Încotro ne îndreptăm?

Mă uit în jur şi mă gândesc în fiecare zi „unde este aşa de grăbită lumea?”. Stres, grabă, nervi... Unde ne grăbim, oameni buni? Am uitat să fim buni, să fim darnici, am uitat să avem un scop? Am uitat să iubim, am uitat să iertăm, am uitat că fericirea ne-o facem noi?

Nu mai vezi vecinii de bloc stând pe bancă la discuţii, la un joc de remi sau table, aşa cum îi vedeam în copilărie. Fugim, ne grăbim... Unde? Încotro? Atâta ură şi invidie între oameni, de ce, pentru ce? Unde au dispărut corectitudinea, bunătatea, onestitatea, înţelegerea, prietenia necondiţionată?

O sumedenie de întrebări care în ziua de azi rămân fără răspuns şi la care nici măcar nu ne mai ostenim a ne gândi. Probabil că ne este mai comod să ne cuibărim în zona noastră de confort şi să nu ieşim din pătrat în speranţa că totul va fi bine.

Din când în când cred că fiecare dintre noi ar trebui să deschidă ochii bine şi să vadă ce se petrece în jurul său pentru a realiza că nu merită să treci pe lângă toate cu viteza luminii fără să opreşti la „semafor”. Din când în când merită să te opreşti, să tragi adânc aer în piept şi să realizezi că nu merită să treci prin viaţă cu o asemenea viteză.

Cu paşi mici prin viaţă

Cu toţii avem momente în viaţă, când ţi se pare că eşti încercat la maxim de Dumnezeu, că este peste puterile tale să treci de toate câte s-au abătut peste tine, crucea ta este imposibilă de dus, că nu mai ai nici o putere pentru a continua, se întâmplă în viaţa fiecăruia dintre noi. Există situaţii, când pare că uite, până aici, că mai departe nu poate să fie mai greu, că nu poate Dumnezeu să mă „încerce” la nesfârşit, că trebuie şi mie să-mi dea careva bucurii, căci nu poate viaţa mea să fie doar o luptă continuă, fiindcă… fiindcă nu vreau să sufăr, vreau să fiu fericit, nu vreau necazuri, desigur şi cu conştientizarea existenţei veşnicei… să se mai ducă si la altii, să mă mai lase şi pe mine în pace…

E greu. Există un acel moment când nu mai poţi… Că poate mâine nu-ţi mai poţi plăti chiria, că dacă nu-ţi găseşti serviciu în timpul apropiat atunci…, că durerea celui care e lângă tine te înăbuşă şi nu ştii cum să-l mai ajuţi. Şi că mai există alţii implicaţi, care depind de reuşita sau nereuşita ta. Care te privesc şi în ochişorii lor se citeşte întrebarea: „Ai reuşit, acum totul va fi mult mai bine?”.

Stiu ce inseamna sa te simti obosit... si nu doar in sensul fizic. Lumea in care traim este un loc obositor. Este dificil. Incerci tot timpul si parca nici nu ai satisfactii. Esti obosit... doar pentru ca traiesti in aceasta lume. Te-ai saturat sa iubesti prea mult, sa ai grija de alte lucruri, sa oferi prea mult intr-o lume in care nimeni nu da nimic inapoi. Esti obosit sa investesti in rezultate nedefinite. Esti satul de incertitudini. Esti satul de tristete.

Stiu ca nu ai fost intotdeauna atat de intors pe dos - ca a existat o perioada in care erai plin de speranta, in care zambeai tot timpul... in care credeai ca totul va fi bine. Stiu ca ai fost dezamagita de prea prea multe ori, ca inima ti-a fost zdrobita si sufletul calcat in picioare. Stiu ca oamenii pe care ii credeai prietenii tai te-au lasat fix in momentul in care aveai cea mai mare nevoie de ei. Stiu ca te simti neinspirat pentru a incerca din nou. Stiu...

