duminică, 20 august 2017

Catapultat in timp

Trec anii peste noi și ne marchează viața, trăirile, împlinirile/neîmplinirile, dorințele, speranțele, eșecurile/reușitele, bucuriile/tristețile, iubirile împărtășite/decepțiile…

Trec clipele, trec minutele, trec orele, trec zilele, trec anii…trece VIAȚA!

Nu simțim trecerea timpului atunci când acesta ține cu noi, când suntem încă tineri și încă sperăm să realizăm tot ceea ce ne propunem…Nu dăm importanță anilor atunci când suflăm în luminări puține la tortul aniversar, însă…ajungem la un moment dat să nu ne mai dorim…torturi cu lumănări pentru că, parcă nici pe tort lumânările nu stau bine în număr mare!

Ajungem la un moment dat să ne temem să ne spunem ce vârstă avem, ne temem să ne gândim că am ajuns la punctul în care nu știm cât va mai fi…viitorul…

Nu știm cum să facem să ne realizăm dorințele…măcar în ultimul ceas, deși acest ULTIM CEAS nu ni-l putem ști niciodată!

Ne uităm în urma noastră, derulăm anii, amintirile, trăirile și… durerea...

Și…oftăm, chiar lăcrimăm…și evităm să…privim oglinda!

Și dacă am face-o ce am putea vedea…în oglindă?

Un chip trist, împovărat, nicidecum luminat și fericit…care să știe să schițeze măcar un zâmbet…de ochii lumii…

Dar dacă am privi în oglinda sufletului? Of! Doamne! Ar fi durerea și mai mare!

Mai bine…renunțăm de tot la oglinzi!

Atunci…către ce anume să privim? Spre Cerul plin de stele ale căror lumină ne-ar mai da un gram de speranță? La Soarele ce ne mai poate încălzi inimile? La florile câmpului care ne-ar mai „îmbăta” cu mireasma lor și ne-ar face să uităm de noi? La amintirile frumoase si la sufletele dragi…

NOI!!!

Noi – picături de rouă ce se evaporă sub razele de Soare…

Noi – un bob între milioane de alte boabe…

NOI – „un om” între…atâția oameni pe care îi are Pământul…

NOI – un „cineva ” pentru „cineva”, „un nimeni” pentru mulțime…