferent de costuri am încercat să fac tot, absolut tot ca Zorra să fie fericită cât mai mult timp lângă mine...mai mult de atât nu am reuşit. Încercaţi ca data viitoare când prietenul vostru de nădejde are o problema să îl ajutaţi, nu staţi indiferenţi, ei nu o merită. Eu de ani de zile mă lupt cu nepăsarea oamenilor în ceea ce priveşte animalele din jurul nostru şi mă strădui să fac tot ce pot, Mergeţi la medic, aflaţi care este problema, trataţi-vă cu dragoste prietenul, aveţi grijă şi de sănătatea lui.

Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care aţi fost lângă mine şi mi-aţi transmis gânduri frumoase. Toate gândurile pozitive ajută. Ajutorul a venit de la prietenii dragi pentru care eu aş face acelaşi lucru dacă ar fi cazul. Va veni o zi în care voi avea lângă mine încă un necuvântător şi apoi încă unul şi tot aşa, dar nu acum...să te odihneşti în pace suflet curat şi înger păzitor pe numele tău ZORRA, îmi pare nespus de rău că nu am putut să fac mai mult de atât...