Pentru ca adevarul este simplu: suntem cu totii obositi. Fiecare dintre noi. La o anumita varsta tot devenim o armata de inimi frante si suflete ranite, cautand cu disperare implinirea. Vrem mai mult, dar suntem prea obositi pentru a cere. Nu ne place unde am ajuns, insa suntem prea speriati pentru a incerca din nou. Trebuie sa ne asumam riscuri dar ne este teama ca totul se va destrama din nou in jurul nostru. La urma urmei, nu stim de cate ori vom mai putea trece peste.

Credem ca suntem singuri in epuizarea noastra. Insa adevarul este ca suntem obositi unul de altul - obositi de jocurile pe care le jucam, de minciunile pe care ni le spunem si de incertitudinile pe care le afisam. Stiu ca pare imposibil sa mergi mai departe, sa incerci mai mult cand iti este epuizat nu doar trupul, ci si sufletul. Stiu ca idealurile pe care le aveai par la ani lumina distanta. Dar, uite, incearca si mai da-ti o sansa. Stiu ca te-ai saturat de toate incercarile. Stiu ca esti la capatul puterilor. Dar adevarul este ca mai poti duce... si poate ca in curand vei vedea si luminita de la capatul puterilor.

Cu totii suntem mult mai rezistenti decat credem si acesta este un adevar incontestabil. Exista intotdeauna mai multa iubire pe care suntem capabili sa o oferim, mai multa speranta, mai multa pasiune. Noi nu mergem suficient de departe pe propriile drumuri pentru a vedea cum actiunile dau roade. Ne dorim rezultate imediate si cand nu vedem niciunul, renuntam. Ne oprim. Devenim tristi si incepem sa credem ca totul a fost in zadar. Pentru ca aici este ceva ce noi toti detestam sa acceptam - niciunul dintre noi nu este inspirat in fiecare zi. Cu totii suntem epuizati. Cu totii ne descurajam. Insa trebuie sa avem mai multa incredere in noi, trebuie sa trecem peste acele obstacole. Doar pentru ca esti la pamant, satul de viata pe care o traiesti... nu inseamna ca nu faci o schimbare. Nu exista om care sa nu fi avut astfel de momente.

Si da, ai voie sa cazi cateodata.

Unele parti ale vietii se intampla in liniste... Unele schimbari apar treptat. Trebuie sa permitem timpului sa isi joace cartea. Atunci cand esti obosita, mergi cu pasi mici. Mergi mai departe in liniste. Mergi mai departe timida. Insa nu te opri. Da, ai toate motivele sa fii obosita. Esti obosita pentru ca faci o schimbare. Esti obosita pentru ca evoluezi. Si acesta este drumul pe care trebuie sa mergi. Trebuie doar sa ai rabdare.

Și-atunci am să accept că sfatul cel mai bun, atunci când simți că nu mai poți, este… să mai poți un pic...

Dezgustător de optimistă

O facultate, un job, un bărbat, un cătel, o carte. Lucruri mai mari sau mai mici care ne schimbă traseul atît de mult. Nici n-aveți idee cît sunt de atentă acum la toți oamenii noi pe care-i cunosc, la cărțile de care mă împiedic, la animalele care-mi ies în cale. Credeam că viața mea e destul de așezată acum, dar cine știe care, cine, cum și cînd îmi va întoarce destinul cu susul în jos din nou. A facut-o cu putina vreme in urma.

Viata toata, de la un cap la altul, iti ofera momente. Toata viata, da, acum stiu. Momente bune, momente rele, cotituri dupa care, cand ridici capul, realizezi ca de aici incolo nimic nu va mai fi la fel, ca te-ai transformat. Eu una, dupa un astfel de moment, simt nevoia sa mai scriu ceva. Ceva care sa imi aminteasca trecerea de la mine cea de ieri si pana la mine cea de azi.

Da, sunt o optimistă incurabilă. Sunt, așa cum plastic spunea o prietenă foarte bună, “dezgustător de optimistă”. Sunt dincolo de orice speranță pentru oricare realist din viața mea care încă mai speră să mă aducă cu picioarele pe pământ.

De cand eram mica mi se tot spunea că sunt agresiva verbal. Mi-am dat seama, după mult mai mult timp, că agresivitatea mea era un mod de a spune ce simt. Am descoperit că tânjeam să scap de eticheta de “zapacită” care pe ai mei îi făcea sceptici iar pe mine mă condamna la un soi de singurătate pe care, deși orgoliul mă împiedica s-o recunosc, în adâncul sufletului o uram profund. Îmi doream să fiu parte din grup, să fiu bună la sport, să am prieteni. Îmi doream să mă simt bine cu mine însămi dar nu știam cum să fac asta alfel decât cerând, strident și deranjant, să fiu recunoscută.

Pentru mine ăsta a fost primul mare moment de transformare personală. Bunătatea pe care am primit-o pe parcurs a deschis o ușă de care nici nu știam, sau de care uitasem. Brusc m-am reconectat cu fetița luminoasă care am fost la un moment dat, înainte ca presiunea societatii să facă din nevoia de a demonstra o obsesie. Momentul ăla a fost un catalizator pentru o metamorfoză, la fel cum alte momente, mult mai târziu, urmau să mă arunce în alte și alte transformări.

În următorii ani am învățat să ascult, să înțeleg, să respect, să văd frumosul în ceilalți fără să mai aștept permanent să primesc ceva în schimb. M-am deschis către lume și lumea s-a deschis către mine. M-am luptat în continuare cu o mulțime de porniri competitive, cu nevoia de a fi la fel sau “mai bună decât”, însă am început să am prieteni cărora nu le păsa ce note aveam eu la școală și în fața cărora nu simțeam nicio pornire să dovedesc ceva. Am început să descopăr încet încet ce înseamnă să fii autentic și câtă forță există de fapt în curajul de a fi vulnerabil.

Am învățat că oamenii sunt buni, luminoși, valoroși și inteligenți în multe feluri și că nu există pe lumea asta vreun sistem de măsură unic al valorii. “Zăpăcit” e doar o etichetă – nu te face mai bun sau mai slab decât oricine altcineva. Iar frumusețea sufletească nu se măsoară în etichete. Cei mai dificili și nesuferiți oameni pe care i-am cunoscut vreodată ascundeau în ei cei mai adânc răniți copii. Atunci când mă pot conecta cu oamenii din jurul meu la nivelul acelui copil se întâmpă miracole. Miracolul e transformarea. Reamintirea a ceea ce ne-am născut să fim. Azi viața mea are un sens. Să fiu un om mai bun, un om care nu pune etichete și care intotdeauna isi gaseste linistea interioara.  Să re-găsesc mereu lumina din mine si la randul meu ajutându-i pe alții să re-găsească lumina din ei înșiși.

Aici si acum!

Cu totii am trecut prin anumite dificultati in viata si sunt sigura ca fiecare om a avut momente cand a spus ca nu mai poate sa faca fata tuturor incercarilor prin care a trecut, dar si-a dovedit mai tarziu ca a reusit. Stiu si inteleg foarte bine cat de greu este atunci cand viata te loveste peste fata cu tot felul de probleme, dar mai stiu foarte bine ca tot ce ti se intampla in viata este in folosul tau si din fiecare moment dificil iesi cu mult mai puternic.

In fiecare zi, primim de la viata anumite situatii, care mai de care mai simple sau deopotriva unele la care nu gasim explicatii, si fie ca ne dorim sau nu, avem datoria fata de noi sa ne inarmam cu mult curaj si cu rabdare si sa trecem cu bine peste tot ce intampinam. Stiu ca uneori te-ai simtit singur, trist si poate lipsit de putere si nu intelegeai de ce oare ti se intampla toate astea. Daca ai fost ca si mine, adormeai cu lacrimi pe fata uneori si iti spuneai in minte ca nu mai poti, ca nu mai ai putere, ca nu stii exact ce sa faci pentru ca viata sa iti zambeasca. Sunt sigura ca te-ai simti rau, ti-ai spus ca nu mai poti, ca nu mai stii ce sa faci, dar ai continuat sa mergi inainte si ai incercat sa treci cu bine peste orice obstacol.

Acum, cand vezi peste cate ai trecut, cand vezi cata putere ai dobandit dupa fiecare eveniment si situatie mai complicata, esti mandru de tine si de puterea ta, de campionul ce crestea dupa fiecare situatie dificila. Asa este si nu iti spun doar ceea ce vrei sa auzi, ci iti spun cu mana pe inima lucrurile pe care le simt. Poate ca nici tu nu te vedeai sa te ridici mai sus decat incercarile prin care ai trecut, nu te vedeai atat de puternic, atat de capabil sa treci chiar si prin cele mai grele batalii, dar ai reusit si astazi vreau sa te felicit.

O greseala frecventa pe care multi oameni o fac este aceea prin care cred ca tot ce le este pus in cale are scopul sa ii distruga si nu sa ii intareasca asa cum este in realitate. Am avut si eu o lunga perioada de timp in care ma gandeam asa si fiecare nou eveniment care venea imi confirma ca sunt mai slaba, ca imi pierd din putere si ca devin din ce in ce mai mica. Asa se intampla pentru mine pentru ca eu credeam asta si de fiecare data cand crezi un anumit lucru, acela devine realitate pentru tine.

Gandeste-te ca fiecare intamplare te ajuta sa urci la un alt nivel si poate ca nu imi dai dreptate acum, dar as vrea sa te uiti in experientele tale de viata, sa analizezi putin ce ganduri aveai pana sa faci fata provocarilor si ce ganduri aveai dupa ce ai trecut cu bine, sau acum cand te gandesti la momentele dificile din trecut. Fixandu-ti aceasta idee si mergand in minte mereu cu ea, vei vedea ca viata nu ti se va mai parea un calvar si asta nici macar atunci cand treci prin situatii si experiente negative.

O simpla recadrare a situatiei are puterea sa iti opreasca suferinta si sa te motiveze atat de tare incat sa poti sa treci cu fruntea sus peste orice obstacol. Si de ce nu ai trece cu bine, increzator in fortele tale cand stii ca orice iti este aruncat in cale are scopul de a te face mai puternic? Prea multi oameni cand aud de esec se sperie si il percep ca si punctul final al calatoriei lor si abandonarea obiectivului, lucru incorect si daunator pentru viata si increderea lor. Esecul este cea mai mare binecuvantare in drumul catre succes si el reprezinta acea borna ce te anunta ca esti pe drumul cel bun. Esecul nu este o destinatie si nu este capatul dorintelor tale, ci o mica abatere, la fel ca o stationare pe care o faci atunci cand conduci pe o distanta mare. Esecul este popasul pe care il faci pe marginea drumului pentru a te detensiona putin si pentru a face miscare si a reveni mai plin de putere si increzator pe acelasi drum.

Am vazut prea multe visuri ale oamenilor ce s-au pierdut la primul obstacol si oameni care au renuntat la prima abatere pentru ca au pus obstacolul mai important decat visul lor si au renuntat.
Esecul este inevitabil uneori, dar el nu are nici pe departe un efect negativ, ci unul pozitiv pentru ca este exact un feedback pe care il primesti ce te anunta unde ai gresit si te ajuta sa te intorci cu un nou plan de atac, o noua strategie si mai bine pregatit.

Multi oameni nu reusesc sa faca diferenta intre infrangerea temporara si cea definitiva si esecul iti arata ca planul pe care l-ai abordat prima data nu a functionat, asa ca ai nevoie de o imbunatatire a acestuia sau o inlocuire a lui cu unul mai bine documentat. Tot mai multi isi abandoneaza dorinte importante si aleg cu buna stiinta sa lase controlul asupra infrangerii si ignora sa mearga mai departe spunandu-si ca nu se poate sau ca acest lucru se va repeta si nu vor mai avea nici o sansa ca ei sa poata face ceva. Perseverenta este calea sigura de realizare a dorintelor tale si mai ales intelegerea ca esecul este doar o simpla abatere si nu o infrangere definitiva. Cel mai simplu pe lume este sa cedezi. Sa cazi si sa nu te nai ridici.

Traieste aici si acum iar la final vei sta cu fruntea sus!